Lideri din tehnologie dezbat viitorul jurnalismului. Cine sunt invitații EIDOS Talks, Episodul 5?
A apărut episodul 5 din seria EIDOS Talks - proiect dedicat analizei amenințărilor la care este supusă presa și industria știrilor cu impact social din România.
Marian Hurducaș, consultant marcomm și fost jurnalist, e moderatorul acestei ediții unde caută răspunsuri la întrebări importante pentru viitorul presei.
Mai are jurnalismul vreo șansă de izbândă în noul climat tehnologic? E despre a se adapta sau despre a se reinventa? Poate găsi noi modele de business și noi canale de venit pe măsură ce internetul intră în următoarea fază de dezvoltare odată cu atenția crescută asupra tehnologiei blockchain?
Web 3.0 vine cu perspective noi asupra lumi în care trăim, dar întrebarea care va rămâne pentru o democrație funcțională, pentru adevăr, este dacă jurnalismul se poate adapta, dacă-și poate consolida poziția în societate, dacă se poate finanța singur și dacă-și poate păstra principalele două rolului: de infomare și educare.
Invitații care au încercat să ofere răspunsuri sunt:
-
Arina Ureche, director general BRAT - Biroul Român de Audit Transmedia. Are o vastă experiență în media și în statistică.
: Proiectul EIDOS Talks e o co-producție UPGRADE 100 și EIDOS Foundation realizată cu sprijinul UniCredit Bank și al reprezentanței Comisiei Europene în România.
Din același demers a făcut parte și seria de expoziții World Press Photo 2021, ediția a 10-a din România – care s-a desfășurat anul aceasta la București, Cluj și Timișoara.
Proiectul urmează a se derula pe tot parcursul acestui an, prin publicarea unor dezbateri pe teme importante și va cuprinde și alte evenimente legate de starea libertății de exprimare și a jurnalismului cu impact social în România, în contextul exploziei și evoluției unor fenomene cu impact negativ precum dezinformarea, fake news și manipularea prin platforme tehnice și metode tot mai complexe.
EIDOS Talks este un demers sprijinit și de parteneri instituționali precum Ambasada SUA în România, UNICEF în România, British Council România, rețeaua de Institute Naționale pentru Cultură ale Uniunii Europene, Institutul Francez din România la București, Centrul Cultural Clujean și de mulți alți parteneri media.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News