Efectele Brexit-ului devin tot mai evidente: exporturile britanice de alimente și băuturi către UE au scăzut în ultimii ani

Exporturile britanice de alimente și băuturi către Uniunea Europeană (UE) au scăzut cu peste o treime de la ieșirea Marii Britanii din blocul comunitar, potrivit unor date recente care evidențiază impactul barierelor birocratice asupra relațiilor comerciale dintre cele două părți.
Produse precum whisky, ciocolata și brânza rămân populare în rândul clienților din UE, însă volumul total al exporturilor alimentare către blocul comunitar a scăzut la 6,37 miliarde de kilograme în 2024, înregistrând un declin de 34% față de 2019, conform unui raport al Federației pentru Alimente și Băuturi (FDF), citat de The Guardian.
Deși o parte din acest declin poate fi pus pe seama unor factori globali, precum pandemia de Covid-19 și războiul din Ucraina, cel mai recent raport al FDF arată că alte țări europene, inclusiv Olanda, Germania și Italia, și-au crescut exporturile începând din 2020.
FDF atribuie scăderea exporturilor britanice noilor reguli comerciale post-Brexit, care au complicat accesul produselor britanice pe piața europeană.
În schimb, volumul importurilor de alimente și băuturi către Regatul Unit a atins anul trecut cel mai ridicat nivel din istorie. Importurile de alimente și băuturi în 2024 s-au ridicat la 63,1 miliarde de lire sterline, în creștere cu 3,3% față de anul anterior pentru produsele provenite din UE și cu 7,4% pentru cele din afara UE.
Uniunea Europeană rămâne cel mai important partener comercial al Regatului Unit în sectorul alimentar și al băuturilor, reprezentând 61,8% din exporturi și 75,6% din importuri, în valoare totală de aproape 45 de miliarde de lire sterline în 2024.
Deși, în aprilie 2024, Marea Britanie a introdus noi controale la frontieră pentru produsele de origine animală și vegetală importate din UE, importurile din Europa au continuat să crească. Totuși, alimentele și băuturile care intră în Marea Britanie sunt încă supuse unor controale mai ușoare decât cele impuse exportatorilor britanici, mai arată sursa citată. În special, companiile mici și mijlocii din Regatul Unit se confruntă cu dificultăți majore în respectarea cerințelor de import „mai stricte” impuse de Uniunea Europeană.