Live

Ţigări de contrabandă de peste 1,4 milioane de euro au fost descoperite de polițiști într-o remorcă lăsată în drum

Data publicării:
Peste 8 milioane de ţigarete au fost găsite în remorcă. Foto: Facebook/Poliţia de Frontieră Română

Poliţiştii de frontieră din Dolj au descoperit 8,4 milioane de ţigarete fără marcaje fiscale, în valoare de peste 1.400.000 de euro, într-o remorcă frigorifică, fără numere de înmatriculare, oprită pe partea carosabilă în localitatea Seaca de Câmp, din Dolj, informează Agerpres.

"Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Dolj au executat în zona de competenţă o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii infracţionalităţii transfrontaliere, în urma căreia, pe raza localităţii Seaca de Câmp, au identificat o remorcă frigorifică fără numere de înmatriculare, oprită pe partea carosabilă. Poliţiştii de frontieră au monitorizat zona, iar câteva ore mai târziu a sosit un bărbat la volanul unui cap tractor, care a încercat să cupleze remorca. Imediat, poliţiştii de frontieră au intervenit şi au legitimat şoferul, stabilind că este un cetăţean român. Întrebat cu privire la încărcătură, bărbatul a declarat că transportă produse de panificaţie congelate. Poliţiştii de frontieră au deschis semiremorca şi au constatat că aceasta era încărcată cu europaleţi care conţineau baxuri cu ţigări, fără banderolă fiscală", se menţionează într-un comunicat al Poliţiei de Frontieră.

În urma inventarierii, poliţiştii de frontieră au stabilit că în interior se aflau 840 de baxuri ce conţineau cantitatea totală de 8,4 milioane de ţigarete fără marcaje fiscale. Ţigările, în valoare totală de peste 1.400.000 de euro, camionul şi remorca frigorifică au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor şi lăsate în custodia Biroului Vamal Slatina.

Poliţiştii de frontieră, împreună cu poliţiştii din cadrul IPJ Dolj - SICE efectuează cercetări, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă asimilată în acest caz. Totodată, faţă de șofer a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Aceasta este a doua captură masivă de ţigări de contrabandă din ultimele zile. Anterior, în data de 26 noiembrie, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi au descoperit, în localitatea Malovăţ, într-un ansamblu de autovehicule format din cap tractor şi semiremorcă, 555.000 de pachete de ţigări fără marcaje fiscale, în valoare totală de 1.500.000 de euro.

Editor : D.R.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Guvernul de la Kabul cere explicaţii Teheranului după ce zeci de afgani ar fi fost ucişi la frontieră

Mercedes de 230.000 de euro, căutat în Suedia și găsit în portul Constanța, când urma să fie scos din țară

Amplă operațiune în vămile din țară. Sute de autoturisme, controlate de polițiști. Un elicopter Black Hawk a fost ridicat în aer

Aproape 3.000 de străini au încercat să intre și să iasă ilegal din România în primele 8 luni ale anului

Partenerii noștri