Ministrul Sportului din Franţa, Roxana Mărăcineanu, la București pentru meciul Cocoșilor galici cu Elveția
Ministrul Sportului din Franţa, Roxana Mărăcineanu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că speră să poate noroc fotbaliştilor francezi în meciul cu Elveţia din optimile de finală ale EURO 2020, ţinând cont că acesta se desfăşoară la Bucureşti, oraşul în care s-a născut.
„Mă bucur că sunt aici, la Bucureşti, să susţin echipa naţională de fotbal a Franţei în meciul cu Elveţia. Vor fi aici şi 1.500 de suporteri care a venit să încurajeze echipa noastră naţională. Mă bucur că acest meci are loc la Bucureşti, în capitala României, unde m-am născut, aşadar este unul special pentru mine. Sper că voi purta noroc francezilor prin faptul că meciul se desfăşoară la Bucureşti. Eu chiar i-am încurajat pe jucătorii francezi să încheie grupa pe primul loc pentru a veni să joace aici (n.r. - în optimile de finală). Avem mulţi jucători valoroşi în echipă, chiar dacă acum sunt unele probleme cu accidentările. Am încredere în selecţionerul Didier Deschamps că va trimite în teren cei mai buni jucători. Fiecare meci este însă complicat, cu atât mai mult cu cât EURO 2020 se desfăşoară în mai multe ţări şi echipele trebuie să îşi schimbe de mai multe ori locul. Deci este o competiţie destul de dificilă pentru toată lumea, dar echipa Franţei este pregătită să se adapteze oricăror condiţii şi am toată încrederea că poate ajunge cu bine până la sfârşitul ei”, a afirmat fosta înotătoare.
Întrebată dacă jucătorii şi oficialii din delegaţia Franţei s-au arătat nemulţumiţi de condiţiile de la Bucureşti, aşa cum a relatat presa franceză, Mărăcineanu a răspuns: „Este dificil pentru toţi jucătorii, nu numai pentru cei francezi, să schimbe la fiecare meci ţara, să schimbe condiţiile de joc şi condiţiile de antrenament... Aşadar schimburile astea sunt complicate într-o perioadă în care trebuie să fie concentraţi. Mai ales după o perioadă grea în contextul pandemiei de coronavirus. Nu cred însă că situaţia de aici din România este mai dificilă decât oriunde altundeva. Ei au ajuns la Bucureşti şi într-o zi în care aveau loc festivităţi studenţeşti la parterul hotelului unde erau cazaţi. Deci nu a picat chiar bine în prima zi, dar de atunci am auzit că s-au îmbunătăţit condiţiile, fiecare se adaptează acolo unde e. Deschamps a spus mereu că echipa lui se va adapta indiferent de condiţii şi aşa se va întâmpla şi acum”.
Mărăcineanu explică de ce sunt puțini suporteri francezi la București
Ministrul a explicat că Franţa va avea la meciul cu Elveţia doar 1.500 de suporteri în tribune din cauza numărului limitat de locuri de pe Arena Naţională.
„Sunt doar 1.500 de suporteri francezi prezenţi la Bucureşti şi pentru că numărul persoanelor care vor avea acces pe Arena Naţională este limitat. Acum câteva zile limita era de 14.000, iar apoi am înţeles că a crescut la 25.000, iar fiecare agenţie îşi planificase deja vânzarea biletelor în funcţie de locurile de pe stadion de la momentul respectiv. Şi din ce ştiu, UEFA a dorit ca biletele să fie vândute în număr mai mare pe plan local pentru ca lumea să nu se deplaseze aşa de mult. Am încercat şi noi să limităm cât se poate dorinţa suporterilor de se plimba prin toată Europa, pentru a nu creşte riscul la întoarcerea în ţară. Suntem foarte atenţi unde se duc suporterii în francezi, lucrăm cu Federaţia Franceză de Fotbal şi cu cele două agenţii de turism care comercializează biletele pentru EURO 2020 în acest sens. Iar atunci când revin în Franţa, suporterii sunt de fiecare dată testaţi sau izolaţi după caz. Chiar s-a convenit ca suporterii să facă un schimb, mai exact să nu meargă aceiaşi suporteri la toate meciurile”.
„Eu am mai mulţi în jucători preferaţi echipa Franţei, dar îmi place de Kylian Mbappe, un fotbalist foarte tânăr, care promite. E un băiat matur care se implică nu numai în fotbal, ci şi în viaţa socială a Franţei. Şi de asemenea îmi place de Antoine Griezmann, pentru că are foarte multă energie şi se deplasează mereu peste tot pe teren. Însă fiecare jucător în parte are anumite calităţi prin care poate ajuta echipa Franţei”, a adăugat Roxana Mărăcineanu, potrivit Agerpres.
Ministrul Sportului din Franţa consideră că organizarea în 11 ţări a Campionatului European este interesantă din punct de vedere sportiv, însă ridică unele probleme de mediu.
„Ştiu că pentru România meciurile acestea sunt foarte importante”
„Ştiu că pentru România meciurile acestea sunt foarte importante pentru că nu are ocazia să găzduiască mereu competiţii de nivelul acesta. De fapt, aceasta a fost şi ideea lui Michel Platini de a organiza EURO 2020 de această manieră. Însă competiţia organizată în acest sistem ridică unele probleme de mediu deoarece sunt multe deplasări ale echipelor şi suporterilor cu avionul. Acest sistem pe plan sportiv mi se pare interesant, însă din punct de vedere al mediului trebuie găsită o soluţie pentru a respecta anumite norme ecologice”, a afirmat ea.
În cadrul vizitei de la Bucureşti, Mărăcineanu va avea o întâlnire şi cu ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak: „Astăzi voi avea o întâlnire cu ministrul Tineretului şi Sportului din România, Eduard Novak. Împreună vom lucra pe un acord care există deja între cele două ţări. Vom discuta despre priorităţile Franţei în materie de sport în timpul preşedinţiei franceze la Consiliul European”.
Ministrul francez al Sportului, Roxana Mărăcineanu, va fi prezent pe Arena Naţională din Bucureşti la meciul pe care echipa naţională a Franţei îl va disputa în această seară, de la ora 22:00, împotriva selecţionatei Elveţiei în optimile de finală ale EURO 2020.
Editor : Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News