Sheriff Tiraspol, campioana Republicii Moldova, furnizează surpriza anului în fotbalul mondial, învingând Real Madrid pe Bernabeu
Rezultat neverosimil în Liga Campionilor. Surpriza sezonului în competiția supremă a cluburilor, campioana Moldovei, Sheriff Tiraspol, a învins marți seara pe Real Madrid pe Santiago Bernabeu, scor final 1-2 (1-1), potrivit Mediafax.
Scorul a fost deschis de moldoveni, prin uzbekul Jasur Jakhshibaev, care a marcat cu capul, după o fază de manual, la capătul căreia moldovenii conduceau cu 0-1, în minutul 25.
Portarul Georgios Athanasiadis a fost eroul meciului pentru moldoveni, fiind la post de fiecare dată când madrilenii au reușit să trimită pe spațiul porții.
În cele din urmă, s-a văzut învins de la punctul cu var, de Benzema, care a egalat în minutul 65.
În minutul 72, suporterii de pe Bernabeu au amuțit, după ce Bruno a reușit să marcheze golul de 1-2, anulat în cele din urmă, pe motiv de offside.
Athanasiadis s-a evidențiat din nou, intervenind salvator la șutul puternic al lui Luka Modric.
Luxemburghezul Sebastien Thill a marcat golul serii în Liga Campionilor, cu un trasor din demivoleu, direct în vinclul porții lui Courtois, aducând o victorie imposibil de anticipat pentru moldovenii de la Sheriff Tiraspol.
Moldovenii sunt neînvinși în competiție în acest sezon, ajungând la 10 meciuri fără înfrângere, din care 8 fiind victorii.
Sheriff ocupă locul 1 în grupa D, cu 6 puncte, urmată de Real Madrid, cu 3 puncte. Pe 3 și 4 sunt Inter Milano și Shakhtar Donetsk, cu câte un punct.
Editor : L.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News