Live

Comisia Europeană a renunţat la infringement pe tema poluării împotriva României

Data actualizării: Data publicării:
Comisia Europeană a renunţat la infringement pe tema poluării împotriva României. Foto: GettyImages

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor salută decizia Comisiei Europene de a renunţa la cauza care are ca obiect o procedură de infringement iniţiată împotriva României şi ordonanţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene prin care cauza respectivă a fost radiată de pe rolul său.

Potrivit MAE, „aceste evoluţii sunt consecinţa adoptării, prin Hotărârea de Guvern nr. 119/2023, a Programului naţional de combatere a poluării atmosferice (PNCPA) şi a comunicării respectivului document către Comisia Europeană”.

„Elaborarea şi adoptarea PNCPA reprezintă rezultatul eforturilor susţinute depuse de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, alături de alte autorităţi naţionale, reunite în cadrul Comitetului interministerial pentru identificarea şi implementarea unor măsuri eficiente la nivel naţional având ca rezultat îmbunătăţirea calităţii aerului, coordonat de Cancelaria Prim-ministrului. Demersurile privind finalizarea PNCPA au fost susţinute de Administraţia Prezidenţială”, mai arată sursa citată.

PNCPA conţine măsurile de reducere a emisiilor antropice naţionale de poluanţi atmosferici, aplicabile tuturor sectoarelor care constituie surse de astfel de emisii (agricultură, energie, transport, încălzire rezidenţială etc) şi opţiunile de politică suplimentară pentru îndeplinirea angajamentelor României de reducere a emisiilor până în anul 2030.

Cauza C-69/22 are ca obiect o procedură de infringement iniţiată de Comisia Europeană împotriva României pentru neadoptarea şi nenotificarea PNCPA, potrivit sursei citate de Agerpres.

Faza precontencioasă a acestei proceduri a fost declanşată de Comisia Europeană la 13 februarie 2020. La 2 decembrie 2021, instituţia UE a decis să sesizeze Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, iar la 2 februarie 2022 a depus cererea sa introductivă la Grefa instanţei UE, declanşând astfel faza contencioasă a procedurii.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Trei moduri în care Crăciunul distruge planeta: brazii, jucăriile și risipa

Cel mai grav accident din Brazilia din ultimii 17 ani ar putea provoca și pagube grave în urma poluării unui râu cu acid sulfuric

România primeşte 37,05 milioane de euro fonduri europene, ca parte a celei de-a doua cereri de plată din PNRR

Mesajul preşedintei CE Ursula von der Leyen, la 35 de ani de la Revoluţie: „Românii şi-au apărat dreptul de a-şi alege propriul destin”

Partenerii noștri