BCE: Este prea devreme pentru a declara victoria asupra inflației
Vicepreședintele Băncii Centrale Europene (BCE), Luis de Guindos afirmă că inflația nu este încă sub control, chiar dacă a încetinit ritmul luna trecută mai mult decât se preconiza.
Inflația în luna noiembrie a ajuns la 2.4%, fapt ce a surprins economiștii și a determinat investitorii să aprecieze reducerea ratei dobânzii aferente lunii aprilie.
„Datele au fost o surpriză pozitivă, dar băncile centrale trebuie să fie precaute. Procesul de dezinflație este puternic. Observăm creșteri foarte mari ale salariilor în anumite părți ale zonei euro.
Costurile unitare cu forța de muncă sunt în creștere în Europa și aceasta este una dintre preocupările privind evoluția viitoare a inflației”, a declarat vicepreședintele BCE, Luis de Guindos.
Săptămâna viitoare BCE va publica raportul final pentru 2023, relatează Bloomberg.