Live

Japonezii au plasat o sondă pe un asteroid. Ce mister va încerca să elucideze

Data publicării:

Sonda spaţială japoneză Hayabusa-2 a colectat cu succes mostre de pe asteroidul Ryugu, aflat la aproximativ 300 de milioane de kilometri distanţă de planeta noastră, pe care urmează să caute indicii despre originea formelor de viaţă de pe Pământ, precum şi despre sistemul nostru solar, potrivit space.com, citat de MEDIAFAX.

Misiunea de miercuri seară, extrem de dificilă, potrivit Agenţiei spaţiale japoneze (JAXA), a avut ca scop plasarea sondei într-un crater creat în luna aprilie, pentru a colecta mostre. În aprilie, Hayabusa-2 a lansat, de la o distanţă de numai 500 de metri, un dispozitiv exploziv la suprafaţa asteroidului, pentru a genera un crater, din care ulterior să se colecteze mostre. Misiunea a fost considerată cea mai riscantă până la momentul respectiv.

În februarie, Hayabusa-2 a atins pentru scurt timp suprafaţa asteroidului Ryugu (palatul dragonului, în japoneză), a lansat un proiectil ce a provocat un nor de praf, din care a colectat mostre, şi apoi s-a întors la poziţia iniţială de pe orbita acestuia. Proiectilul a fost primul dintre cele trei programate să fie lansate în timpul acestei misiuni.

Se crede că asteroidul conţine cantităţi relativ mari de materie organică şi apă vechi de aproximativ 4,6 miliarde de ani, de la începuturile sistemului nostru solar. Aceste mostre ar putea oferi răspunsuri la întrebări fundamentale privind Universul, inclusiv dacă elemente extraterestre au ajutat la apariţia vieţii pe Pământ.

Sonda spaţială Hayabusa-2, lansată de Agenţia spaţială japoneză în decembrie 2014, trebuia să se plaseze pe Ryugu (denumit iniţial 1999 JU3), un asteroid primitiv cu o formă aproape sferică şi un diametru de mai puţin de 1 kilometru, anul trecut. Specialiştii au amânat întâlnirea dintre cele două pentru că suprafaţa asteroidului era mai denivelată decât se aşteptau.

Revenirea pe Pământ a sondei este programată pentru sfârşitul anului 2020.

Sonda Hayabusa-2, de mărimea unui frigider mai mare şi care a costat 270 de milioane de dolari, monitorizează suprafaţa asteroidului cu ajutorul unei camere video şi al unui sistem de senzori foarte performant. Înainte de revenirea pe Pământ, sonda trebuie să trimită pe suprafaţa asteroidului un mini-rover Minerva-II, echipat cu camere video şi termometre.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

"Una dintre cele mai spectaculoase colaborări din 2024!" Nadia Comăneci a semnat cu un club de tradiție din România

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Sonda Europa Clipper este gata de lansare. NASA caută „condiții pentru viață” pe una din lunile lui Jupiter

Sonda spațială Voyager 2 oprește o parte din activitatea științifică pentru a economisi energie

„O nouă cursă spațială”. Sonda spațială Chang'e-6 a Chinei și-a încheiat cu succes misiunea istorică pe partea întunecată a Lunii

Sonda Voyager 1 a transmis un mesaj de la 24 de miliarde de kilometri de Terra, pentru prima dată după cinci luni

Partenerii noștri