Iulian Dumitrescu: Conform Constituţiei şi statutului partidului, am dreptul să candidez. Este o decizie personală

Data publicării:
Iulian Dumitrescu
Iulian Dumitrescu. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, liberalul Iulian Dumitrescu a declarat joi că atât Constituţia, cât şi Statutul partidului, îi permit să candideze la alegerile locale din 9 iunie, însă este o decizie personală, pe care trebuie să o ia. Despre dosarul penal în care este acuzat de luare de mită, Dumitrescu a spus că ”sunt nişte oameni puşi de Vlad Cosma, care vor să pună mâna pe judeţul Prahova”.

”Există o Constituţie în ţara asta şi Constituţia a fost făcută de nişte oameni mai deştepţi şi decât mine şi decât dumneavoastră şi conform Constituţiei şi cred că ştiţi că am dreptul să candidez. Există un Statut al partidului, care a fost făcut de nişte oameni şi mai deştepţi decât mine şi conform Statutului am dreptul să candidez, dar există o decizie personală pe care trebuie să o iau eu”, a afirmat Iulian Dumitrescu, citat de News.ro.

Despre dosarul penal în care este anchetat, el a comentat: ”Sunt nişte oameni puşi de Vlad Cosma, care vor să pună mâna pe judeţul Prahova”.

Iulian Dumitrescu s-a prezentat, joi, la Secţia 2 de Poliţie din Bucureşti, în cadrul controlului judiciar.

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat marţi despre o candidatură a lui Iulian Dumitrescu la Prahova, că este o strategie de partid pe care o gestionează aşa cum consideră el că este cel mai bine şi a precizat că nu este vorba de o singură propunere de candidatură în persoana lui Iulian Dumitrescu, la şefia CJ Prahova.

 

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri