Live

Galerie Foto De ce își mușcă olimpicii medaliile la Tokyo 2020? Mesajul organizatorilor: „Nu sunt comestibile”

Data publicării:
De ce își mușcă olimpicii medaliile la Tokyo 2020 FOTO: Profimedia Images

Mai toți olimpicii care au urcat pe podiumul de la Tokyo și-au mușcat medaliile, iar acest gest a devenit un simbol al actualei ediții a jocurilor olimpice.

Gestul a fost văzut de nenumărate ori la Jocurile Olimpice 2020 de la Tokyo, la mai multe discipline. Chiar și românii Marius Cozmiuc și Ciprian Tudosă, care au luat medalia de argint joi dimineață la canotaj au făcut-o.

Pe contul oficial de Twitter Tokyo 2020 a fost postat chiar un mesaj care le transmite oamenilor că medaliile nu sunt comestibile: „Vrem doar să confirmăm oficial că medaliile #Tokyo2020 nu sunt comestibile”.

Medaliile noastre sunt realizate din materiale reciclate din dispozitive electronice donate de publicul japonez. Deci, nu trebuie să le muști, dar știm că o vei face în continuare", se mai spune în mesaj.

Dar de ce sportivii victorioși decid să-și sărbătorească victoriile mimând că mușcă o bucată din medaliile lor de aur sau argint?

David Wallechinsky, membru al Comitetului executiv al Societății Internaționale a Istoricilor Olimpici, a declarat în 2012 pentru CNN că este, probabil, o încercare a sportivilor de a mulțumi mass-media.

„A devenit o obsesie pentru fotografi”, a spus Wallechinsky, coautor al „Cărții complete a olimpiadelor”. „Cred că îl consideră un gest simbol, ceva ce se vinde. Nu cred că vine de la sportivi, ceva ce fac ei din proprie inițiativă.”

Însă fenomenul nu este întâlnit doar la olimpiade. Superstarul din tenis, Rafael Nadal, a devenit celebru pentru că își mușcă trofeele, „preferatul” lui fiind cel de la French Open, pe care l-a câștigat de 13 ori.

 

Editor : D.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Dan Grecu a murit. „Stăpânul inelelor” avea 74 de ani

Cele mai populare căutări ale românilor pe Google în 2024

Fost sportiv olimpic din Canada, Ryan James Wedding, căutat de FBI pentru crimă și trafic de droguri. Recompensă de 50.000 de dolari

Gimnasta americană Jordan Chiles nu se lasă: a depus recurs la Curtea Supremă a Elveției pentru a-și recăpăta medalia de bronz de la JO

Partenerii noștri