Curtea Constituţională a respins marţi sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătură cu ordonanța de urgență privind organizarea alegerilor din 9 iunie, scrie Agerpres, citând surse din...
Statele Unite consideră că înlocuirea ministrului rus al apărării arată că preşedintele Vladimir Putin este „disperat” în faţa costurilor războiului din Ucraina, a afirmat un purtător de cuvânt al...
Laura Codruţa Kovesi, șefa Parchetului European (EPPO) - însărcinat cu investigarea infracţiunilor financiare grave care afectează interesele UE - a luat, la 9 aprilie, măsura neobişnuită de a lansa...
Alegerea unui economist ca ministru al apărării în Rusia arată cât de departe merge Moscova pentru a-şi reforma economia astfel încât să răspundă necesităţilor de război, a decrat luni consilierul...
Premierul Marcel Ciolacu a declarat luni că impozitarea muncii în România este una dintre cele mai ridicate din Europa, însă nu va lua măsuri „pe picior” pentru reducerea ei. În opinia lui, acest...
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a confirmat luni transformarea în moschee a bisericii ortodoxe Sfântul Mântuitor din Chora de la Istanbul, parte a patrimoniul bizantin, în pofida protestelor...
Regele Charles al III-lea al Marii Britanii i-a predat fiului său, prinţul William, un înalt grad militar deţinut în cadrul Forţelor Aeriene britanice, în cadrul unei ceremonii desfăşurate luni...
Autoritățile bulgare au anunțat luni că au început lucrări de reparare a unui rost de dilatație a podului dintre Ruse și Giurgiu pe partea bulgărească a podului. Lucrările vor avea loc până pe data...
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan afirmă că PNL nu are scenariul în care Nicolae Ciucă nu candidează la alegerile prezidenţiale și enumeră calitățile care îl recomandă pe preşedintele PNL să fie...
Un fost ministru al economiei din Kazahstan a fost condamnat luni la 24 de ani de închisoare pentru că și-a ucis soţia, după un proces judiciar considerat un adevărat test pentru angajamentul...
Premierul Marcel Ciolacu afirmă că ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, are reţineri mari ca România să dea un sistem de apărare Patriot Ucrainei. Șeful guvernului mai spune că nu a discutat cu...
Un mercenar rus, fondator al grupului paramilitar Rusich și care a activat și sub umbrela grupării Wagner, a declarat într-un interviu că nu mai ia prizonieri de război din 2014 și că îi ucide...
Premierul Marcel Ciolacu a declarat duminică, la Antena 3, că, dacă se va impune, va face o remaniere guvernamentală. El a spus că va face o analiză pe PNRR şi pe fiecare obiectiv şi va avea o...
Premierul Marcel Ciolacu a declarat duminică seară că este „ferm convins” că Mircea Geoană va candida la alegerile prezidenţiale, arătând că el a crezut că acesta „se ocupă cu războaiele, nu cu...
Polonia va încerca să obţină postul de comisar pentru apărare în viitoarea Comisie Europeană, dacă va fi creată această funcție care nu există în actualul executiv comunitar, a declarat duminică...
Economia Germaniei va pierde anul acesta circa 49 de miliarde de euro, pe care companiile le-ar putea obţine dacă nu ar fi afectate de criza de forţă de muncă, potrivit unui studiu prezentat duminică...
Un seism cu magnitudinea 6,5 s-a produs duminică la graniţa dintre Guatemala şi Mexic, provocând pagube materiale minore şi fără să facă victime omeneşti, a anunţat Institutul guatemalez de...
Patru minori pe cale să fie scoși din țară fără documente legale au fost identificați prin intermediul aplicaţiei eDac, devenită funcţională odată cu intrarea României cu graniţele maritime şi...
Istoricul Yuval Noah Harari, celebrul autor al volumului „Sapiens”, despre istoria omenirii, a vorbit recent, într-un dialog cu analistul politic american Ian Bremmer, despre ce ar însemna o...
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat sâmbătă că ucrainenii care au permis de şedere şi loc de muncă în Germania pot rămâne în ţară, chiar dacă Ucraina încearcă să recruteze cetăţeni care locuiesc...
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că „speră” că Franţa nu va trebui să meargă la război, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile...
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat sâmbătă, referitor la afirmaţiile preşedintelui Franţei privind trimiterea de trupe occidentale în Ucraina, că Emmanuel Macron „trimite...
Aurora boreală care a apărut pe cerul României noaptea trecută a fost surprinsă și de camera all-sky de la Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din București. Fenokmenul a fost înregistrat...
Braţul armat al Hamas a difuzat sâmbătă pe Telegram o înregistrare video în care apare un ostatic israelian reţinut în Fâşia Gaza de la atacul mişcării islamiste palestiniene din 7 octombrie asupra...
Premierul Marcel Ciolacu afirmă că noua lege privind evaziunea fiscală reprezintă „o soluţie intermediară” al cărei scop este colectarea de bani la buget. Prim-ministrul a explicat că măsurile au...
Marina Tauber, deputată independentă în Parlamentul Republicii Moldova şi apropiată a oligarhului fugar Ilan Şor, se laudă pe reţelele sociale că a primit la Moscova medalia Ordinul Prieteniei, care...
Rușii au risipit o rachetă balistică Iskander în valoare de 3 milioane de dolari, pe care au lansat-o pentru a distruge ceea ce părea a fi un lansator de rachete Patriot folosit de ucraineni. Canale...
Mallorca şi Ibiza, două insule spaniole recunoscute pentru vacanţele pe plaje şi petrecerile zgomotoase, impun restricţii în ceea ce priveşte consumul de alcool pe domeniul public, în încercarea de a...
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că nu are informaţii legate de faptul că o clădire a Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), aflată în subordinea guvernului, a...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a evitat să dea un răspuns clar vineri, când a fost întrebat dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional...
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat vineri, la Digi24, că este „foarte posibil” ca DNA să se sesizeze în legătură cu investigaţia Recorder privind afacerile primarului PNL din Sinaia, Vlad...
Prințul Harry le-a spus elevilor din Nigeria că este în regulă să aibă o zi proastă, în timp ce el și Meghan au început o vizită de trei zile în această țară. Vizita în Africa are loc după ce Harry a...
Ungaria nu va participa la planurile NATO de sporire a rolului Alianţei în coordonarea ajutorului militar pentru Ucraina şi în instruirea soldaţilor ucraineni, şi nici la pachetul de ajutor pentru...
Parlamentul ucrainean a acceptat vineri demisia ministrului agriculturii, Mikola Solski, acuzat de corupţie pentru că şi-ar fi însuşit terenuri aparţinând statului înainte de a face parte din guvern...
Un grup de 18 deputați ucraineni a semnat o scrisoare colectivă către Comitetul Nobel, cerând respingerea candidaturii lui Ruben Vardanyan pentru Premiul Nobel pentru Pace, considerându-l pe acesta...
Două octogenare de la grupul ecologist Just Stop Oil au deteriorat, vineri, vitrina de sticlă care protejează o copie a „Magna Carta” expusă la British Library din Londra. Documentul este considerat...
Ceea ce apare într-o nouă imagine realizată prin telescop ca o mână fantomatică ce se întinde prin univers spre o galaxie lipsită de apărare este un fenomen cosmic rar întâlnit, dezvăluie astronomii...
Armata israeliană a anunţat că trei dintre soldaţii săi au fost răniţi uşor joi într-un „tunel-capcană” la Rafah, oraş din sudul Fâşiei Gaza, unde trupele israeliene efectuează incursiuni cu începere...
Președintele USR, Cătălin Drulă, a declarat joi seară, la Digi24, că este „candidatul natural” al Alianței Dreapta Unită la alegerile prezidențiale, precizând însă că nu s-a luat încă o decizie în...
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis pe șeful Administrației Securității de Stat a Ucrainei (UDO), Serhii Rud, potrivit unui decret prezidențial publicat la 9 mai, scrie Kiev...
Moment tensionat joi, la Kiev, în timpul vizitei președintei Parlamentului European în capitala Ucrainei. Conferința de presă susținută de președintele Volodimir Zelenski și Roberta Metsola în curtea...
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat joi, întrebat despre candidatura preşedintelui Klaus Iohannis pentru funcţia de secretar general al Alianţei, că este încrezător că toţi...
Un atac ucrainean cu dronă a vizat o rafinărie rusă din republica Başchiria, situată la o distanţă de aproape 1.200 km de graniţa cu Ucraina, a declarat joi o sursă din cadrul forţelor de apărare...
După Paris şi Belgrad, preşedintele chinez Xi Jinping a aterizat la Budapesta, unde a avut parte de o primire călduroasă în ultima etapă a turneului său european, care a fost marcat de legături...
Guvernul va dezbate în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care va fi modificată legea privind regimul armelor şi muniţiilor, urmând să stabilească pentru ce infracțiuni va fi...
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, afirmă că formaţiunea din conducerea căreia face parte va obţine cel puţin 25% din voturi, „pe votul politic”, la alegerile din 9 iunie, la care liberalii se...
Vicepremierul italian Matteo Salvini l-a catalogat miercuri drept „periculos” pe preşedintele francez Emmanuel Macron şi a spus că trebuie „să se ducă să se caute”, după ce liderul de la Elysee a...
Ambasadorii statelor UE au ajuns miercuri la un acord de principiu pentru ca veniturile rezultate din activele ruseşti îngheţate în urma sancţiunilor impuse Rusiei după invadarea Ucrainei să fie...