Joe Biden a fost sfătuit să susțină transformarea UE într-o putere militară

Data actualizării: Data publicării:
O figurină soldățel cu steagul UE în mână. Pe fundal se văd figurine de tanc
Joe Biden ar putea fi primul președinte american de după Al Doilea Război Mondial care să susțină formarea unei forțe armate europene. Ilustrație: Profimedia Images

Este timpul ca Uniunea Europeană să devină o putere militară globală și ca Statele Unite să nu mai blocheze ambițiile europene în ce privește apărarea – este îndemnul primit de guvernul SUA de la un think-tank din Washington, foarte apropiat de administrația Biden. Este vorba de un raport al Centrului pentru Progresul American, citat de Politico.

Raportul care urmează să fie făcut public miercuri, îl îndeamnă pe președintele Joe Biden să încurajeze dezvoltarea de capacități militare de către Europa, dar și să renunțe la politica de opoziție veche de decenii a Statelor Unite față de integrarea militară a Uniunii Europene. Această perspectivă rămâne abordarea standard a liderilor militari americani – o armată europeană nu este necesară și nu ar face decât să dubleze în mod redundant NATO.

Raportul, care va fi publicat cu doar 10 zile înainte ca Joe Biden să efectueze prima sa vizită în calitate de președinte SUA la summit-urile G7 și NATO, îndeamnă Washington-ul să renunțe la politica de a cere aliaților europeni să cheltuie mai mult pentru domeniul militar pentru a atinge standardul de 2% din PIB. De asemenea, sfătuiește SUA să nu mai blocheze inițiativele de integrare militară europeană, inițiative care ar economisi bani și ar îmbunătăți capacitatea de răspuns militar în loc să lase NATO să coordoneze o „adunătură” de forțe militare naționale.

„Dependența Europei de Statele Unite pentru securitate este reprezentată de o putere de veto de facto a SUA în ce privește abordarea militară europeană”, se arată în raportul scris de Max Bergmann, James Lamond și Siena Cicarelli. „Din anii 1990, SUA și-a folosit această putere de veto pentru a bloca ambițiile de apărare ale Uniunii Europene”.

Citiți și: Administrația Biden are un mesaj pentru Bruxelles: Iubim Uniunea Europeană

„În acest fel s-a ajuns la situația absurdă în care Washington-ul insistă zgomotos ca Europa să facă eforturi mai mari în ce privește securitatea, după care se opune cu vehemență atunci când Uniunea Europeană încearcă să facă aceste eforturi. Această abordare reprezintă o mare eroare strategică care a slăbit NATO din punct de vedere militar, a dus la tensiuni în alianța transatlantică și a contribuit la declinul influenței europene globale”.

Concluziile raportului vor produce, cel mai probabil, o opoziție puternică din partea unor lideri politici, lideri militari și diplomați NATO care sunt de părere că Uniunii Europene îi lipsește capacitatea fundamentală de a se apăra și că nu va putea niciodată să acționeze ca o putere militară coezivă.

Adversarii integrării militare europene au avertizat multă vreme că dublarea capacității militare a NATO, mai ales în zona de comandă și control, va „confisca” resurse vitale pentu alianță și nu va fi decât în beneficiul adversarilor, precum Rusia.

Unii dintre principalii lideri europeni, însă, precum Angela Merkel și Emmanuel Macron și-au arătat susținerea pentru formarea unei armate europene.

„SUA poartă o parte din vină pentru lipsa de pregătire militară a Europei”

Există totuși un consens între criticii și susținătorii integrării militare europene, iar acela este că forțele armate ale statelor europene nu sunt deloc în formă, mai ales în Germania, statul UE cel mai bogat dar și cu cea mai mare influență politică.

În ce privește acest argument, autorii raportului sunt de acord că „astăzi, echipamentul militar al Europei se află într-o stare deplorabilă. Forțele europene nu sunt pregătite să se lupte nicăieri în aceste condiții”.

Autorii insistă, totuși, că SUA poartă o parte din vină pentru această situație - „Washington-ul a jucat un rol în precipitarea acestui eșec” - acest rol s-a manifestat inclusiv prin insistența americanilor pentru creșterea cheltuielilor din PIB pentru armată, un subiect în privința căruia, fostul președinte Donald Trump s-a manifestat cel mai agresiv.

Se așteaptă ca acest raport să genereze atenție și interes mai ales pentru că think-tank-ul care l-a redactat este cunoscut ca un loc din care provin și sunt pregătiți oficiali ai administrației Biden. Fosta sa președintă și directoare, Neera Tanden s-a alăturat, recent, echipei de la Casa Albă în funcția de consilieră a președintelui.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...