Live

Singurul „detaliu pozitiv” din catastrofele naturale ale ultimilor 13 ani

Data publicării:

Pierderile totale provocate de furtuni, inundaţii şi cutremure la nivel mondial s-au redus la jumătate în primele şase luni ale acestui an, până la 33 miliarde de dolari, aceasta fiind cea mai mică cifră înregistrată în ultimii 13 ani, a anunţat miercuri grupul german de reasigurări Munich Re, transmite Agerpres, care citează Reuters.

Foto: Joe Raedle/Getty Images

Companiile de asigurări au plătit despăgubiri în valoare de 17 miliarde de dolari în primul semestru, mai puţin decât cele 25,5 miliarde de dolari în perioada similară a anului trecut, dar în linie cu media ultimilor 30 de ani care este de 17,5 miliarde dolari, a precizat Munich Re.

„După o perioadă de catastrofe extreme cu pierderi record, este un semn bun să înregistrăm o fază cu pierderi mici", a declarat Torsten Jeworrek, membru în consiliul director al Munich Re.

Grupul german subliniază că, în general, în a doua jumătate a anului se înregistrează pierderi mai mari. De exemplu, anul trecut o serie de uragane care au avut loc în perioada iulie-decembrie au majorat pierderile totale la 340 miliarde de dolari.

Munich Re a înregistrat 430 de catastrofe naturale în primul semestru, faţă de 380 în perioada similară a anului trecut şi o medie pe termen lung de 250 de catastrofe. Aproximativ 3.000 de persoane şi-au pierdut viaţa în dezastre naturale în primul semestru, comparativ cu 5.540 de decese în perioada similară a lui 2017.

Catastrofa naturală cea mai costisitoare în primul semestru a fost furtuna Friederike care a lovit Marea Britanie, nordul Franţei, Benelux şi Germania la mijlocul lunii ianuarie, provocând pierderi totale în valoare de 2,7 miliarde dolari din care 2,1 miliarde dolari au fost acoperite de asiguratori.

Furtunile şi inundaţiile care în luna mai şi începutul lunii iunie au lovit unele regiuni din Europa Centrală au antrenat şi ele pierderi totale de 1,6 miliarde de euro (1,9 miliarde dolari) din care 900 milioane euro au fost acoperite de asiguratori. 

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Furtuna Boris, unul dintre evenimentele climatice dintre cele mai costisitoare din Europa Centrală. Cât ne costă inundațiile

Patru morți și stare de urgență în Polonia, din cauza furtunii Boris. Imaginile catastrofei

Europa Centrală se pregătește pentru cele mai grave inundații din ultimele decenii. Trecerea ciclonului Boris este așteptată în weekend

Cel mai cald martie înregistrat vreodată. Ultimele 10 luni au avut recorduri de temperatură. În Europa a fost mai cald decât în Sahara

Partenerii noștri