Moldova vrea să cumpere gaze din Grecia. România a ratat șansa să intre în proiect la ordinul lui Virgil Popescu
Republica Moldova ar vrea să cumpere gaze din Grecia, de la terminalul în care Romgaz putea fi acționar și jucător regional în piața gazului, dar a renunțat pentru că nu i-a văzut potențialul.
Republica Moldova și Grecia au semnat un memorandum de înțelegere privind cooperarea în domeniul livrărilor de gaze naturale, a anunțat într-un comunicat compania moldovenească de stat Energocom, citându-l pe directorul interimar Victor Bynzar, potrivit Interfax. Este practic primul pas în vederea încheierii unui contract de furnizare gaze din Grecia, de la terminalul de gaz natural lichefiat (LNG) Alexandroupolis, unde metanierele vor descărca, din 2024, gaz lichefiat din SUA, Qatar și alte destinații. Acest gaz va fi regazeificat și pompat prin conducte în sudul și estul Europei, înclusiv în România, dacă va găsi aici cumpărători, și Moldova. În acest proiect, România, prin Romgaz, putea fi acționar și jucător în piața gazului din toată regiunea.
"Piața energetică a Republicii Moldova va avea acces la gaze lichefiate, inclusiv din Statele Unite, aduse prin intermediul terminalelor din Grecia și a gazoductului Trans-Balcanic în Moldova, Ucraina și Europa Centrală", a spus Bynzar, cu ocazia semnării la Atena a memorandumului de înțelegere cu directorul interimar al DEPA Comercial Konstantinos Xifaras.
În 2019, la inițiativa conducerii de atunci a Romgaz și prin decizie a Adunării Generale a Acționarilor, se aproba achiziționarea de către compania românească a 20% din acțiunile emise de compania Gastrade, care dezvoltă proiectul terminalului LNG din oraşul grecesc Alexandroupolis. 13 milioane de euro trebuia să dea Romgaz. Peste un an însă, în 2020, CA-ul Romgaz, format din persoane desemnate de ministerul Energiei, Virgil Popescu, la acel moment, respingea definitiv proiectul, considerându–l a nu fi „de actualitate”.
Romgaz a economisit 13 milioane euro, dar nu a mai intrat în niciun proiect, în schimb locul lăsat liber de români a fost imediat ocupat de bulgari, prin Bulgartransgaz, care a cumpărat 20% din compania care dezvoltă terminalul. În prezent, este deținut și gestionat de Gastrade, un consorțiu format din operatorul bulgar al sistemului de transport de gaze Bulgartransgaz (20%), operatorul grec al sistemului de transport de gaze DESFA (20%), compania elenă de gaze DEPA (20%), investitorul grec în infrastructură Copelouzos Group (20%) și proprietarul cipriot al navelor GNL GasLog (20%).
Unitatea LNG de 155.000 de metri cubi este primul terminal plutitor de LNG din Grecia și va avea o capacitate totală de livrare de 5,5 miliarde de metri cubi/an, cu o capacitate maximă de 22 de milioane de metri cubi pe zi, aproape echivalentul zilnic al întregii producții de gaze naturale a României.
Revenind la intenția Moldovei de a aduce gaz din Grecia, Energocom a început să colaboreze cu DEPA în luna aprilie a acestui an, iar din luna mai, compania grecească a câștigat mai multe licitații și a livrat gaze în Moldova pentru consumul curent și pentru stocarea înaintea noului sezon de încălzire. RM are stocate circa 600 de milioane de metri cubi de gaze în Ucraina și România, ea neavând propriile depozite.
Moldova se aprovizionează cu gaze din Rusia (cu precădere pentru alimentarea termocentralei Cuciurgani, care furnizează electricitate pentru toată țara), din România, dar și din alte surse regionale. Pe fondul unui consum redus din acest an și a vremii calde, din decembrie 2022, RM nu a mai consumat gazul furnizat de Gazprom . Din această lună, a reînceput să consume de la ruși, iar gazul este unul foarte scump, de 830 de dolari pe mia de metri cubi, mai scump cu 50% față de prețul regional pentru Europa Centrală și de Est, stabilit la Baumgarten Viena, potrivit anunțului lui Vadim Ceban, director Moldovagaz. Moldova este obligată să consume gaz atât prin prisma necesității de a-și securiza producția de electricitate cât și prin natura contractului cu Gazprom, de tip take or pay, adică se consumă cantitățile contractate sau , în caz contrar, se plătește oricum pentru ele.
Din acest an, dincolo de contractul cu Gazprom, Moldova achiziționează gaze pentru consumul intern prin licitații pe piețele internaționale. În prezent, Energocom este principalul furnizor de gaze pe piața internă.