Live

Concentrația de dioxid de carbon din atmosferă a atins un record istoric. Meteorolog: „Nu recunoaștem această planetă”

Data publicării:
Secetă în California, 2018. Foto: Getty Images

Concentrația de dioxid de carbon a atins cele mai înalte cote înregistrate vreodată în istoria Pământului. „Nu recunoaștem această planetă”, a fost reacția unui meteorolog la aflarea veștii.

Foto: Shutterstock

Potrivit stației de meteorologie Maua Loa, din Hawaii, concentrația de CO2 din atmosferă este de peste 415 ppm (părți per milion), mult mai mare decât alte valori atinse vreodată în ultimii 800.000 de ani, dinainte evoluției la homo sapiens, potrivit CNN

Meteorologul Eric Holthaus a transmis un mesaj pe Twitter în care își exprimă uimirea față de nivelul ridicat de dioxid de carbon. „Este prima oară în istorie când atmosfera planetei a ajuns la 415 ppm de CO2”, a exclamat omul de știință.

O altă perioadă din istorie când concentrația de CO2 a crescut foarte mult a fost în perioada Pliocen, acum 3 milioane de ani, când se presupune că temperaturile erau cu 2-3 grade mai mari ca acum. Cu toate astea, nivelul de dioxid de carbon ar fi ajuns atunci la un maxim de 400 ppm.

Atunci, Arctica era acoperită de copaci, nu gheață, iar vara, temperaturile din nord ar fi ajuns la 15 grade Celsius.

Efectele devastatoare asupra oamenilor

Nivelul mare de CO2 din atmosferă - cauzat de arderea combustibililor și de tăierea pădurilor – împiedică Pământul să-și urmeze ciclul natural de răcire, blocând căldura în atmosferă, iar astfel temperaturile cresc, iar efectele sunt devastatoare.

Temperatura planetei a crescut deja cu 1 grad Celsius din cauza concetrației mari de CO2 și a altor gaze. Potrivit studiilor, dacă temperaturile vor crește cu 2 grade, vor fi mai multe zile cu caniculă, ceea ce reprezintă un risc major pentru sănătatea oamenilor. De asemenea, incediile de vegetație se vor înmulți.

Fenomenele meteo extreme – ciclonuri și taifunuri - se vor înmulți, fauna va fi afectată – cu aproximativ un milion de specii de animale aflate în risc de extincție. Cu toate astea, se vor înmulți țânțarii, ceea ce înseamnă că 27% din planetă va avea risc de malarie și alte boli asociate cu înțepăturile de țânțari.

În cazul în care temperaturile ar crește cu 3 sau 4 grade, am intra într-un stadiu de „Pământ seră”, ceea ce ar putea însemna că multe dintre zonele planetei nu ar putea fi locuibile.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Efectele climei smulg bucăţi din fiecare economie și distrug vieţi”. Avertisment dur la COP29, înainte de reuniunea liderilor G20

Inundaţii în Spania: Cod roşu de „pericol extrem” emis pentru Barcelona. Orașul Tarragona din Catalonia este deja sub ape

„Viitorul umanității este în pericol”. „Semnele vitale” ale Pământului arată că ne îndreptăm spre colaps

BERD: Războiul şi fenomenele meteo extreme afectează economia. Prețul gazelor e de cinci ori mai mare în Europa decât în SUA

Partenerii noștri