Live

Video Cum arată un canal al Dunării unde apa trebuia să aibă 7-8 metri adâncime

Data publicării:
Canalul Iepuraș din Oltina, județul Constanța, unde apele Dunării aveau 7-8 metri adâncime, a secat Foto: captură video

Unul dintre canalele Dunării, Iepuraș, a secat într-o zonă unde nu se putea construi nimic, pentru că era declarată zonă inundabilă. La Oltina, în județul Constanța, albia fluviului e plină de dune de nisip, pe care a crescut iarbă, acolo unde apa ar fi trebuit să aibă 7-8 metri adâncime. 

Înainte de 1989, pe canalul de la Oltina circulau inclusiv vapoarele de pe ruta Călărași-Cernavodă.

„Îmi aduc aminte că aici era o Dunăre în toată regula. Acostau vase de încărcat cereale, de-astea”, spune un localnic.

„Apa venea atât de mult, încât acest dig a fost spart de două-trei ori, chiar ultima dată în 2006. Și peste tot ce vedeți aici, 350 ha, a venit apa până în vatra satului”, poveștește Marin Mocanu, viceprimarul din Oltina.

La începutul verii, în zonă era apă din abundență. Dar în scurt timp, lipsa ploilor a adus schimbări dramatice.

- E secat, foarte secat, spune un căruțaș.

- De ce, ce s-a întamplat, ce știți?

- Secetă foarte mare!

- Niciodată de ani de zile, de când este, nu a fost ca anul ăsta, confirmă o localnică.

- Câți ani aveți dumneavoastră?

- 75!

- Și nu l-ați văzut niciodată...

- Nuuu, niciodată așa sec.

„Nimeni nu a prevăzut aceste lucruri, aici nici nu se construiește, este declarată zonă inundabilă. Știm toate transformările prin care trece clima, lumea în care trăim... Am ajuns în situația aceasta”, spune viceprimarl Marin Mocanu.

Localitatea Oltina se află în sud-vestul județului Constanța, la 40 de kilometri de Cernavodă.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Sârbii l-au descoperit pe românul care a câștigat milioane, dar a pierdut totul: ”A rămas fără bani, dinți, soție și copil”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un poliţist a murit, iar alţi trei au fost răniţi într-un accident cu o ambarcaţiune a IPJ Tulcea pe braţul Sfântu Gheorghe

Accident pe Dunăre, la Budapesta. Două ambarcațiuni de pasageri și un doc au fost avariate, după ce au fost lovite de o barjă

Peisaj dezolant în Gorj, unde două râuri secate de luni de zile seamănă astăzi cu niște drumuri pietruite. „Nu e pic de apă”

„Mulțumim cerului”. Speranță în agricultură după seceta din ultimii ani. Culturile de toamnă și livezile și-au revenit spectaculos

Partenerii noștri