Sancțiunea decisă de UEFA în cazul lui Daniel Pancu, selecționerul României U21
Comisia de Etică şi Disciplină UEFA a anunţat decizia în ceea ce îl priveşte pe Daniel Pancu, după gestul acestuia din partida România U21 – Elveţia U21, disputată pe 15 octombrie, în Giuleşti, anunţă frf.ro, preluat de News.ro.
Daniel Pancu a văzut cartonaşul roşu în ultimul joc din preliminariile pentru EURO U21 2025. În minutul 28 al meciului din Giuleşti, Pancu a primit direct cartonaşul roşu după ce a intrat pe gazon pentru a protesta la o decizie a arbitrului.
Departamentul Juridic al FRF l-a sprijinit pe selecţionerul U21 la Comisia de Etică şi Disciplină UEFA, sancţiunea dispusă fiind o suspendare de două etape pentru comportament nesportiv.
Administraţia FRF a acceptat propunerea Comisiei Tehnice în ceea ce îl priveşte pe Daniel Pancu, acesta urmând să meargă la Campionatul European din postura de selecţioner. Ca urmare a sancţiunii UEFA, Pancu nu va putea fi pe bancă la primele două meciuri din faza grupelor.
Totodată, în perioada următoare Daniel Pancu va primi şi o sancţiune financiară din partea administraţiei FRF, cuantumul acesteia urmând a fi stabilit, precizează forul fotbalistic român.
De asemenea, Vladislav Blănuţă, şi el sancţionat cu cartonaş roşu în aceeaşi partidă, a primit o suspendare de o etapă. Niciunul dintre cei doi nu a fost sancţionat financiar de UEFA.
Editor : A.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News