Live

Galerie Foto Misiunea Artemis, care deschide din nou drumul spre Lună, va fi „condusă” de un manechin. Cine e comandantul Moonikin Campos

Data publicării:
Manechinele țin locul viitoarelor echipaje ale navei Orion, care vor fi expuse la radiațiile spațiului îndepărtat, în special atunci când se vor aventura pe Marte. Colaj foto: Profimedia Images / Twitter: @DLR_en

Artemis I va avea un echipaj neconvențional la bord când va decola luni pentru o călătorie în jurul Lunii, scrie CNN. În loc de astronauți, manechinul Moonikin Campos va conduce nava spațială Orion, iar alte două manechine, numite Helga și Zohar, îi vor fi alături în această aventură inedită.

Programul Artemis își propune să ducă pe Lună prima femeie și prima persoană de culoare și, într-un final, să transporte pentru prima oară oameni pe Marte.

Misiunea inaugurală va testa noua rachetă numită Sistemul de Lansare Spațială, nava spațială Orion și mai multe componente proiectate pentru a face explorarea spațiului mai sigură pentru oameni.

Orion va ajunge la peste 64.000 de kilometri dincolo de Lună, depășind recordul precedent atins de Apollo 13 și mergând astfel mai departe decât orice altă navă spațială menită să transporte oameni.

Manechinul Moonikin Campos, care va purta costumul Sistemul de supraviețurie al echipajului Orion (OCSS), va colecta date utile care pot oferi indicii despre ceea ce vor avea de înfruntat astronauții în timpul viitoarelor misiuni. Foto: Profimedia Images

Nava spațială va merge mult mai departe de orbita joasă a Pământului, acolo unde se găsește Stația Spațială Internațională. Viitoarele echipaje ale navei Orion vor fi expuse la radiațiile spațiului îndepărtat, în special atunci când se vor aventura pe Marte sau când vor rămâne pe Lună pentru o perioadă mai lungă de timp.

Costumul inovator pe care îl vor purta manechinele sunt niște mini-nave spațiale personalizate

Numele comandantului Moonikin Campos a fost ales în urma unui concurs public și este un omagiu adus lui Arturo Campos, un administrator al subsistemului de energie electrică care a ajutat la aducerea în siguranță a navei Apollo 13 pe Pământ în faimosul incident care se putea transforma într-un dezastru.

Manechinul, care va purta costumul Sistemul de supraviețurie al echipajului Orion (OCSS), va colecta date utile care pot oferi indicii despre ceea ce vor avea de înfruntat astronauții în timpul viitoarelor misiuni.

Costumul a fost proiectat pentru a fi folosit de astronauții Artemis în timpul lansării navei spațiale, cât și la întoarcere, când Orion va reintra în atmosfera Pământului, și este echipat cu doi senzori de radiații.

Poate să îi țină în viață pe membrii echipajului până la șase zile în eventualitatea unei urgențe în spațiu, ceva ce nu a mai fost posibil până acum, potrivit lui Dustin Gohmert, managerul proiectului OCSS de la Centrul Spațial Johnson al NASA din Huston.

„Poți să îl vezi ca pe o navă spațială personalizată – o navă spațială secundară mult mai personalizată care protejează membrul echipajului, reglează presiunea, oxigenul, răcirea și orice alte funcții care susțin viața de care are nevoie”, a explicat Gohmert.

Cu ajutorul noilor măsuri de siguranță implementate, scaunul comandantului Moonikin va semăna cu cele care se găsesc în mașinile de curse, beneficiind de un cocon format în jurul ocupantului, a spus Gohmert. Scaunul are amortizoare pentru a ajuta în cazul unei aterizări în apele agitate ale oceanului sau pentru alte scenarii.

Helga și Zohar vor testa o vestă de protecție proiectată să înfrunte furtunile solare

Celelalte două manechine, Helga și Zohar, au misiuni separate. Cele două busturi sunt bazate pe manechinele „fantomă” folosite pentru planficiarea radioterapiei în spitale, a spus Thomas Berger, de la Centrul Aerospațial German.

Cu ajutorul noilor măsuri de siguranță implementate, scaunul comandantului Moonikin va semăna cu cele care se găsesc în mașinile de curse, beneficiind de un cocon care se format în jurul ocupantului. Foto: Profimedia Images

Ambele „fantome” sunt făcute din materiale care imită țesutul moale, organele și oasele unei femei. Busturile au peste 5.600 de senzori și 34 de detectoare de radiații.

În timp ce Helga va merge în spațiu complet neprotejată, Zohar va purta AstroRad, o vestă de protecție împotriva radiațiilor, pentru a testa cât de eficientă ar fi în cazul în care echipajul ar avea de înfruntat o furtună solară.

Între timp, astronauții NASA se antrenează cu sisteme de realitate virtuală și alte medii care simulează condițiile de pe Lună, a spus Reid Wiseman, șeful Biroului Astronauților de la Centrul Spațial Johnson.

Agenția speră să poată anunța anul acesta echipajul Artemis II care ar trebui să ducă astronauți într-o călătorie similară cu cea pe care o va face Artemis I în jurul Lunii. Artemis II ar urma să fie lansată în 2024.

Editor : Raul Nețoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un aliat al lui Donald Trump, declarație tranșantă despre Putin: „Ne înșelăm singuri dacă vom crede că putem negocia cu un tiran”

Zelenski vrea „propuneri” de la Trump pentru încheierea războiului cu Rusia: „Avem toate şansele să reuşim anul viitor”

Un investitor cripto a ascuns cinci comori ce valorează peste 2 milioane de dolari. Ce vor găsi înăuntru cei care descifrează indiciile

Rusia este probabil în spatele otrăvirii fostului președinte ucrainean Iușcenko, arată documente declasificate ale serviciilor SUA

Partenerii noștri