Cum au furat hackerii care au pus bazele „celui mai mare botnet din lume” miliarde de dolari. Rețeaua se extindea în 200 de țări
Un cetățean chinez a fost arestat pentru că ar fi fost creierul unei operațiuni uriașe prin care, cu ajutorul „celui mai mare botnet din lume”, a reușit să fure miliarde de dolari, potrivit Sky News.
Botnet-ul „911 S5” era probabil cel mai mare din lume, potrivit FBI și Departamentului de Justiție al Statelor Unite, și a fost folosit pentru a infecta calculatoare din aproape 200 de țări, facilitând o întreagă serie de infracțiuni, de la fraudă financiară la furt de identitate și exploatarea copiilor.
Yunhe Wang a obținut cel puțin 99 de milioane de dolari, cumpărând mașini și proprietăți de lux în toată lumea, după ce le-a vândut infractorilor accesul la calculatoarele infectate, care la rândul lor își șantajau victimele.
Un botnet este o rețea de calculatoare infectate în care hackerii se infiltrează de la distanță pentru a desfășura atacuri cibernetice și escrocherii uriașe.
Calculatoarele „zombie” sunt la mâna hackerilor și pot fi folosite pentru a accesa date personale, pentru a monitoriza activitatea și pentru a instala aplicații.
Wang (35 de ani) a fost arestat săptămâna trecută în Singapore, iar FBI a confiscat criptomonede în valoare de 29 de milioane de dolari.
Botnet-ul a fost folosit pentru a fura „miliarde de dolari din instituții financiare, emitenții de carduri de credit și titularii de cont și din programe federale de creditare începând din 2014”, potrivit unui rechizitoriu depus în Texas.
Rețeaua ar fi inclus 613.000 de dispozitive infectate, doar în SUA. Infractorii care s-au folosit de acest botnet au comis o fraudă de aproximativ 5,9 miliarde de dolari, inclusiv 560.000 de cereri false de ajutor de șomaj.
Wang s-a folosit de milioanele pe care le-a câștigat că să își cumpere 21 de proprietăți în Emiratele Arabe Unite, SUA, China, Singapore, Thailanda și St. Kitts și Nevis - acolo unde a și obținut cetățenia.
Printre mașinile pe care și le-a cumpărat se numără un Rolls-Royce, două BMW-uri și un Ferrari. Autoritățile ar putea confisca și ceasurile sale de lux.
Dacă va fi condamnat, Wang ar putea sta după gratii 65 de ani. Autoritățile din SUA, Singapore, Thailanda și Germania sunt implicate în această operațiune, potrivit FBI.
Acțiunile de care Wang este acuzat seamănă cu un „scenariu de film”, a spus și Matthew S. Axelrod, de la Biroul american pentru Industrie și Securitate.
„O schemă pentru a vinde accesul la milioane de calculatoare infectate cu malware pe întreaga planetă, ceea ce le-ar permite infractorilor din toată lumea să fure miliarde de dolari, să transmită amenințări cu bomba și să facă schimb de materiale cu copii exploatați - și apoi să folosească profiturile de aproape 100 de milioane de dolari pentru a cumpăra mașini, ceasuri și imobile de lux.”
Editor : Raul Nețoiu
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News