Live

Sf. Parascheva, sărbătorită pe 14 octombrie. Sute de mii de pelerini sunt așteptați să meargă la racla cu moaștele sfintei, la Iași

Data publicării:
Foto: Shutterstock

Sfânta Parascheva 2023 este sărbătorită de credincioși pe data de 14 octombrie. Autorităţile estimează că aproximativ 350.000 de persoane vor participa la pelerinajul religios de la Iaşi, moaştele Sf. Cuvioase Parascheva urmând a fi scoase, sâmbătă dimineaţă, din incinta Catedralei Mitropolitane.

Potrivit reprezentanţilor Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău, unitate care va asigura ordinea publică în timpul pelerinajului, perioada de afluenţă maximă a pelerinilor va fi 13-14 octombrie, când se estimează că vor fi permanent în culoarul de acces către raclă 50.000-60.000 de persoane, ceea ce „va genera un şir de oameni de peste trei kilometri lungime şi un timp de aşteptare cuprins între 16 şi 20 de ore”.

Organizatorii pelerinajului estimează participarea, în total, a aproximativ 350.000 de persoane, din care aproximativ 20.000 vor participa la procesiunea „Calea Sfinţilor”, duminică, 8 octombrie, iar aproximativ 90.000 de persoane vor fi prezente în 14 octombrie, pe timpul celor două evenimente desfăşurate simultan, pelerinajul la Racla cu Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva şi Sfânta Liturghie Arhierească, oficiată pe scena din faţa Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

Pentru a evita aglomeraţia şi producerea de busculade, va fi realizat un culoar unic de acces destinat pelerinilor pe traseul Catedrala Mitropolitană - str. Arhitect G.M. Cantacuzino - str. Iordache Lozonschi - str. Cloşca- str. Petru Movilă - str. Uzinei - str. Morilor - str. Alexandru Ipsilanti Vodă - str. Sfântul Andrei - str. Iancu Bacalu - Blvd. Regele Ferdinand I al României.

Pe toată perioada desfăşurării manifestărilor religioase de la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, echipe de dialog ale Jandarmeriei vor fi prezente în zonele de deplasare a pelerinilor şi vor sta la dispoziţia celor care vor avea nevoie de sprijin şi îndrumare.

Pelerinajul la Sfânta Cuvioasă Parascheva va începe sâmbătă dimineaţă, când racla cu moaşte va fi scoasă din Catedrala Mitropolitană în cadrul tradiţionalei procesiuni şi va fi depusă în baldachinul special amenajat, unde va rămâne până în 15 octombrie.

Alături de moaştele Ocrotitoarei Moldovei vor fi aduse anul acesta, spre închinare, de la Catedrala Mitropolitană din Arkalochori (Creta), şi moaştele Sfântului Andrei Criteanul.

În 14 octombrie va fi oficiată slujba Sfintei Liturghii, începând cu ora 9.30, pe un podium amplasat pe Pietonalul Ştefan cel Mare, în dreptul Altarului Catedralei Mitropolitane. Slujba va putea fi urmărită şi de la distanţă, pe câteva ecrane de mari dimensiuni amplasate de Primăria Municipiului Iaşi în mai multe locuri.

Moaștele Cuvioasei Parascheva

Cuvioasa Parascheva, cunoscută îndeosebi de bisericile ortodoxe greacă, română, bulgară, rusă şi sârbă, s-a născut în satul Epivat din Tracia răsăriteană, astăzi Boiados, nu departe de Constantinopol, pe la începutul secolului al XI-lea. Ea a murit la vârsta de 27 de ani.

În 1641, moaştele acesteia au fost dăruite domnului Moldovei, Vasile Lupu, drept recunoştinţă pentru achitarea datoriilor Patriarhiei către turci.

În acelaşi an, moaştele au ajuns la Iaşi, fiind aşezate cu cinste în biserica Sfinţii Trei Ierarhi, aflată în prezent sub patronaj UNESCO, care a fost gândită pentru a deveni chivot al Sfintei Parascheva. Acolo au stat până în decembrie 1888, când au scăpat ca prin minune dintr-un incendiu, fiind transferate mai târziu în noua Catedrală Mitropolitană din Iaşi, unde se află şi în prezent.

Generalizarea cultului Cuvioasei Parascheva a fost hotărâtă în 1955 de membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Tot atunci a fost stabilită şi data de sărbătorire a Sfintei Parascheva - 14 octombrie.

Ce nume poartă românii care îşi sărbătoresc onomastica la praznicul Cuvioasei Parascheva

Prenumele feminine:

  • Chiva
  • Chivuţa
  • Pachiţa
  • Parasca
  • Parascheva
    Paraschieva
  • Paraschiva
  • Paraschivuţa
  • Paraschiţa
  • Parastiţa
  • Vuţa

Prenumele masculine:

  • Chivu
  • Chivuţă
  • Paraschiv
  • Paraschivu
  • Paraschiţă
  • Petcu

 

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Zboruri amânate cu până la trei ore pe aeroportul din Iași din cauza ninsorilor

Arheologii au făcut descoperiri „unice” pe șantierul viitorului spital din Iași. „Rămâne o enigmă care aşteaptă să fie descifrată”

Rămăşiţe umane şi vestigii arheologice din preistorie, descoperite pe şantierul Spitalului Regional de Oncologie Iași

Concurență mare la rezidențiat. În ciuda declaratei crize de medici, jumătate dintre candidați vor ajunge șomeri

Partenerii noștri