Rusia la Euro 2020. Ce se întâmplă după sancțiunea dată de Agenţia Mondială Antidoping
Naționala Rusiei va putea participa la turneul final al Campionatului European din 2020, dar și găzdui cele patru partide programate să aibă loc în Sankt Petersburg anul viitor, după interdicția dictată de Agenția Mondială Antidoping.
Totodată, va putea găzdui și finala Champions League din 2021, acordată aceluiași oraș în luna septembrie, informează CNN.
Potrivit codului Agenției Mondiale Antidoping, sacțiunile precum interdicțiile sau găzduirea de evenimente sportive importante nu se aplică competițiilor continentale.
Astfel, Rusia are dreptul să participe și să găzduiasă meciuri la al treilea cel mai mare eveniment sportiv din lume, dar și la cea mai faimoasă competiție intercluburi.
Agenția Mondială Antidoping a stabilit luni că oficialii ruşi au manipulat datele de la laboratorul antidoping de la Moscova, acordând Rusiei o interdicție de patru ani la evenimentele sportive mondiale, printre care Jocurile Olimpice de la Tokio, Jocurile Olimpice de Iarnă de la Beijing din 2022 sau Campionatul Mondial din 2022 din Qatar.
Agenția antidoping rusă are 21 de zile la dispoziție să accepte decizia sau să facă recurs la Curtea de Arbitraj Sportiv.
Editor web: Vlad Mironescu
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News