Live

VIDEO. Premieră istorică: China a reuşit aselenizarea pe partea ascunsă a Lunii

Data actualizării: Data publicării:

Sonda chineză Chang’e 4 a aselenizat joi şi este pentru prima dată în istorie când va fi explorată partea îndepărtată a Lunii, transmite News.ro.

Administraţia Spaţială Naţională din China, citată de agenţia de presă Xinhua, a transmis că aselenizarea a avut loc la ora Chinei 10.26 în zona prevăzută: în bazinul Aitken, la polul Sud al satelitului natural al Pământului. 

Misiunea va face observaţii, va analiza solul şi relieful, compoziţia minerală şi structura suprafeţei, scrie La Vanguardia.

Sonda, care cuprinde un modul şi un vehicul explorator, a fost lansată pe 8 decembrie de la centrul din Xichang (provincia Sichuan). Patru zile mai târziu, Chang’e 4 a intrat pe orbita Lunii.

Comunicarea dintre sondă şi Pământ este posibilă prin satelitul Queqiao, lansat în mai anul trecut.

Programe speciale realizate de sovietici şi americani au reuşit, în urmă cu mai mult de jumătate de secol, să fotografieze partea ascunsă a Lunii, dar nu au ajuns niciodată acolo. În 1962, o misiune americană fără echipaj a încercat fără succes.

Programul Chang’e (botezat astfel în onoarea unei zeiţe care, potrivit legendelor, trăieşte pe Lună) a început în 2007, cu lansarea unei prime sonde orbitale. Patru aparate au fost lansate de atunci către satelitul natural al Pământului.

Obiectivul final al programului este desfăşurarea unei misiuni de amploare cu echipaj. Unii experţi spun că aceasta va fi posibilă în 2036.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cel mai mare mister din istoria aviației. Autoritățile din Malaezia reiau căutările zborului MH370, dispărut acum mai bine de 10 ani

Apocalipsa economică a Europei. Secretul murdar din spatele eșecului Uniunii Europene de a ține pasul cu SUA și China (Politico)

Ce este „arma magică” a lui Xi Jinping de care Occidentul se teme la fel de mult ca de arsenalul militar al Chinei

China va avea peste 1000 de focoase nucleare până în 2030. Ce date mai relevă un raport al Pentagonului despre armata Beijingului

Partenerii noștri