Live

C. T. Popescu: Simona Halep a pierdut după un truc al lui Mertens. În mod evident a fost o prefăcătorie

Data actualizării: Data publicării:
FOTO: Getty Images

Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 1, a fost învinsă, cu scorul de 3-6, 6-4, 6-3, de belgianca Elise Mertens, locul 21 WTA, în finala turneului de categorie Premier de la Doha. Mertens a cerut un time-out medical la scorul de 6-3, 2-1, pentru Halep, când românca era „pe val”. După o pauză destul de lungă, meciul s-a echilibrat şi a fost câştigat de Mertens. "Meciul s-a întors în urma unui truc al lui Mertens. Mertens a cerut pauză de vestiar, în mod evident a fost o prefăcătorie", a explicat la Digi24 jurnalistul Cristian Tudor Popescu.

„Mă îngrijorează cel mai tare nu că a pierdut Simona, ci că în ultimele 3, 4 game-uri, Simona a dat semne clare de probleme fizice pe piciorul stâng şi asta sper să nu fie legat de spate, coloană, de sciatic, pentru că asta i-ar afecta încrederea.

Abia scăpase de gândul că are o problemă sau ceva fizic în neregulă.

Meciul s-a întors în urma unui truc al lui Mertens, e legal, la 2 – 0 în setul 2 pentru Simona, Mertens a cerut pauză de vestiar, în mod evident a fost o prefăcătorie, nu avea nimic la spate aşa cum pretindea. A venit de la vestiar foarte repede şi a jucat foarte bine după aceea.

Astfel de momente trebuie gestionate în tenis.

Simona nu a reuşit să revină după acea întrerupere.

Un singur reproş aş avea din punct de vedere tactic, după ce a reuşit multe lovituri câştigătoare, Mertens i-a ridicat mingea pe mingea aspră, agresivă a Simonei. Simona s-a retras, a rămas pe fundul terenului.

Nu am văzut niciun drive volley în timpul meciului, lovitura pe care o stăpâneşte foarte bine.

Am văzut că a fost mai puţin dinamică decât de obicei. Important e să vedem ce problemă fizică are.

A făcut finală la Doha, e foarte bine, mergem mai departe”, a declarat la Digi24 jurnalistul Cristian Tudor Popescu.

Potrivit acestuia, Simona Halep ar trebui să se decidă - ori merge cu antrenor, ori continuă fără.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Simona Halep a fost eliminată în primul tur de la Hong Kong

Ion Țiriac a dezvăluit marea greșeală făcută de Simona Halep după ce a fost testată pozitiv. „Am încercat să o ajut”

Motivarea deciziei în cazul Simona Halep, publicată de TAS la şapte luni de când suspendarea fostului lider WTA a fost redusă

Procesul în care Simona Halep cere despăgubiri de 10 milioane de dolari e în impas. Cu ce probleme se confruntă sportiva

Partenerii noștri