Live

A fost descoperit strămoșul dinozaurilor. Cât de mare era și unde a trăit Kongonaphon

Data publicării:
Echipa arheologului John Flynn, care a făcut descoperirea în madagascar. Foto: American Museum of Natural History

Dinozaurii şi reptilele zburătoare numite pterozauri - vieţuitoare celebre pentru dimensiunile lor gigantice - au un strămoș comun. Este vorba despre o mică reptilă insectivoră, au stabilit oamenii de știință, care au descoperit fosile în Madagascar, scrie Agerpres, preluând Reuters.

O echipă de oameni de ştiinţă a descris luni fosilele unei vieţuitoare denumită Kongonaphon kely, care a trăit în Triasic și care măsura circa 40 de centimetri lungime şi 10 centimetri înălţime.

Reptila popula o luncă din zona de azi din sud-vestul Madagascar în urmă cu circa 237 de milioane de ani.

Kongonaphon a fost un prădător cu picioare lungi, posibil biped.

Forma dinţilor mici, conici, care nu erau seraţi, dar şi o analiză a urmelor microscopice de uzură de pe aceştia sugerează că Kongonaphon, al cărui nume ştiinţific se traduce prin „micul ucigaş de insecte”, se hrănea cu insecte şi alte nevertebrate mici.

Kongonaphon, în reprezentarea cercetătorilor care au stuidat fosilele. Foto: American Museum of Natural History

Kongonaphon a fost un membru al grupului numit Ornithodira, care a cuprins linia evolutivă ce a condus la dinozauri şi pterozauri, parte a unui ansamblu mai mare numit arhozauri care a inclus şi linia crocodilienilor.

„Pe baza analizelor statistice ale dimensiunii corporale, susţinem că dinozaurii şi pterozaurii au evoluat dintr-un strămoş miniatural”, a declarat paleontologul Christian Kammerer de la Muzeeul de Ştiinţe Naturale din Carolina de Nord, autor principal al cercetării publicate în Proceedings of the National Academy of Sciences.

„Evoluţia gigantismului de la strămoşi minusculi nu este neobişnuită în registrul fosilelor”, a adăugat paleontologul John Flynn de la Muzeul American de Istorie Naturală din New York, coautor al studiului.

Dinozaurii şi pterozaurii au apărut pentru prima dată în urmă cu circa 230 de milioane de ani.

Dinozaurul timpuriu Herrerasaurus avea circa 6 metri lungime. Pterozaurul timpuriu Eudimorphodon era de mărimea unui porumbel. Ambele grupe au atins ulterior proporţii gigantice. Pterozaurul Quetzalcoatlus avea o anvergură a aripilor de circa 10,5 metri, similar cu un avion de luptă F-16. Dinozaurul Argentinosaurus atingea aproximativ 35 de metri lungime.

În contextul acestui gigantism ulterior, un animal ca Kongonaphon „care ar fi putut încăpea în palme, pare aproape paradoxal”, a precizat Kammerer.

„Cu toate acestea, se potriveşte tiparului mai larg pe care îl observăm de data aceasta”, a adăugat el notând că există şi alte exemple de „reptile cu corpuri mici apropiate de ascendenţa comună a liniilor evolutive ale dinozaurului şi pterosaurului”.

Editor: B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O fosilă unică din era dinozaurilor ar putea desluși misterul evoluției păsărilor. O descoperire la fel de mare ca „Piatra din Rosetta”

Asteroidul uriaș care a exterminat dinozaurii nu a fost singur. Descoperirea făcută de oamenii de știință

Asteroidul care a dus la extincția dinozaurilor a fost „o minge uriașă de noroi”, arată un nou studiu

Dacă dinozaurii nu dispăreau, astăzi nu am fi avut struguri, potrivit unui nou studiu

Partenerii noștri