Galerie Foto Reacțiile regelui Philippe al Belgiei la golurile echipei sale. El a fost în tribune împreună cu regina Mathilde și trei dintre copii
Regele Philippe al Belgiei a fost prezent, sâmbătă seară, la meciul cu România de la Koln, câştigat de belgieni, scor 2-0, la Campionatul European, alături de trei dintre cei patru copii ai săi şi ai reginei Mathilde.
La Koln, regele de 60 de ani a fost însoţit de prinţul Gabriel (20 de ani), prinţul Emmanuel (18 ani) şi prinţesa Eléonore (16 ani).
Prinţesa Elisabeth (22 de ani), ducesă de Brabant şi moştenitoare a tronului, nu a fost prezentă.
Regele i-a vizitat deja pe jucătorii lui Domenico Tedesco la 4 iunie, la baza de pregătire de la Tubize, înainte de plecarea la Euro-2024.
Reprezentativa României a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 2-0, de selecţionata Belgiei, într-un meci disputat la Koln, în etapa a doua a grupei E de la Euro 2024. Ca urmare a acestui rezultat, calificarea în optimile de finală se va decide în ultima etapă a grupelor. România este lider în clasamentul grupei, dar toate cele patru echipe au câte trei puncte.
În ultima etapă, România întâlneşte Slovacia, iar Belgia va evolua cu Ucraina.
Editor : G.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News