Bunăstarea pisicilor și câinilor a fost reglementată de UE. Microciparea devine obligatorie. Ce interdicții au proprietarii de animale
Comitetul Reprezentanților Permanenți ai guvernelor statelor membre pe lângă Uniunea Europeană (COREPER) au dat mandat Consiliului European pentru inițierea unei legi de îmbunătățire a bunăstării animalelor de companie. Demersul vizează bunăstarea pisicilor și a câinilor care sunt deținute de crescători, unități de vânzare și adăposturi. Se are în vedere o mai bună protecție a consumatorilor, o concurență loială și combaterea comerțului ilegal.
Propunerea nu afectează proprietarii de animale de companie, dar orice persoană care dorește să introducă o pisică sau un câine pe piața UE va trebui să se asigure că acesta este microcipat, în scopuri de trasabilitate.
Reglementarea din domeniu este necesară, în condițiile în care cetățenii UE dețin peste 72 de milioane de câini și peste 83 de milioane de pisici. Valoarea estimată a vânzărilor de pisici și câini este de 1,3 miliarde euro anual.
Sunt menținute principalele principii de bunăstare propuse anterior de Comisia Europeană:
- reproducerea este reglementată, cu limite de frecvență și vârstă minimă și maximă
- anumite practici de reproducere sunt interzise, cum ar fi consangvinizarea (reproducerea între părinți și descendenți, între frați și frați vitregi și între bunici și nepoți). Consangvinizarea poate fi totuși utilizată pentru conservarea raselor locale cu un număr limitat de gene
- mutilările dureroase, cum ar fi tăierea urechilor, tăierea cozii sau îndepărtarea ghearelor sunt interzise, cu excepția cazului în care răspund la o indicație medicală
- trebuie să se asigure suficientă apă curată şi proaspătă, hrană suficientă şi condiţii adecvate de locuit
- câinii trebuie să aibă acces zilnic la o zonă în aer liber sau trebuie să fie plimbați zilnic, iar acest lucru se aplică animalelor cu vârsta mai mare de 12 săptămâni.
Toate pisicile și toți câinii trebuie să aibă microcip și trebuie înregistrate într-o bază de date națională înainte de a fi vândute sau donate. Toate bazele de date vor fi interoperabile cu bazele de date din alte țări ale UE și vor fi accesibile online.
Este interzisă reproducerea hibrizilor (rezultatul încrucișării cu o specie sălbatică).
Femelele care au avut două operații de cezariană nu vor mai fi folosite pentru reproducere, pentru a le proteja sănătatea și bunăstarea.
Pisicile și câinii cu trăsături extreme ar trebui excluși de la reproducere, pentru a împiedica transmiterea acestor trăsături generațiilor viitoare, dacă există un risc ridicat de efecte dăunătoare asupra bunăstării lor sau asupra bunăstării descendenților lor.
Animalele de companie cu trăsături extreme de conformitate sau mutilări vor fi excluse de la participarea la concursuri, spectacole sau expoziții.
Regulamentul se va aplica inclusiv ONG-urilor care dispun de adăposturi de animale.
Unitățile care produc mai mult de cinci pui pe an sau care păstrează mai mult de cinci pisici sau câini de sex feminin vor fi autorizate doar după o inspecție efectuată de medici veterinari.
Importurile vor fi supuse acelorași standarde sau unor standarde echivalente. Acest lucru va spori protecția consumatorilor și va asigura trasabilitatea pisicilor și a câinilor.
Animalul de companie va trebui să fie înregistrat într-o bază de date a UE la cinci zile lucrătoare după intrarea în UE.
Consiliul European propune crearea unei baze de date a călătorilor de animale de companie. Acest lucru va permite statelor membre să aibă o imagine de ansamblu asupra importurilor necomerciale în UE și, astfel, să poată detecta mișcările suspecte.