Alegerile din SUA aduc riscuri pentru economia europeană
Mai sunt ceva mai mult de două săptămâni până la alegerile din Statele Unite. Iar pentru Europa, miza este mare. Alegerile din 5 noiembrie vor oferi un rezultat „mai puțin rău” al unei președinții a Kamalei Harris sau al unui al doilea mandat al lui Donald Trump, care se anunță a fi și mai dureros decât primul.
Relația economică Uniunea Europeană – Statele Unite este cea mai mare din lume. Valoarea schimburilor cu bunuri și servicii depășește 1.000 de miliarde de euro pe an și fiecare este cel mai mare partener al celuilalt, atât în comerț, cât și în investiții.
De-a lungul timpului, UE a devenit din ce în ce mai dependentă de SUA pentru a-i absorbi exporturile. Astfel, SUA atrag acum 16% din exporturile din zona euro, în creștere de la 12% în 2012. O tendință similară poate fi observată și în cazul serviciilor: SUA au atras 22% din exporturile de serviciile ale UE în 2023, față de 18% în 2014.
Prin urmare, politica economică și de securitate a SUA contează enorm pentru Europa.
Europa se așteaptă la puține favoruri în ceea ce privește politica comercială și împărțirea costurilor de securitate între aliații NATO în cazul unei administrații Harris, pe care o vede drept continuarea președinției Biden.
Revenirea lui Trump la Casa Albă, pe de altă parte, este plină de pericole. Autoritățile europene se tem că Donald Trump ar putea declanșa un război comercial global, din care Europa ar putea ieși marele învins. În plus, există temeri legate de un eventual sprijin al SUA pentru aliații săi din NATO, dar și în legătură cu retragerea sprijinului american pentru Ucraina. Iar, în oricare dintre cele două situații, guvernele europene ar trebui să-și mărească rapid cheltuielile pentru apărare.
Măsurile împotriva Chinei sunt printre puținele puncte de acord bipartizan din campania electorală din SUA. Dar, pentru economia europeană bazată pe export, se naște un semn de întrebare dacă poate să jongleze cu relațiile comerciale atât cu Statele Unite, cât și cu China.
Tarifele vamale
Cel mai mare risc în relația economică UE-SUA vine din politica comercială a lui Donald Trump. Fostul președinte a anunțat că dacă revine la Casa Albă va impune taxe vamale cuprinse între 10% și 20% pentru toate importurile, indiferent de destinație.
Potrivit Reuters, economiștii Goldman Sachs estimează că, dacă Trump va impune noi tarife, efectul lor direct plus incertitudinea comercială pe care ar genera-o ar putea reduce cu un punct procentual PIB-ul din cele 20 de țări din zona euro, ceea ce ar fi mai mult decât creșterea anemică de 0,8% prognozată pentru acest an.
Totodată, Donald Trump a anunțat că vrea să atragă în Statele Unite producția din străinătate, inclusiv constructorii de automobile europeni, cu promisiuni fiscale îndrăznețe. El a spus că va reduce impozitul pe profit de la 21% la 15% pentru companiile companiile care își fac produsele în SUA, cu angajați americani.
Asta ar putea încuraja mărcile auto europene să majoreze producția în SUA, prin extinderea fabricilor existente sau construcția altora noi, și să compenseze prin scăderea producției în alte zone, inclusiv în Europa.
Nu este însă clar dacă amenințarea este credibilă. Mulți economiști cred că majorarea taxelor vamale ar duce la aprecierea dolarului, ceea ce ar contrazice dorința declarată a lui Trump de a slăbi moneda pentru a crește exporturile. De asemenea, este puțin probabil ca taxele vamale mai mari să stimuleze producția din SUA, deoarece șomajul este la minime istorice, iar firmele americane nu au de unde lua noi muncitori, mai ales că Trump vrea să expulzeze milioane de imigranți. În plus, este posibil ca politicile sale să stimuleze inflația prin creșterea prețurilor materiilor prime și componentelor din străinătate, ceea ce l-ar face nepopular, potrivit unei analize a Centrului pentru Reformă Europeană.
Deși nu se știe mare lucru despre programul economic al Kamalei Harris, analiștii cred că aceasta va continua în mare măsură politicile administrației Biden.
Chiar dacă Joe Biden a menținut politicile protecționiste adoptate în primul mandat al lui Trump, el a căutat să diminueze conflictul cu UE. De exemplu, a găsit soluții temporare la disputa de lungă durată privind acordarea de subvenții producătorilor de avioane Boeing și Airbus, iar în cazul tarifelor la oțel și aluminiu impuse de Trump a majorat substanțial cotele de importuri.
Analiștii mai spun că o administrație Harris ar exercita, fără îndoială, presiuni diplomatice asupra țărilor europene cu excedent comercial mare în relația cu SUA, în special Germania, pentru a-și crește cererea internă și a reduce dezechilibrele comerciale. Dar este puțin probabil să vadă deficitul comercial al SUA cu UE drept o problemă majoră, așa cum îl consideră Trump.
În plus, spre deosebire de Trump, o administrație Harris ar încerca să mențină SUA aliniată cu UE în lupta împotriva schimbărilor climatice, ceea ce ar putea stimula și mai mult cererea americană pentru tehnologii verzi construite în UE.
Astfel, cu o administrație Harris, UE poate continua să joace cartea de a fi un partener comercial de încredere și se poate concentra pe dezvoltarea modalităților de a stimula în continuare comerțul și investițiile.
China
La Washington există un consens bipartizan cu privire la necesitatea de a limita avansul Chinei. Pe măsură ce SUA a văzut din ce în ce mai mult China ca o amenințare strategică și militară, a căutat să limiteze dezvoltarea tehnologiei semiconductorilor și inteligenței artificiale din a doua economie a lumii.
Trump a impus tarife agresive asupra importurilor de mărfuri din China, iar Biden le-a menținut. Dar actualul președinte a încercat să limiteze avansul tehnologic al Chinei și prin controlul exporturilor de articole sensibile și a încercat să-și convingă aliații să impună restricții similare, care le-au afectat afacerile.
Pe de altă parte, În China consumul intern redus și subvențiile guvernamentale acordate industriei au dus la ceea ce administrația Biden numește „supracapacitate”, adică producția nu este corelată cu cererea globală. Iar asta contribuie la decimarea industriei și la pierderea locurilor de muncă din SUA.
Prin urmare, tarifele comerciale țin la distanță mărfurile ieftine din China de piața americană. Iar strategia celor doi candidați este clară, de a crește, până la 60% în cazul lui Trump, tarifele pentru importurile de bunuri chinezești.
Dar, având în vedere economia deschisă a Europei, există un risc semnificativ ca UE să devină victimă colaterală în rivalitatea dintre SUA și China. Iar tarifele mai mari din SUA ar putea face ca un volum mai mare de mărfuri ieftine să se îndrepte spre Europa.
În condițiile în care UE are aproximativ 30 de milioane de locuri de muncă în producție, are mult mai mult de pierdut din cauza supracapacității de producție și a exporturilor în creștere ale Chinei decât SUA, care are aproximativ 13 milioane de angajați în producție, dintre care multe în sectoare mai puțin expuse, precum procesarea cărnii, arată Reuters.
NATO și Ucraina
În niciun domeniu viziunea celor doi candidați nu este mai radicală decât în ceea ce privește sprijinul acordat Ucrainei.
Donald Trump a anunțat că va reduce imediat ajutorul financiar și militar și va negocia un acord de pace cu Rusia peste capul Ucrainei. În acest caz, UE ar fi brusc forțată să participe singură la cheltuielile de apărare a Ucrainei.
În schimb, o administrație Harris s-ar plasa în linie cu politica președintelui Joe Biden și, dacă Congresul va permite, sprijinul pentru Ucraina ar fi garantat, cel puțin pe termen mediu.
Dar războiul din Ucraina este împletit cu viitorul NATO.
Donald Trump a denunțat de ceva vreme ceea ce el numește angajamentul insuficient din partea aliaților de pe Bătrânul Continent, dintre care unii nu au atins încă ținta de 2% din PIB pentru cheltuielile militare. El chiar a amenințat că SUA nu va interveni pentru țările membre care nu alocă 2% din PIB pentru apărare.
O victorie a Kamalei Harris nu ar aduce un asemenea șoc în relațiile transatlantice. Dar tot nu ar fi motiv de mulțumire în rândul europenilor. Chiar și ea ar continua probabil tendința de lungă durată în politica externă a SUA de a reduce angajamentul SUA în Europa și de a se concentra mai mult pe amenințarea reprezentată de China în Indo-Pacific. Ea ar fi, de asemenea, sub presiune pentru a reduce fondurile alocate anterior pentru securitatea europeană, pentru a face față provocărilor interne, arată Consiliul European pentru Relații Externe.
Analiștii UBS arată astfel că o președinție a lui Trump crește riscul ca cheltuielile militare să fie majorate mai devreme, în timp ce o președinție Harris ar putea acorda mai mult timp Europei.
Dar, oricine va câștiga pe 5 noiembrie, va fi necesar ca Europa găsească cele mai bune modalități de a continua relațiile cu SUA, care devin însă treptat mai distante, iar concurența economică din ce în ce mai acerbă.
