Live

Un nou pericol depistat în suplimentele de proteine

Data publicării:
Foto: Shutterstock

Suplimentele de proteine pe care le iau pasionaţii de fitness şi culturism ar conţine metale grele. Un nou studiu vorbeşte despre plumb şi chiar arsenic.

La nivel global, în 2016 s-au cheltuit peste 12 miliarde de dolari pe suplimente de proteine, fie sub formă de pudră, fie ca batoane.

Dar oricât de folositoare ar fi pentru cei care vor o condiţie fizică mai bună şi muşchi mai mari, o analiză făcută de o organizaţie non-profit din America spune că ne pot face şi rău. Spre exemplu, dintre cele 134 de produse analizate, de la 52 de branduri, 70 la sută au avut cantităţi detectabile de plumb şi cadmiu.

Produsele vândute drept organice au avut în componenţă de aproape două ori mai mult plumb şi arsenic faţă de cele non-organice şi de cinci ori mai mult cadmiu.

Cel mai puţin nocive sunt suplimentele din zer şi ouă, pentru că, spun experţii Clean Label, celelalte păstrează metalele grele pe care plantele le absorb din pământ.

Pentru mai multe știri din domeniul științei și tehnologiei, urmăriți pe Digi24, în fiecare sâmbătă, de la 16:30, „Jurnalul de științe”, prezentat de Teodora Safta. Arhiva emisiunii, aici.
Puteți accesa, de asemenea, secțiunea specială Sci-Tech a site-ului digi24.ro.

Citiți și: 

Efectele excesului de proteine

Mușchii lui Vin Diesel, în câteva săptămâni. Dedesubturile afacerii murdare a traficului cu steroizi

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

VIDEO Răzbunare! Ce a făcut Ianis Hagi, imediat după ce a transformat o lovitură de la 11 metri în finala cu Celtic

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Studiu. Câte flotări ar trebui să putem face fără întrerupere, în funcție de vârstă și de sex

Putin și Xi Jinping își flexează mușchii pe coperta celui mai nou calendar FSB. Lunile anului, ilustrate cu războiul din Ucraina

Stanley Tucci are o siluetă de invidiat la 63 de ani. Cum se păstrează în formă îndrăgitul actor

Consum uriaș de suplimente alimentare și vitamine în rândul românilor. Avertismentul medicilor pentru cei care le iau

Partenerii noștri