O salamandră dintr-o specie rară a petrecut 7 ani fără să se miște
O specie rară de salamandră de grotă a rămas nemişcată timp de 2.569 de zile. Exemplarul a fost descoperit într-o peşteră din Bosnia şi Herţegovina, fiind studiat de cercetătorii de la Universitatea Eötvös Loránd din Ungaria, informează Mediafax, care citează Fox News.
Salamandrele de grotă pot sta într-un singur loc nemişcate pentru perioade îndelungate de timp. Vietăţile sunt cunoscute pentru că nu au nevoie să socializeze şi nu au prădători naturali şi pot petrece ani întregi fără să se hrănească.
Potrivit cercetătorilor, micul vertebrat tinde să se mişte numai pentru împerechere, iar acest lucru se întâmplă o dată la aproximativ 12 ani. Pe de altă parte, salamandra de grotă trăieşte în jur de 100 de ani.
Olmmul, cunoscut şi ca salamandră de grotă, peşte-on sau pui de dragon, este un amfibian pe cale de dispariţie, inclus pe lista speciilor protejate încă din 1922. Culoarea sa roz seamănă cu nuanţa pielii umane. Este orb, dar are simţul olfactiv extrem de dezvoltat, fiind capabil să perceapă vibraţii şi semnale electrice.
Editor web: V.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News