Negocieri - maraton la Agricultură. Câți bani au obținut procesatorii și crescătorii de animale - SINTEZĂ

Adam Gheorghe Data publicării: Data actualizării:
Groapa
sursa: profimediaimages.ro

La Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) au avut loc negocieri maraton cu reprezentanții procesatorilor din industria alimentară și cu asociațiile crescătorilor de ovine, caprine, porci și bovine.

Ministrul Florin Barbu le-a prezentat procesatorilor alocarea de aproape 600 milioane euro pentru independența energetică, el exprimându-și dorința ca acești bani să fie accesați de industria din România.

În ce privește Programul Investalim, sesiunea din 2023 s-a derulat, iniţial, în perioada 27 octombrie - 27 noiembrie, iar ulterior, MADR a prelungit sesiunea cu încă 30 de zile. În total, pe acest prim apel, au fost depuse 49 de proiecte, valoarea investițiilor, cu tot cu confinanţare, depășind 1 miliard de euro.

Reprezentanții sectorului panificație au solicitat, pe viitoarea sesiune a Programului Investalim ca fondurile să fie împărțite pe axe separate, întrucât valoarea proiectelor de investiții din sector nu este atât de ridicată, adică minimum 500.000 de euro, cum a fost condiția pentru prima sesiune.

Cei din industriei laptelui au cerut pentru reducerea costurilor de producție o eventuală optimizare a programului pentru școli, pentru a crește cererea de lapte la fermieri. Pentru a ajuta întreaga filieră sunt necesare soluții pentru subvenția accizei la motorina folosită pentru colectarea laptelui sau a transportului acestuia de la poarta fermei către fabrici, subvenționarea buletinelor de analiză etc.

Cererile crescătorilor de porci și păsări

Reprezentanții asociațiilor din sectorul porc și pasăre au expus cerințele fermierilor și dificultățile cu care se confruntă:

Facilitarea accesului la creditare și disponibilitate guvernamentală privind refacerea efectivelor de porc din Romania
Sprijin sub forma de ajutor de stat pentru popularea și repopularea fermelor
Întârzierea eliberării adeverințelor de la CEC
Posibilitatea alocării de fonduri pentru susținerea exporturilor
Procedură simplificată de autorizare referitoare la noua lege a reproducției
Mai multe centre de neutralizare subproduse
Înființarea unor comisii interinstituționale privind controlul autenticității produselor ce conțin carne de Mangaliță
Continuarea programului de susţinere a crescătorilor de porci de reproducție din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa

Ministrul Florin Barbu a precizat că, în bugetul pe anul 2024, în cadrul schemelor de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul suin și avicol sunt prevăzute sume în valoare de 100 euro/UVM la porc și 100 euro/UVM la pasăre, pentru a ajuta fermierii să se capitalizeze, în contextul pierderilor suferite în urma crizei din Ucraina.

Totodată, i-a informat pe fermieri că în bugetul MADR din acest an sunt alocate peste 300 de milioane de euro pentru finalizarea celor mai importante investiții din cele două sectoare, astfel:

Înființarea a aproximativ 49.000 de locuri de cazare în sectorul suin pentru reproducție;
Realizarea proiectelor de investiții necesare pentru a produce 1,5 milioane de purcei;
Investiții în sectorul avicol pentru creșterea a 9 milioane de păsări.

Și fermierii reprezentativi din sectorul zootehnic – crescătorii de bovine de lapte și carne, precum și reprezentanți ai crescătorilor de albine au avut o întâlnire de lucru cu ministrul Florin Barbu, pentru a discuta problemele cu care se confruntă în activitatea desfășurată.

Ministrul a detaliat forma de sprijin cuplat pentru sectorul de porumb pentru siloz, prin care se va acorda o subvenție de circa 300 euro/hectar pentru sectorul bovin (carne și lapte) pentru o încărcătură de 3 animale pe hectar, asigurându-se menținerea acestei culturi importante în furajarea animalelor.

Oficialul MADR a mai expus participanților noua schemă pentru bunăstare, respectiv o ecoschemă pentru cantitatea de paie necesară bunăstării animalelor. De asemenea, ministrul le-a explicat că, pentru obținerea ANT (ajutorului național tranzitoriu), de anul acesta, condiția care trebuie respectată este să dețină cel puțin 3 animale adulte de minimum 16 luni în fermă. În ce privește vacile cu vârsta mai mare de 10 ani, pentru acestea nu va mai fi acordată subvenție.

În ceea ce privește sprijinul pentru crescătorii de animale din zonele defavorizate, ministrul agriculturii a precizat că, din anul 2025, se are în vedere să se acorde, pentru vaca de carne, o plată directă de 600 euro/pajiște de stuf în Delta Dunării, prin Planul Strategic.