Spionajul militar ucrainean a făcut publică povestea incredibilă a lui Oleg Babii, eroul care a reușit anul trecut, într-o misiune aproape sinucigașă, să se infiltreze cu echipa sa mai mult de 600 de...
Polițiștii maghiari au desfășurat miercuri dimineață o acțiune amplă împotriva unui grup de persoane suspectate că puneau la cale o lovitură de stat, prin care să răstoarne actuala ordine...
Cel puţin nouă persoane au fost rănite în atacuri ruse, în noaptea de marţi spre miercuri, la Harkov, în nord-estul Ucrainei, a anunţat guvernatorul regiunii, Oleg Sînegubov, la o zi după...
Preşedintele AUR, George Simion, a declarat miercuri, la Iași, că România trebuie să repornească lupta pentru suveranitate naţională, criticând în același timp faptul că la manifestările de Ziua...
Ministrul de externe al Republicii Moldova, Nicu Popescu, a anunțat miercuri că şi-a depus demisia după ce şi-a îndeplinit obiectivele cheie legate de apropierea ţării de Uniunea Europeană. El spune...
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a condamnat ferm marţi, în cadrul Consiliului de Securitate al ONU, atacurile SUA şi Marii Britanii, cu sprijinul altor aliaţi, asupra poziţiilor rebelilor...
Coreea de Nord a lansat miercuri mai multe rachete de croazieră în direcţia Mării Galbene, a anunţat armata sud-coreeană, într-un moment în care tensiunile dintre Seul şi Phenian sunt la apogeu.
Decretul misterios semnat de președintele rus Vladimir Putin, care alocă fonduri pentru o agenție de stat a cărei sarcină este să caute proprietăţi în străinătate şi să se asigure că drepturile de...
Armata rusă a anunțat că a lansat marţi un atac cu rachete „de înaltă precizie” asupra unor obiective militare - fabrici de muniţii şi rachete - din Ucraina, potrivit ministerului rus al apărării...
Premierul Marcel Ciolacu a declarat marți că nu a cerut nimeni demisia comisarului european pentru Agricultură, așa cum anunțase cu o zi înainte ministrul român de resort, Florin Barbu. El a...
Curtea de Apel Bucureşti a închis definitiv un dosar în care foşti şefi ai Loteriei Române au fost acuzaţi că au primit mită de la un dealer auto constând în bani, maşini de lux (Cadillac, Hummer...
Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a declarat luni, întrebat despre tensiunile cu premierul Ciolacu din timpul vizitei în SUA, că „instituţional lucrurile funcţionează foarte bine”, iar...
Curtea Supremă a SUA a decis luni să autorizeze temporar agenţii Patrulei de Frontieră a Statelor Unite să înlăture sau să taie gardul de sârmă ghimpată pe care oficialii statului Texas l-au ridicat...
Asociaţia Farmaciilor Tradiţionale şi a Practicienilor anunţă că va solicita clarificări în privinţa aspectelor de ordin administrativ ce afectează activitatea farmaciştilor practicieni, după ce un...
Un nou atac cu rachete rusești a avut loc marţi dimineaţă asupra capitalei ucrainene Kiev şi a oraşului Harkov, unde un bloc de locuințe a fost parţial distrus. Atacurile s-au soldat cu morți și...
Preţurile aurului ar putea închide anul cu până la 10% peste nivelurile actuale, pe fondul posibilelor reduceri ale ratelor dobânzii, anticipează analiştii băncii elvețiene UBS, în ciuda scăderilor...
Un soldat rus a fost bătut și umilit de mercenarii lui Kadîrov în Melitopol, oraș controlat de armata rusă, după ce i-a cerut actele unui comandant cecen și i-a spus că nu sunt valabile. Imaginile au...
Armata letonă nu consideră necesar să se retragă din Convenţia de la Ottawa, care interzice folosirea minelor antipersonal, a declarat luni comandantul-şef al forţelor armate letone, generalul...
Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a declarat luni, înainte de participarea la Consiliul Afaceri Externe (CAE), la Bruxelles, că statele comunitare trebuie să folosească „toate...
Avocata Irina Luminița Stanciu, care îl reprezintă pe ÎPS Teodosie, a anunțat în acest weekend că va deschide o acțiune în instanță împotriva purtătorului de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile...
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, a anunţat luni că va cere demisia comisarului european pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, marţi, în cadrul Consiliului de Miniştri.
Numărul turiştilor din Delta Dunării a scăzut anul trecut cu cel puţin 40% faţă de 2022, pe fondul războiului din Ucraina, afirmă preşedintele Asociaţiei Patronatului din Turism Delta Dunării, Daniel...
Autoritățile din Columbia şi Ecuador au confiscat într-o operaţiune comună, în weekend, două submarine încărcate cu droguri, au anunţat cele două ţări. Încărcătura celor două semisubmersibile...
Preşedintele polonez Andrzej Duda a criticat Comisia Europeană pentru blocarea fondurilor UE, spunând că a fost „o încercare de a forţa Polonia să-şi schimbe” guvernul. Duda a adăugat că este deschis...
Pilotul avionului IL-22 avariat deasupra Mării Azov, în urma loviturii spectaculoase când ucrainenii au reușit să doboare unul din puținele avioane-spion A-50 ale Rusiei, a murit în timpul atacului...
O alunecare de teren care s-a produs luni în provincia chineză Yunnan a provocat moartea a două persoane, iar alte zeci au fost date dispărute. Operaţiunile de salvare sunt în plină desfăşurare în...
Unul dintre cei mai vânați soldați ruși, cu nume de cod Moise, un operator de drone responsabil pentru moartea a circa 500 de militari ucraineni, a fost eliminat în regiunea Herson. Informația, care...
Un ceas de lux al actorului american Arnold Schwarzenegger s-a vândut pentru suma de 270.000 de euro în cadrul unei licitaţii organizate în țara de origine a fostului campion mondial la culturism...
Ministrul german al Finanţelor, Christian Lindner, respinge ideea că economia Germaniei ar fi bolnavul Europei şi o compară în schimb cu un om obosit care are nevoie de „o cană bună de cafea”, sub...
Traficul rutier este blocat vineri pe Autostrada Bucureşti-Ploieşti, după ce trei capete tractor au oprit pe carosabil, iar şoferii protestează. Pe sensul către Ploieşti s-a format coloană de 6...
Armata israeliană (IDF) a recunoscut că a exhumat cadavre dintr-un cimitir din Khan Younis, în sudul Fâşiei Gaza, şi le-a dus în Israel, pentru a vedea dacă sunt rămăşiţele unor ostatici răpiţi de...
Un depozit petrolier ardea vineri dimineaţă în regiunea rusă Briansk, în apropiere de frontiera cu Ucraina, în urma unui atac cu drone ucrainean, au anunţat autorităţile locale ruse.
Astrobotic, compania care operează capsula Peregrine - care a ratat misiunea de a realiza prima alunizare comercială -, a anunţat că a pierdut contactul cu aceasta joi, la momentul reintrării în...
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a declarat că homosexualitatea „nu va fi niciodată acceptată în creştinismul ortodox”, comentând anunțul recent al Vaticanului, care a...
Premierul irakian Mohammed al-Sudani şi-a reiterat joi apelul pentru ca trupele coaliţiei internaţionale antijihadiste conduse de SUA să plece din Irak, apreciind că încetarea misiunii acestor trupe...
Doborârea avionului-spion rusesc A-50, unul din ultimele aflate în uz, este o lovitură grea pentru armata lui Putin. Cu atât mai mult cu cât, în cursul aceleiași operațiuni, a fost avariat foarte...
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a anunţat joi că, începând cu acest an, persoanele vulnerabile cu venituri nete mai mici de 2.000 lei vor beneficia de cardurile sociale pentru...
Pfizer - BioNTech a dat România în judecată pentru a obliga țara noastră să plătească toate vaccinurile anti-Covid pe care le-a contractat în urma protocolului semnat în 2021, informează Context.ro.
Uşa sacristiei bisericii fortificate din Biertan, veche de 500 de ani, care a fost prezentată la Expoziţia Mondială de la 1900 în Paris, deţine recordul pentru „cea mai complicată încuietoare din...
Actorul american Arnold Schwarzenegger a fost lăsat să-și continue călătoria spre Austria, după ce fusese reţinut miercuri de vameşii germani pe aeroportul din Munchen, pentru că nu declarase un ceas...
Cel puţin trei femei şi patru copii au fost ucişi joi în sud-estul Iranului, într-un atac cu rachete al Pakistanului, a anunţat televiziunea publică iraniană. Atacul vine la două zile după ce Iranul...
Militarii ucraineni au respins un atac rusesc pe frontul din Avdiivka, în estul țării, unde rușii au încercat o străpungere a liniilor de apărare. Blindatele rusești au fost întâmpinate de un vehicul...
Secretarul de stat american Antony Blinken şi-a exprimat miercuri îndoiala cu privire la posibilitatea unei încetări a focului în Ucraina, subliniind că Rusia nu şi-a arătat în niciun fel dorinţa de...
Ministrul ucrainean de externe a anunțat miercuri că obiectivul Ucrainei pentru acest an este obţinerea supremaţiei aeriene în războiul cu Rusia, avertizând totodată că pentru victorie mai este...
Vladimir Putin a declarat marți, la o întâlnire cu municipalitățile din țară, că rușii emigrați în Occident au început să se întoarcă acasă, pentru că nu-și pot crește copiii în țări unde sunt...
Parisul a „decis să nu se alăture” atacurilor coaliţiei americano-britanice împotriva rebelilor houthi în Yemen „pentru a evita orice escaladare” în regiune, a explicat președintele Emmanuel Macron...
Tribunalul din cadrul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a respins marţi seara ca inadmisibilă acţiunea eurodeputatei Eva Kaili, suspectată de fraudă şi corupţie, care solicitase încetarea...
Procurorii DNA din Braşov investighează achiziţiile făcute de Prefectura Covasna după anul 2021, de unde ridică documente şi înscrisuri. De asemenea, este vizată retrocedarea unui imobil, iar...