Societatea de Transport Bucureşti (STB) anunţă că începând de luni, staţia de autobuz „Aeroport Băneasa”, situată pe DN1, pe sensul de mers spre oraşul Otopeni, va fi reamplasată la o distanţă de...
Cântăreţul Brian Wilson, membru fondator al grupului Beach Boys, suferă de demenţă şi a fost plasat sub tutelă de justiţia americană, la cererea familiei sale, informează AFP.
Vremea se va schimba zilele următoare, când vom avea temperaturi sub normalul perioadei, dar și ploi însoțite de descărcări electrice în mai multe zone din țară. Care sunt zonele vizate și de când se...
Trend alarmant în România. Sunt mai puține nașteri, potrivit Institutului Național de Statistică. Ultimele date publicate pentru luna martie arată că la nivel național s-au născut 10.468 de copii, în...
Trei hoți au fost prinși în flagrant și puși la pământ de polițiști, la scurt timp după ce au răvășit o mașină parcată pe o stradă din București. Aceștia au folosit un dispozitiv de bruiere a...
ACTUALIZARE Fenomen rar vizibil aseară pe cerul României, care seamănă cu aurora boreală. În Alba, de exemplu, cerul nopții s-a colorat în nuanțe de roșu. Imagini spectaculoase au fost surprinse în...
Un bărbat de 22 de ani care era internat pentru autoagresiune s-a aruncat, vineri, de la etajul 1 al Spitalului Judeţean Târgovişte şi a murit, informează unitatea medicală.
Ministrul Justiției a vorbit, la emisiunea LIVE cu Rotaru și Kiss de la Digi24, despre fugarii celebri ai României și problemele cu care se confruntă în aducerea lor în țară. Alina Gorghiu a precizat...
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile pentru Parlamentul European şi la cele pentru autorităţile administraţiei publice...
Un nou film din seria „Stăpânul Inelelor” („The Lord of the Rings”), una dintre cele mai importante francize cinematografice din toate timpurile, este programat să fie lansat în cinematografe în anul...
Doi părinţi din Bihor au fost condamnaţi la patru luni de închisoare cu suspendare după ce şi-au retras copiii de la şcoală. Decizia este definitivă. Cei doi au refuzat să-i mai lase pe cei mici să...
Ministrul Sănătății Alexandru Rafila a declarat la Digi24 că operația lui Florin Piersic este una reușită, actorul fiind internat la ATI în stare stabilă. Ministrul a subliniat și că Florin Piersic...
Prima Doamnă a SUA, Jill Biden, a transmis un mesaj pe rețelele sociale prin care îi mulțumește soției președintelui României, Carmen Iohannis, pentru vizita sa la Casa Albă. Carmen Iohannis se află...
Pasiunea pentru șerpi veninoși i-a adus sfârșitul unui tânăr din Drobeta-Turnu Severin. Bărbatul în vârstă de 36 de ani a fost găsit fără suflare în apartamentul lui, unde creștea șapte vipere. Pe...
Un bărbat de 36 de ani ameninţă că se aruncă de la etaj, joi, în parcarea unui centru comercial din Sectorul 2 al Capitalei. Acolo au fost chemate echipe de negociatori şi de la Serviciul pentru...
Părinții victimelor din dosarul Vlad Pascu au fost sfidați din nou de judecătoarea de la Mangalia. Livia Dragomir, mama Robertei, a fost întrebată dacă a fost la înmormântare propriei fiice. Iar...
Alina Gorghiu a declarat că se va opune unor măsuri precum cele prevăzute în proiectul de lege care dezincriminarea posesiei de canabis pentru consum propriu, în limita a trei grame. „De la consumul...
Scene de cascadorii râsului la Cluj-Napoca. O polițistă i-a pulverizat spray lacrimogen în față colegului ei, în timp ce acesta se chinuia să bage în autospecială un bărbat recalcitrant.
Fostul lider PNL Crin Antonescu a declarat pentru Digi24 că „în niciun scenariu” nu ar mai candida pentru funcția de președinte al României. „Eu am spus demult adio, nu la revedere, exercițiului...
Preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale plafonate, a anunţat, miercuri, Ministerul Energiei.
Directorul medical al Institutului "Matei Balş", Adrian Marinescu, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului Florin Piersic viaţa în pericol.
Gigantul farmaceutic britanic AstraZeneca a anunţat miercuri că retrage de la vânzare vaccinul său anti-COVID-19, Vaxzevria, unul dintre primele seruri lansate pe piaţă în timpul pandemiei de...
Fermierii din Dolj stau cu apa lângă ei, dar nu o pot folosi. Asta chiar dacă au culturile în apropierea canalului de irigații principal. Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare a băgat apă pe...
O adolescentă de 14 ani a decedat în urma unui stop cardiac în timp ce liceul său era în izolare în urma unui atac cu cuţitul petrecut joi într-o şcoală din apropiere într-o comună la nord de...
Cererea de abţinere a judecătoarei din dosarul lui Vlad Pascu de la Judecătoria Mangalia a fost respinsă, vineri, iar decizia instanţei este definitivă.
Noul terminal RO-RO (roll-on/roll-off) din Portul Constanţa va fi inaugurat pe data de 15 mai, a anunţat, vineri, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, pe pagina sa de...
Ucraina a decis să îi acorde Ordinul de Merit actorului francez Alain Delon pentru a-i mulţumi astfel pentru sprijinul acordat ţării atacate de către Rusia, a anunţat joi ambasadorul ucrainean în...
Desfășurare impresionantă de forțe la Timișoara, după ce un avion a aterizat de urgență pe aeroportul din oraș, din cauza unei amenințări cu bombă. Aproape 130 de pasageri au fost debarcați în...
Avem în premieră declarația uneia dintre victimele tragediei din 2 Mai. După 8 luni, tânăra și-a făcut curaj și a mers la locul accidentului, unde a vorbit despre noaptea în care șoferul drogat a...
O femeie, cadru militar în Bucureşti, a fost arestată preventiv după ce şi-ar fi lovit fetiţa în vârstă de doar două luni, provocându-i mai multe răni, inclusiv fracturi costale şi la mâini...
Curtea de Apel Cluj a respins, joi, ca neîntemeiată o contestaţie în care fostul primar Cătălin Cherecheş solicita anularea condamnării care a fost primită pentru luare de mită.
Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, liberalul Iulian Dumitrescu a declarat joi că atât Constituţia, cât şi Statutul partidului, îi permit să candideze la alegerile locale din 9 iunie...
Doi tineri au fost reţinuţi de poliţiştii din Bucureşti, fiind suspectaţi că au intrat, noaptea, în locuinţa unei femei din Sectorul 3, şi au bătut-o pentru a le spune unde îşi ţine banii. Ei au...
Declarație care pune și mai mult jar pe foc în scandalul candidatului coaliției pentru Primăria Capitalei. Nemulțumirile legate de acesta s-au auzit chiar de la lideri ai Partidului Național Liberal...
Un șofer care a vrut să fenteze traficul a blocat circulația tramvaielor din Capitală. S-a întâmplat în zona Pipera, după ce bărbatul a intrat cu mașina pe șine și a rămas blocat. Duba de tractări...
Şeful agenţiei spaţiale americane NASA, Bill Nelson, a declarat miercuri în Congres că China foloseşte programe civile pentru a ascunde obiective militare în spaţiu, relatează DPA.
Un poliţist din Ploieşti este acuzat de viol, o femeie care a depus o plângere penală la aceasta reclamând faptul că ar fi abuzat-o sexual, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova declanşând o...
Poliţiştii vor aduce pe 23 aprilie, din Germania, un bărbat de 53 de ani din Sri Lanka, ce avea emis pe numele lui un mandat european de arestare, de către Tribunalul Bucureşti, fiind condamnat...
Micul elicopter Ingenuity, trimis de NASA pe planeta Marte, a transmis ultimul său mesaj spre Terra şi va fi utilizat de acum înainte ca o bază fixă pentru colectarea de date de pe suprafaţa...
Un bărbat de 24 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Constanţa pentru viol, după ce a întreţinut cel puţin un raport sexual cu o fată de 13 ani, iar aceasta a rămas însărcinată.
Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a amânat, miercuri, pentru data de 24 aprilie, soluţionarea propunerii Inspecţiei Judiciare de suspendare din...
Iranul şi-a sărbătorit miercuri forţele armate cu parade cu ocazia Zilei Armatei Naţionale, pe fondul tensiunilor cu Israelul după ce Teheranul a atacat statul israelian sâmbătă noapte cu sute de...
Incident grav într-o școală din Sighișoara. Un copil a ajuns la spital, după ce a fost lovit de un coleg, în timp ce se îndreptau spre ora de sport. Momentul a fost surprins de camerele de...
Inspecţia Judiciară a anunţat, marţi, că a trimis Secţiei pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii propunerea de suspendare din funcţie, până la finalizarea...
Tribunalul Constanţa a respins marți cererea formulată de Vlad Pascu, autorul accidentul de la 2 Mai, în urma căruia doi tineri au murit, de a fi judecat în arest la domiciliu. Decizia este...
Persoanele nevăzătoare vor putea intra oriunde însoțite de câini ghizi, inclusiv în mijloace de transport în comun, magazine și instituții publice. Legea USR care stabilește acest lucru, inițiată de...
Vlad Pascu, autorul accidentul de la 2 Mai, în urma căruia doi tineri au murit, a cerut, marţi, la Tribunalul Constanţa, să fie judecat în arest la domiciliu, iar instanţa a rămas în pronunţare. De...
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat marţi că istoria Schengen nu cunoaşte niciun exemplu în care un stat să fi rămas doar cu o parte din frontiere în spaţiul de liberă trecere.
Preşedintele filipinez Ferdinand Marcos a declarat marţi că aproape două tone de metamfetamină au fost confiscate cu o zi înainte la sud de Manila, "cea mai mare cantitate" confiscată vreodată de la...
Nicolae Ciucă a declarat, marţi, în cadrul evenimentului Digital Innovation Summit, organizat de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică, că 2024 este an electoral la nivel global...