Viitor incert pentru energia din România: sectorul critică desființarea Ministerului Energiei
După formarea unei majorități pro-europene, liderii PNL, PSD, UDMR și USR organizează întâlniri pentru a decide cum va arăta viitorul Guvern, pe masa discuțiilor aflându-se și reducerea numărului de ministere. Concret, Ministerul Energiei ar putea fi comasat cu Ministerul Economiei, decizie care ridică îngrijorări majore jucătorilor din sector.
„Comasarea Ministerului Energiei cu Ministerul Economiei este o decizie inoportună și ar putea avea consecințe negative asupra eforturilor de tranziție energetică și combatere a sărăciei energetice, obiective europene asumate de țara noastră”, a transmis, luni, Observatorul Român al Sărăciei Energetice (ORSE).
România are una dintre cele mai mari rate ale sărăciei energetice din Uniunea Europeană, mai arată ORSE, iar combaterea acestui fenomen trebuie să rămână prioritară pe agenda Guvernului; unul dintre riscurile majore ale desființării Ministerului Energiei este ca această problemă socială gravă să devină secundară.
Discuția privind comasarea se suprapune cu momentul lansării activității Comitetului Interministerial pentru protejarea consumatorului vulnerabil și combaterea sărăciei energetice, iar Ministerul Energiei, împreună cu acest comitet, „se află acum în situația de a gestiona expirarea schemei de plafonare și compensare a prețurilor la energie la 31 martie 2025 și de realizare a unui mecanism care să intre în vigoare imediat după acest termen”. În acest sens, mai arată sursa citată, potențiala comasare a Ministerului Energiei cu Ministerul Economiei va afecta în mod specific și decisiv șansele de realizare a acestui mecanism, cu efecte economice concrete.
„ORSE a atras atenția în mod repetat, încă de la primul raport național pe această temă, lansat în 2017, cu privire la nevoia de acțiune coordonată, pe termen lung, pentru combaterea sărăciei energetice. România se află într-un moment critic prelungit de vulnerabilitate în contextul volatilității piețelor de energie, care deja a produs efecte dramatice asupra populației în timpul crizei din 2021-2023. Ministerul Energiei deține un rol-cheie în ceea ce privește gestionarea acestui moment. Dispariția acestui minister poate periclita angajamentul viitoarei coaliții de a confirma drumul european ireversibil al României și de reducere a decalajelor din societate, care au dus România pe marginea prăpastiei în ceea ce privește calitatea democrației”.
ORSE se alătură, astfel, mai multor jucători din domeniu care consideră că această măsură a avea un impact profund negativ asupra industriei românești, consumatorilor, prosumatorilor și a economiei, în general.
O scrisoare deschisă a Consiliului Onorific pentru Energie susţine că Ministerul Energiei trebuie consolidat prin dobândirea de atribuții de tranziție energetică și atenuarea schimbărilor climatice.
Membrii Consiliului Onorific pentru Energie, numit prin Ordin al Ministrului Energiei, consideră că propunerea este nepotrivită din următoarele motive:
- „Ministerul Energiei a devenit o instituție cheie a dezvoltării economice a României, iar în contextul economic și geopolitic actual, ministerul are un rol crucial de menținere a securității energetice în peisajul regional volatil. Securitatea energetică este o dimensiune fundamentală a securității naționale.
- Ministerul Energiei a angajat cele mai semnificative fonduri europene în calitate de autoritate de management, proiecte a căror continuitate poate fi amenințată prin inutile și prelungite complicații administrative cauzate de comasare.
- Negocierile directe cu instituțiile europene necesită menținerea unei autorități cu competențe deja formate și recunoscute.
- O comasare în actualele condiții de incertitudine politică va afecta bunul mers al instituției în mijlocul iernii, în condițiile în care ministerul este acționar principal al companiilor critice pentru funcționarea sistemului energetic național și pentru asigurarea nevoilor de bază ale populației. Impactul asupra consumatorului de energie este cel mai bine gestionat de către o autoritate dedicată”, arată Consiliul Onorific pentru Energie.
De asemenea, Asociația Energia Inteligentă (AEI) îndeamnă guvernanții să facă „ministerele după necesitățile oamenilor și a țării, nu după dorința unora și supărările altora”.
Ce a transmis AEI privind informația din spațiul public conform căreia Ministerul Energiei ar putea fi comasat cu cel al Economiei:
„Să desfințezi astăzi Ministerul Energiei, când am atins cele mai ridicate cote de import din istoria României, când suntem în plin proces complicat de realizare a exploatării gazelor din Marea Neagră, când este nevoie de acțiune urgentă, pentru a rezolva problemelor sistemice induse de variabilitatea surselor și volatilitatea consumului de energie, când trebuie să se reliberalizeze piața de gaze și energie electrică, când trebuie pregătiți pașii pentru alimentarea cu energie și căldură în următorii 25 de ani, în anul în care ne-am confruntat cu prețuri uriașe pe piața spot la energie electrică, când trebuie să inițiem și în România urgent măsuri de eficiență energetică, când avem provocarea de a elimina blocajele și să pregătim noile tehnologii atât de necesare României în viitor – producerea hidrogenului energetic, stocarea carbonului, rețeaua de captare și transport a CO2, adaptarea rețelelor existente la gazele verzi, stocarea energie, exploatarea energiei geotermice etc.
Suntem ridicoli de-a dreptul, am avut 10 ani de existență a Ministerului Energiei, fără o Strategie Energetică Națională pe care să o aplice și acum când în sfârșit după 17 ani avem din nou o Strategie Energetică Națională, nu mai avem un Minister al Energiei care să o aplice.
Domnilor faceți Ministerele după necesitățile oamenilor și a țării, nu după dorința unora și supărările altora. (...)
În același timp desființarea Ministerului Energiei, ar fi împotriva trendului european. În condițiile în care Uniunea Europeană este în plină tranzție către energia verde și către o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon, în multe țări au fost înființate Ministerul energiei și schimbărilor climatice. în altele țări există Ministerul Energiei și atât, cum este și la noi acum (în SUA există un departament de sine stătător al energiei).
Eliminarea sărăciei absolute, stoparea procesului de sărăcie şi reducerea ei pînă la nivelul economico-social şi politic acceptabil, creşterea bunăstării populaţiei, accesul la educaţie şi ocrotirea sănătăţii, ocuparea forţei de muncă, creşterea veniturilor reale – toate au o legatură strînsă cu energia. Toate acestea, în lipsa unui emitent de politici publice specifice și concentrate, a unei entități responsabile pe sectorul de energie, sub forma unui Minister, va adânci mai mult prăpastia crizelor din România.”
De la Asociația pentru Energie Curată și Combaterea Schimbărilor Climatice, Răzvan Nicolescu, președinte și fost ministru al Energiei, susține că ar fi „o mare greșeală” ca Ministerul Energiei să fie desființat.
„Dispariția Ministerului Energiei, dacă se confirmă, ar fi o mare, mare greșeală. Ministerul și ministrul actual ar trebui investiți cu încredere. Nu este totul perfect, însă suntem pe un drum bun”, a scris el pe pagina sa de Facebook.
„De ce avem un minister al dezvoltării diferit de ministerul fondurilor europene care sunt fundamentul nostru de dezvoltare?
Răspuns: din prostie
2. De ce avem un minister al transporturilor diferit de cel al comunicațiilor?
Răspuns: din prostie
3. De ce avem un minister distinct al energiei?
Răspuns : pentru că așa au toți, ținând cont de particularitatile domeniului…Comisia Europeană, statelele membre, SUA și chiar și Putin.
4. De ce vrem să distrugem ceva ce e bun? De ce subminăm ceva strategic?
Răspuns: din prostie”, a scris el într-o postare separată.
Decizia ridică îngrijorări majore și prosumatorilor. Comasarea va avea un impact negativ major, atrage atenția Asociația Prosumatorilor și Comunităților de Energie (APCE).
„Un minister vital, precum cel al Energiei, este pe cale să fie dizolvat și integrat într-o structură guvernamentală deja suprasolicitată. Dacă alte ministere – cum ar fi cel al Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse sau Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării – pot fi subiecte de reorganizare, decizia de a dizolva Ministerul Energiei reprezintă un risc major”, transmit reprezentanții asociației.
Într-o țară extrem de fragilă din punct de vedere energetic, această decizie ridică îngrijorări majore, adaugă sursa citată.
„În 2024, România a întâmpinat numeroase dificultăți în asigurarea energiei necesare consumului intern. Vara aceasta, în condiții de caniculă extremă, doar contribuția prosumatorilor a evitat apariția situațiilor de blackout și întreruperi de energie cauzate de consumul ridicat al aparatelor de aer condiționat și al sistemelor de refrigerare.
Este evident că România are nevoie de reforme sistemice în domeniul energetic. Investițiile în stocare, dezvoltarea și retehnologizarea rețelelor energetice – aflate într-o stare critică – sunt esențiale pentru securitatea energetică națională și necesită o atenție deosebită a decidenților. De aici, importanța vitală a Ministerului Energiei ca entitate separată.
Dacă această decizie va fi implementată, noua coaliție de guvernare riscă să faciliteze indirect atingerea obiectivelor Rusiei în destabilizarea sectorului energetic din România”, mai arată APCE.