O explozie în apropierea unei stații de petrol din orașul yemenit Marib, a provocat moartea a cel puțin 12 oameni, sâmbătă, conform unei surse medicale din zonă, citată de Reuters.
Republica Moldova urmează să primească un pachet de recuperare economică de 600 de milioane de euro, pe parcursul unei perioade de trei ani, un efort fără precedent din partea Comisiei Europene față...
Muntenegru și-a redeschis, de sâmbătă, granițele pentru cetățenii statelor-membre ale Uniunii Europene și pentru cetățenii israelieni. Cetățenii europeni vor putea intra, astfel, în Muntenegru, fără...
70.255 de doze de vaccin au fost administrate, în România, în ultimele 24 de ore, conform ultimelor date puse la dispoziție de CNCAV. Dintre acestea, 58.610 au fost de vaccin de la Pfizer/BioNTech...
O explozie cosmică de proporții nemaivăzute până acum care a eliberat radiație gamma după ce o stea s-a prăbușit sub propriia greutate a fost observată direct de cercetători din Namibia, relatează...
Vladimir Putin lansează un atac la adresa Statelor Unite, cu puțin timp înainte de prima sa întâlnie oficială cu președintele Joe Biden – Putin sugerează că SUA ar putea împărtăși soarta defunctei...
Centrul de echitație din Afumați va organiza un târg de adopții de animale de companie, sâmbătă, între orele 10:00 și 19:00. Conform președintelui Consiliului Județean Ilfov, care a făcut anunțul pe...
Ministrul Mediului, Tánczos Barna a avut o discuție cu Octavian Berceanu, comisarul general al Gărzii Naționale de Mediu, pe tema situației colectării deșeurilor din Sectorul 1 al Capitalei, dar și a...
Nigeria a anunțat, vineri, că a suspendat total activitatea Twitter pe teritoriul său, la două zile după ce o postare a președintelui țării, Muhammadu Buhari, a fost ștearsă de pe platforma socială...
Serbia produce, de vineri, vaccinul rusesc anti-Covid Sputnik V. Producția se efectuează într-un laborator din Belgrad, conform președintelui țării, Aleksandar Vucici.
Guvernul a actualizat lista țărilor cu risc epidemiologic în cele trei zone (verde, galben, roșu), pe baza incidenței cazurilor de Covid de la nivel internațional. Un număr mare de țări sunt acum în...
Guvernul Namibiei transmite că oferta Germaniei de a plăti 1,1 miliarde de euro drept compensație pentru atrocitățile comise în perioada colonială de Imperiul German nu este „adecvată” dar că a...
Facebook anunță că va menține suspendat contul fostului președinte al Statelor Unite, Donald Trump, cel puțin doi ani, începând cu data suspendării inițiale, 7 ianuarie 2021, relatează Business...
Piața muncii din Statele Unite ale Americii începe să-și revină cu viteză după efectele catastrofale ale pandemiei de coronavirus – în mai, angajatorii americani și-au accentuat eforturile de...
Miniștrii de finanțe ai statelor G7 ar putea sprijini înființarea unei cote a impozitului pe profit la nivel global, în cadrul discuțiilor care vor avea loc la Londra, vineri, relatează The Guardian...
Scandal imobiliar la Cluj-Napoca după ce un dezvoltator imobiliar a construit ilegal apartamente în loc de parcări la subsolul unui bloc, în urmă cu cinci ani. Primăria l-a dat în judecată, iar...
Administrația Biden extinde domeniul de acțiune al unui decret prezidențial al fostului președinte Donald Trump, prin care se interziceau investițiile americane în companii din China care sprijină...
Dan Barna a confirmat, joi, la Jurnalul de Seară de la Digi24, că Dacian Cioloș i-a propus să se retragă împreună din cursa pentru președinția partidului, propunere pe care Barna spune că a refuzat-o...
Joe Biden îi va întâlni, în prima sa călătorie în străinătate în calitate de președinte al Statelor Unite, pe Boris Johnson, Recep Erdogan și Vladimir Putin și va discuta cu o regină și un rege, a...
Prim-ministrul israelian în exercițiu, Benjamin Netanyahu, încearcă să „desfacă” coaliția nou formată între opt partide de opoziție din parlamentul israelian și care ar urma să îi încheie „domnia” de...
Blog-ul fostului președinte american, Donald Trump, și-a încetat prematur existența, după doar 29 de zile, din cauza lipsei de interes a cititorilor, relatează The Washington Post.
Fizicianul Cristian Presură a explicat, la Jurnalul de Seară de la Digi24, că fenomenele OZN pot fi interpretate în proporții mari prin ceea ce deja cunoaștem - iluzii optice sau de alt fel - „Cele...
Este timpul ca Uniunea Europeană să devină o putere militară globală și ca Statele Unite să nu mai blocheze ambițiile europene în ce privește apărarea – este îndemnul primit de guvernul SUA de la un...
Partidele de opoziție din Israel au ajuns la un acord final pentru a forma un nou guvern, înlăturându-l, astfel, de la putere pe Benjamin Netanyahu, cel mai longeviv premier din istoria țării, după...
Trei din patru adulți britanici au fost vaccinați cu cel puțin o doză de vaccin anti-Covid, a anunțat guvernul Regatului Unit, miercuri, conform Euronews.
Un pui de raton abandonat în pădure s-a atașat atât de puternic de salvatorii săi, un cuplu din Ohio, încât este nedespărțit de ei. Micul raton, o femelă, a fost găsită des hidratată și în stare de...
Președintele Klaus Iohannis a pledat pentru „o viziune pe termen mediu și lung pentru Uniunea Europeană” în contextul în care „nivelul de dezvoltare dintre statele membe și regiuni este inegal”. El a...
Rusia a trimis în Belarus a doua tranșă a unui împrumut de un miliard de dolari, menit să ajute cea mai izolată țară din Europa să se pregătească de impactul economic puternic al noului set de...
Șeful Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu, spune că rata condamnărilor pentru infracțiuni de mediu în România este sub 1%. Invitat la Jurnalul de Seară de la Digi24, Berceanu a vorbit despre cazul de...
Rusia se arată neîncrezătoare într-o „reușită” pe plan diplomatic în cadrul summit-ului Putin-Biden care va avea loc în data de 16 iunie, a declarat șeful diplomației ruse, Sergei Lavrov.
Comisarul-șef al Gărzii Naționale de mediu, Octavian Berceanu, spune că în unele comune, situația legată de aruncarea ilegală a gunoiului nu se remediază în niciun fel și că autoritățile nu...
Un braț robotic al Stației Spațiale Internaționale a fost avariat de deșeuri spațiale, dar a rămas funcțional, avaria fiind detectată în cadrul unei inspecții de rutină efectuate de Agenția Spațială...
Uniunea Europeană pregătește noi sancțiuni pentru Belarus – compania aeriană națională și în jur de 12 oficiali de aviație bieloruși vor fi sancționați, spun trei diplomați europeni, citați de...
Brexit a dus la pierderea a 113 miliarde de lire din exporturi în domeniul serviciilor din UK, chiar și în condițiile în care acest sector nu a fost inclus în negocierile acordului comercial final...
În ultimele 24 de ore au fost vaccinați împotriva coronavirusului 52.768 de români, potrivit ultimelor date furnizate de CNCAV. În total, de la începutul campaniei de vaccinare din România, au fost...
Steven Seagal, actorul american cunoscut pentru filme de acțiune a devenit, de sâmbătă, membru al unui partid naționalist pro-Kremlin din Rusia - „O Rusie Dreaptă – Patrioții pentru adevăr”...
Organizația Mondială a Sănătății a anunțat că va folosi un nou sistem pentru denumirile variantelor de Covid-19, folosind litere din alfabetul grec, conform BBC.
Zeci de persoane din personalul ambasadei Rusiei la Praga au plecat din țară cu o cursă charter, luni, încheind ceea ce oficialii cehi spun că este o practică mai veche a Moscovei de a trimite o...
Premierul Florin Cîțu consideră că lupta internă din PNL pentru conducerea partidului este „deja tranșată”. Invitat la Jurnalul de Seară de la Digi24, premierul a spus că „PNL poate mai mult” și că...
Poliția din Cehia a recomandat, luni, pentru a doua oară, punerea sub acuzare a prim-ministrului țării, Andrej Babis, într-un caz de fraudă cu subvenții europene, conform Euronews.
NATO va restricționa accesul personalului misiunii diplomatice a Belarusului în sediul Alianței, a anunțat secretarul general Jens Stoltenberg, luni, în contextul deturnării avionului în care se afla...
Fostul oficial al Pentagonului care a făcut publice informațiile despre OZN-uri a depus o plângere la inspectorul general al agenției în care susține că împotriva lui are loc o campanie coordonată de...
Guvernul britanic a condamnat comentarii făcute de premierul ungar Viktor Orban cu privire la musulmani și migranți, chiar înainte ca acesta să aibă o întrevedere bilaterală cu Boris Johnson, la...
Ingenuity, elicopterul experimental al NASA, de pe planeta Marte, a trecut prin prima sa problemă majoră de când a ajuns pe Planeta Roșie – o eroare de navigație l-a făcut să se clatine în aer, au...
Bashar al-Assad a fost declarat câștigătorul alegerilor prezidențiale din Siria, în cadrul unui scrutin considerat „o farsă” de criticii săi. Statele occidentale au calificat, de asemenea, alegerile...
Guvernul României a adoptat hotărârea de guvern prin care vor fi implementate noile relaxări ale restricțiilor anti-Covid la data de 1 iunie. Textul HG poate fi consultat AICI.
Zeci de mii de bucureșteni suferă din nou din cauza lipsei apei calde – în sectorul 5, oamenii din câteva blocuri vor sta fără apă caldă până duminică din cauza unei avarii. Locuitorii capitalei se...