Un muncitor a murit după ce a fost prins sub un mal de pământ, pe un șantier din Cluj
Un bărbat de 49 de ani a murit, joi, pe un șantier din județul Cluj. Bărbatul a fost prins sub un mal de pământ și, în ciuda eforturilor medicilor, a fost declarat decedat, transmite News.ro.
Accidentul de muncă a avut loc joi dimineața, pe un şantier din Copăceni, judeţul Cluj. Potrivit reprezentantului firmei care face lucrările pe șantier , bărbatul de 49 de ani a intrat într-un şanţ şi a fost prins sub un mal de pământ. Imediat, ceilalți muncitori care se aflau în zonă au sunat la 112.
"Din primele verificări, s-a constat că un bărbat, de 49 de ani, în timp ce se afla în cadrul unui şantier în lucru, ar fi intrat într-un şanţ, unde a fost surprins de un mal de pământ. Muncitorii din imediata apropiere au acţionat pentru scoaterea bărbatului, iar cu ajutorul pompierilor din cadrul Detaşamentului de Pompieri Turda, acesta a fost scos de sub malul de pământ. Echipajul medical i-a aplicat manevre de resuscitare, însă, din nefericire, s-a constatat decesul acestuia”, au transmis reprezentanșii Inspectoratul de Poliţie Cluj.
Polițiștii fac cercetări într-un dosar penal pentru ucidere din culpă, neluarea şi nerespectarea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă.
Editor : Izabela Zaharia
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News