Live

2.0. LinkedIn, reţeaua de socializare a anului

Data actualizării: Data publicării:

Este cea mai mare reţea de socializare premium din lume. Este locul unde tinerii profesionişti au ocazia să intre în contact cu reprezentanţii unora dintre cele mai importante companii. Mai mult, 90% dintre angajatorii din România au recunoscut că apelează la LinkedIn. Cum s-a dezvoltat compania, dar şi care sunt părerile utilizatorilor din ţara noastră, aflaţi duminică, de la ora 11:30, la emisiunea 2.0, prezentată de Iulia Ionescu.

 

sursa: youtube/Linkedin

LinkedIn, reţeaua de socializare a anului, este a doua reţea de socializare după Facebook. LinkedIn are 562 de milioane de utilizatori.

Ionuţ Munteanu, WebDigital România: LinkedIn vine puternic din spate, cu un nou aer, altceva.Linkedin e mult mai mult decât atât. Sunt grupuri, social media, e un canal de comunicare.

Sergiu Voicu, realizator România Fast Forward: Am ajuns pe LinkedIn din curiozitate. Faceam un reportaj despre piața muncii din România, în urmă cu vreo doi ani și m-am întâlnit cu un director de firmă de resurse umane, care mi-a spus că peste 90% dintre oamenii pe care îi plasează către companii sunt de pe LinkedIn. Sunt foarte multe companii care apelează la LinkedIn pentru a-și găsi oameni. E o mare problemă în piața muncii în acest moment. Firmele nu-și găsesc oameni, iar LinkedIn este o platformă de unde își pot culege acești oameni. Mai ales în domeniul IT.

Adelina Borțan, consultant comunicare business: Este singurul canal în care comunicarea e mult mai riguroasă.

Cristian Florea, cosultant social media: Nu e neaparat profesional. E mai degrabă un public cu așteptări mai mari. Nu neapărat un public mai educat, ci cu așteptări mai mari.

Emil Dragotă, jurnalist tech: Multi dintre cei care nu mai folosesc Facebook se regasesc cumva aici.

LinkedIn s-a poziţionat de la bun început drept o reţea de socializare premium. A fost lansată oficial în anul 2003 şi initial a avut doar 37.000 de utilizatori. În prezent, sunt înregistraţi peste 562 de milioane de oameni din întreaga lume pe LinkedIn, dintre care 150 de milioane doar din Statele Unite.

În România, LinkedIn este a doua reţea de socializare, ca număr de utilizatori, după Facebook.

Nu rata emisiunea „2.0” de duminică, la ora 11:30, cu Iulia Ionescu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce înseamnă „brain rot”, cuvântul anului 2024. Psihologii atenționează că acest fenomen are un impact major asupra creierului

Fostul director al bursei de criptomodene FTX și-a actualizat profilul pe LinkedIn: Deținut la închisoarea FCI Cumberland

CNN: „Trump se îneacă în mlaștina dezinformării pe care tot el a creat-o. Cariera lui politică e o copie a deteriorării social media”

„Salut, scuze că te deranjez, caut un iubit pentru sora mea”. O nouă metodă de fraudă apărută în România

Partenerii noștri