Live

Marius Copil: Sper ca lumea să mă susţină de acum, m-ar ajuta mult

Data publicării:
Marius Copil a jucat în finala de la Basel cu Roger Federer Foto: Guliver/Getty Images

Marius Copil a declarat, duminică, pentru News.ro, că finala de la Basel a fost un vis împlinit pentru el, subliniind că îşi dorea demult să joace cu Roger Federer şi nu în primele tururi, ci chiar în ultimul act. El speră ca fanii români să susţină de acum şi jucătorii români din ATP, nu doar pe sportivele române din WTA.

"Rezultatele obţinute în ultima vreme îmi dau mare încredere, acum sezonul s-a terminat pentru mine, fac o pauză şi apoi revin la Doha (n.r. - perioada 31 decembrie - 6 ianuarie). De când sunt mic mi-am dorit să joc cu Roger Federer, a fost ceva extraordinar, joc tenis de 17 ani şi visam la acest lucru, mă bucur că am avut ocazia să evoluez contra lui. Mă bucur că s-a întâmplat să ne întâlnim chiar în finală, nu în primele tururi", a declarat Marius Copil, duminică, pentru News.ro.

Citiți și:  CTP: Nu sunt de acord cu sintagma „Marius Copil a pierdut, din păcate”

Copil speră ca de acum fanii români să susţină mai mult şi jucătorii ATP, nu doar sportivele din circuitul WTA. "Mă bucur că lumea m-a descoperit acum, sper să mă susţină, m-ar ajuta foarte mult, foarte mult. Sper să scrie mai mult de tenisul masculin. La feminin stăm bine, Simona Halep a făcut ceva fenomenal şi ajută tenisul feminin extrem de mult. Dar şi Horia (n.r. - Tecău) are o grămadă de turnee câştigate şi face ceva extraordinar. Acum sper să fim şi noi mai urmăriţi. Sper la simplu să mai vină jucători din spate, să tragă în primii 100. Să fie mai pozitivi, pentru că sunt unii foarte buni", a declarat Marius Copil.

Pentru Marius Copil nu a fost greu să vorbească în limba germană la Basel, deoarece a făcut şcoala germană la Arad. "Vorbesc cinci limbi străine, am trăit la Munchen câţiva ani, am făcut şcoala germană la Arad, a fost foarte uşor pentru mine", a explicat el.

Marius Copil, locul 93 ATP, venit din calificări, a fost învins cu greu, cu 7-6 (5), 6-4, de elveţianul Roger Federer, locul 3 ATP şi cap de serie numărul 1, în finala turneului de 500 de puncte de la Basel. Românul a condus cu un break în ambele seturi, scoruri 3-1 şi 4-1.

Calificarea în finală este recompensată la Basel cu 209.715 euro şi cu 300 de puncte ATP, iar trofeul cu 427.765 de euro şi 500 de puncte ATP. Pentru român, accederea în finală reprezintă faptul că va încasa cel mai mare premiu în bani din carieră.

Datorită parcursului din Elveţia, Marius Copil şi-a asigurat urcarea pe locul 60 ATP, cel mai bun din carieră.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Radu Drăgușin l-a impresionat pe antrenorul lui Tottenham: ce a spus Ange Postecoglou după 4-0 cu Manchester City

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Val de mesaje după anunțul retragerii lui Rafael Nadal. Ce spun Roger Federer, Carlos Alcaraz, Cristiano Ronaldo

VIDEO. Roger Federer, în lacrimi la un concert al lui Andrea Bocelli

Kate, prințesa de Wales, a jucat tenis cu Roger Federer la Wimbledon. Care a fost reacția copiilor de mingi

Roger Federer este noua „voce” a Waze care îi va ghida pe șoferi în trafic

Partenerii noștri