Armata israeliană (IDF) a recunoscut că a exhumat cadavre dintr-un cimitir din Khan Younis, în sudul Fâşiei Gaza, şi le-a dus în Israel, pentru a vedea dacă sunt rămăşiţele unor ostatici răpiţi de Hamas în timpul atacurilor teroriste din 7 octombrie.
CNN a prezentat imagini din cimitir, care arată o zonă în care au intrat buldozerele, cu morminte deteriorate şi distruse şi rămăşiţe umane rămase expuse după intervenţia armatei israeliene, relatează News.ro.
O imagine din satelit a cimitirului, realizată de Maxar la 15 ianuarie, arată zona nerăscolită, ceea ce indică faptul că daunele au avut loc între acel moment şi momentul în care IDF s-a deplasat în zonă, la 17 ianuarie.
Ca răspuns la solicitarea CNN de a comenta deteriorarea mormintelor, IDF a declarat joi că salvarea ostaticilor şi găsirea şi returnarea cadavrelor acestora este una dintre misiunile sale cheie în Gaza, motiv pentru care cadavrele au fost luate din cimitir.
„Procesul de identificare a ostaticilor, desfăşurat în altă parte, într-un loc sigur, garantează condiţii profesionale optime şi respect pentru cei decedaţi”, a declarat un purtător de cuvânt al IDF pentru CNN, adăugând că trupurile care se constată că nu sunt ale ostaticilor vor fi „returnate cu demnitate şi respect”.
IDF se apără
Este pentru prima dată când IDF recunoaşte că a efectuat astfel de exhumări. În conformitate cu dreptul internaţional, un atac intenţionat asupra unui cimitir poate constitui o crimă de război dacă acesta nu este un obiectiv militar.
Armata israeliană a dat asigurări pentru CNN că desfăşoară „operaţiuni precise pentru a extrage ostaticii din locurile specifice în care informaţiile indică faptul că s-ar putea afla cadavrele lor”.
„Dacă nu ar fi fost decizia reprobabilă a Hamas de a lua ostatici bărbaţi, femei, copii şi bebeluşi israelieni, nu ar fi fost nevoie de astfel de căutări pentru ostaticii noştri”, a adăugat IDF.
Israelul a declarat că 253 de persoane au fost luate ostatice în timpul atacului Hamas şi crede că 132 de ostatici sunt încă în Gaza - 105 dintre ei în viaţă şi 27 morţi.
„Cadavre exhumate, în sacii mortuari”
Relatări că armata israelieană ia cadavre din morminte au circulat pe reţelele sociale, împărtăşite de persoane indignate de această practică.
Armata israeliană fusese deja arătată cu degetul după ce un alt cimitir din Gaza, în cartierul al-Tuffah, ar fi fost profanat la începutul lunii ianuarie. La faţa locului, jurnaliştii AFP au relatat că erau „cadavre exhumate, în sacii mortuari, (...) vizibile în mijlocul unor movile de pământ”. Altele erau „încă pe jumătate îngropate, printre stâlpi dărâmaţi”, iar angajaţi le reîngropau în grabă.
Într-un comunicat de presă, Hamas a acuzat armata israeliană de „distrugerea a 1.100 de morminte” şi de „furtul a 150 de corpuri ale martirilor recent îngropaţi”. Întrebată de AFP, armata israeliană a declarat că a verificat aceste acuzaţii, fără a face alte comentarii.
Cotidianul The New York Times a relatat, la rândul său, recent, că forţele israeliene au deteriorat sau distrus şase cimitire din nordul Fâşiei Gaza în ultimele săptămâni. Şi în acest caz, armata israeliană a refuzat întrebările cotidianului newyorkez.
O imagine din satelit a cimitirului, realizată de Maxar la 15 ianuarie, arată zona netulburată, ceea ce indică faptul că daunele au avut loc între acel moment şi momentul în care FDI s-a deplasat în zonă, la 17 ianuarie.
Editor : B.P.