Primii locuitori ai Lunii ar putea trăi în peșteri selenare, acolo unde s-au descoperit temperaturi propice pentru oameni (CNN)

Data actualizării: Data publicării:
Racheta Artemis I pregătită de lansare cu Luna în fundal
Racheta Artemis 1. Foto: Profimedia Images

În istoria timpurie a omenirii, peșterile ofereau adăpost din calea fenomenelor naturale și erau casa preferată a oamenilor preistorici. Acum, formațiuni asemănătoare de pe satelitul natural al Pământului ar putea oferi primilor coloniști astronauți un refugiu lunar, datorită faptului că în ele se regăsesc temperaturi propice traiului uman, informează CNN.

Luna are cratere adânci cu zone umbrite unde temperatura rămâne constant în jurul valorii de 17 grade Celsius, un intreval temperat stabil pentru oameni, potrivit unui studiu al cercetătorilor de la Universitatea din California, Los Angeles, publicat în luna iulie.

Aceste scobituri crateriforme, care s-ar putea să fie conectate la un sistem de peșteri, au temperaturi stabile care ar putea face explorarea Lunii și colonizarea sa mult mai sigură.

Crater Lună
Informațiile care pot fi obținute de pe urma studierii acestor cratere și posibile peșteri de care sunt conectate îi vor ajuta pe oamenii de știință să înțeleagă mai bine fenomenele din zonele polare ale satelitului nostru natural, destinația misiunii Artemis. Foto: Profimedia Images

„Oamenii au evoluat trăind în peșteri și în peșteri s-ar putea să revnim când vom trăi pe Lună”, a spus într-un comunicat de presă coautorul studiului, David Paige, profesor de științe planetare la UCLA.

Paige este și coordonatorul-șef al Experimentului Radiometrului Lunar „Diviner”, un instrument al sondei NASA Lunar Reconnaissance Orbiter care orbitează Luna.

Un pas important înspre colonizarea Lunii

Acum, că avem o idee mai bună despre craterele și potențialele peșteri de pe Lună, oamenii de știință ar putea să grăbească procesul de conceptualizare a unei stații de lucru permanente protejată de condițiile extreme de pe suprafața Lunii.

„S-ar putea să avem o prezență îndelungată pe Lună mai devreme decât ar fi fost posibil altfel”, a spus cercetătorul-șef care a participat la studiu, Tyler Horvath, un doctorand în științele planetare la UCLA.

Spre deosebire de suprafața Lunii, unde temperatura poate ajunge până la 127 de grade Celsius în timpul zilei și -173 de grade Celsius pe timpul nopții, aceste scobituri lunare ale regiunii Mare Tranquillitatis („Marea Liniștii”) au o temperatură stabilă și potrivită pentru oameni.

Lună cratere
Scobiturile crateriforme de pe suprafața Lunii au temperaturi stabile și ar putea fi folosite de primii coloniști astronauți ai satelitului nostru natural pentru a se adăposti de radiații și meteoriți. Foto: Profimedia Images

Marea Liniștii este bazinul lunar unde a aterizat Apollo 11, prima misiune spațială care a dus oameni pe Lună, regiunea fiind aleasă datorită suprafeței sale netede și aproximativ plată.

Informațiile care pot fi obținute de pe urma studierii acestor cratere și posibilele peșteri la care sunt conectate îi vor ajuta pe oamenii de știință să înțeleagă mai bine fenomenele din zonele polare ale satelitului nostru natural, destinația misiunii Artemis.

Următorul astronaut care va păși pe Lună va aseleniza cel mai târziu în 2025

NASA și-a propus ca prin programul Artemis să trimită din nou oameni pe Lună, inclusiv prima femeie și prima persoană de culare care vor păși pe suprafața Lunii, până în 2025.

„Artemis are ca obiectiv să trimită oameni în regiunea din jurul Polului Sud, acolo unde știm că sunt niște locuri foarte friguroase”, a spus șeful Laboratorului de Geologie, Geofizică și Geochimie Planetară a NASA, Noah Petro. „Din fericire, avem o cantitate mare de date despre regiunea Polului Sud pe care îl va vizita Artemis.”

„În jur de 16 dintre cele peste 200 de cratere sunt probabil tuneluri de lavă prăbușite”, a spus Horvath în comunicatul de presă. Când un tub de lavă – un tunel lung și o structură asemănătoare unei peșteri formată de lavă – se prăbușește, se formează un crater care poate fi o intrare spre o peșteră mult mai adâncă.

Racheta Artemis NASA
NASA și-a propus ca prin programul Artemis să trimită din nou oameni pe Lună, inclusiv prima femeie și prima persoană de culare care vor păși pe suprafața Lunii, până în 2025. Foto: Profimedia Images

Există cel puțin două sau chiar trei cratere care sunt legate de peșteri, potrivit cercetătorilor. Peșterile lunare ar fi un mediu stabil pentru habitatele de pe Lună întrucât oferă protecție din calea radiației solare și a impacturilor micrometeoriților cu suprafața satelitului natural, potrivit lui Briony Horgan, profesor de științe ale Pământului, atmosferice și planetare la Purdue University, SUA.

Mai mult, peșterile de sub Lună ar putea oferi și protecție în fața razelor cosmice, potrivit NASA. Cercetarea „le dă inginerilor care se gândesc cum să proiecteze un habitat pe Lună date reale cu care să lucreze”, a spus Horgan. „Asta o să fie foarte important pe viitor.”

În acest moment, NASA plănuiește să trimită pe Lună o misiune de explorare robotică prin programul său Commercial Lunar Payload Services. Începând din decembrie 2022, NASA va primi aparatură cu care va putea naviga și cartografia suprafața Lunii și cu care va putea conduce investigații, măsura nivelurile de radiație și evalua impactul activității umane asupra Lunii.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri