Guvernul amână ordonanța de urgență care obligă angajații pensionari din instituții publice să plece din funcție

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, că aplicarea măsurii de eliberare din funcție a angajaților aflați la vârsta pensionării va fi prorogată până la sfârșitul anului.
„Astăzi, prorogăm până la sfârșitul anului aplicarea măsurii privind eliberarea din funcție a angajaților aflați la vârsta pensionării. În acest interval de timp, toată lumea va fi obligată să organizeze concursuri pentru posturile contractuale din administrația centrală și locală. În niciun caz nu lăsăm spitale fără medici și școli fără dascăli”, a transmis Ciolacu, la începutul ședinței de Guvern.
Amintim că Executivul a adoptat vineri o ordonanță de urgență care stabilește că personalul contractual plătit din fonduri publice nu mai poate rămâne angajat la stat după îndeplinirea condițiilor de pensionare și emiterea deciziei.
Ordonanța de Urgență nr. 9/2025 a fost publicată vineri în Monitorul Oficial, pentru reglementarea unor măsuri referitoare la unele proiecte de extindere și schimbare a destinației, conversia sau modernizarea rețelelor de transport și distribuție a gazelor naturale, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative. Printre modificările adoptate, se numără și cea din cuprinsul Legii nr. 153/2017, referitoare la salarizarea angajaților statului.
„Art. IV. — La articolul 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, cu modificările și completările ulterioare, după alineatul (9) se introduce un nou alineat, alin. (10), cu următorul cuprins:
(10) Raportul de muncă al personalului contractual plătit din fonduri publice în conformitate cu prezenta lege, care îndeplinește condițiile de pensionare și pentru care a fost emisă decizia de pensionare, încetează de drept, în condițiile art. 56 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 — Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, chiar dacă salariatul a solicitat suspendarea plății pensiei”, se arată în OUG.
Este vorba de personalul contractual din toate instituțiile publice, iar persoanele pensionate nu mai pot lucra la stat, chiar dacă vor să renunțe la pensie pentru a continua activitatea.