Live

O nouă fotografie senzațională cu Pământul care „apune” în spatele Lunii, trimisă de capsula Orion

Data publicării:
Pământul văzut de pe orbita deasupra părții îndepărtate a Lunii. Foto: NASA

Misiunea Artemis a NASA ajunsă la Lună prin capsula Orion a surprins o imagine cu Pământul care „apune” în spatele Lunii.

„Nava spațială Orion a NASA a surprins o imagine cu Pământul la «apus» în vreme ce nava își continuă traiectoria către orbita sa retrogradă îndepărtată în jurul Lunii. În această imagine de la aproape 430.000 de kilometri depărtare de Pământ, Orion călătorește în jurul părții îndepărtate a Lunii și în curând va depăși distanța record a Apollo 13 parcursă de la Pământ într-o navă spațială făcută să transporte astronauți”, arată mesajul NASA.

Misiunea Artemis a NASA a ajuns la Lună. Capsula Orion a trecut la 130 km deasupra suprafeței lunare, iar acum va începe să intre pe o orbită mai mare, a anunțat NASA.

Vehiculul a fost în afara contactului timp de 34 de minute în timpul acestei manevre, care a început la ora 12:44 GMT, întrucât a avut loc pe partea îndepărtată a Lunii.

La revenirea semnalului, vehiculul spațial a trimis înapoi o imagine a Pământului. NASA afirmă că, până în prezent, misiunea a „depășit așteptările” de la lansarea de săptămâna trecută.

Nava spațială a încercat să surprindă imagini cu locurile de aterizare ale misiunilor Apollo 11, 12 și 14 în timp ce se apropia.

Deoarece acesta este un zbor de testare, de data aceasta nu se află la bord niciun astronaut - în schimb trei manechine, acoperite cu mii de senzori, se află la bordul capsulei.

„Acei senzori își fac o idee dacă mediul va fi OK pentru oameni”, a explicat astronautul NASA Zena Cardman.

„Așadar, există senzorii de radiații, senzorii de mișcare, accelerometrele, ne vom uita atent”, a spus Cardman.

Și acest lucru este important pentru că, dacă acest zbor merge bine, astronauții se vor alătura următoarei călătorii, în primul rând mergând pe orbită în jurul Lunii, înainte de o a treia misiune Artemis, care va duce prima femeie și prima persoană de culoare pe suprafața lunară.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Moment istoric: sonda Parker va „atinge” Soarele, la cea mai mică distanță de până acum

Luna ar putea fi mai veche cu până la 180 de milioane de ani decât estimările anterioare

NASA amână din nou întoarcerea pe Pământ a celor doi astronauți blocați în spațiu. De ce misiunea de o săptămână ajunge la nouă luni

Pe cine a ales Donald Trump la conducerea NASA: „În mod inevitabil, va exista o economie spaţială înfloritoare”

Partenerii noștri