Live

Omul care a „omorât” planeta Pluto. Descoperirea care a schimbat ceea ce știam despre sistemul nostru solar

Data actualizării: Data publicării:
Planeta piică Pluto. Foto: Profimedia Images

În 2005, profesorul Mike Brown și echipa sa au descoperit o nouă planetă pitică la marginea sistemului nostru solar. Eris era mai masivă decât Pluto, iar acest lucru a provocat o controversă uriașă: să fie și ea considerată planetă, sau Pluto să rămână fără acest statut? În final, decizia a schimbat ceea ce știam despre sistemul nostru solar, relatează BBC.

„Toată lumea iubea planeta Pluto”, își amintește Mike Brown.

„Am crescut în anii 1970, când spațiul cosmic era de interes pentru toată lumea. Exista această minge ciudată la marginea sistemului nostru solar. Părea cel mai interesant loc la care să te gândești”, spune el.

Mica planetă înghețată, cu o orbită ciudată, fusese descoperită în 1930 de către astronomul american Clyde William Tombaugh.

Acesta a folosit un telescop pentru a face fotografii ale aceleiași zone de pe cer, în mai multe nopți, apoi le-a comparat.

„M-am uitat la ele și am zărit-o aproape imediat. Am fost extrem de emoționat, am început să tremur, mi-am dat seama că e o descoperire importantă”, spunea Tombaugh într-un interviu.

Mulți s-au întrebat însă dacă Pluto e suficient de mare pentru a primi statut de planetă.

„Era clar pentru toată lumea că e posibil să existe corpuri cerești mai mari decât Pluto. Așa că la începutul anilor 2000 am început să cercetez cerul cu ajutorul noilor camere digitale și am început să descoperim obiecte din ce în ce mai mari”, povestește Mike Brown.

În 2005 a făcut o descoperire majoră.

„Când am văzut asta, am început să mă întreb dacă mă uit la datele corecte. Apoi am văzut că da, datele erau corecte. Un nou obiect luminos”, spune el.

Mike și echipa sa descoperiseră obiectul 2003 UB313, cunoscut acum ca Eris. Și era ceva mai masiv decât Pluto.

„Dacă nu era Eris, poate că discuția despre Pluto nu ar fi fost redeschisă. Nu ar fi existat niciun motiv să schimbi sistemul solar. Problema, după ce am descoperit-o pe Eris, și ne-am dat seama că e mai masivă decât Pluto, era că trebuia făcut ceva”, spune Mike Brown.

A urmat un an întreg de dezbateri aprinse, până când, în august 2006, Uniunea Astronomică Internațională s-a întâlnit pentru a decide soarta lui Pluto.

„Mi-am dat seama că, pentru mine, cea mai bună soluție e să stau departe, așa că am plecat în vacanță”, spune Mike Brown.

O primă propunere a fost să crească numărul planetelor.

„La un moment dat părea că Pluto va rămâne planetă, Eris va deveni planetă, pentru că era mai mare decât Pluto, iar celelalte obiecte pe care le-am descoperit pe lângă Eris ar fi devenit de asemenea planete la un moment dat. Aș fi fost singura persoană în viață care a descoperit o planetă”, spune Mike Brown.

„Mi s-a părut o greșeală. Soluția corectă era să tragem o linie, să spunem că sunt 8 planete și că toate obiectele mici și înghețate de dincolo de Neptun sunt o clasă diferită de corpuri cerești, caree fac parte din centura Kuiper”, a adăugat el.

În ultima zi a conferinței, astronomii au supus propunerile la vot. Decizia a fost ca Pluto să nu mai fie considerată planetă, ci planetă pitică.

„Părinții mă întrebau adesea: ce vor face copiii? Vor fi supărați! Dar supărați erau părinții, copiii au fost încântați. Puteau să vină de la școală și să le spună părinților că ceea ce ei au învățat era greșit și că Pluto nu este planetă”, spune Mike Brown.

„Iar Pluto nu a fost retrogradat, ci a fost clasificat corect”, adaugă el.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

De ce nu au mai ajuns oamenii pe Lună de mai bine de 50 de ani. „Dacă nu era riscul politic, probabil că eram deja pe Marte”

Telescopul James Webb a descoperit detalii uimitoare despre Charon, cea mai mare dintre cele cinci luni ale lui Pluto

VIDEO Cea mai mare erupţie solară din ultimii ani. Imagini impresionante surprinse de NASA

Un obiect cosmic misterios se mișcă atât de repede încât ar putea părăsi Calea Lactee. Cercetătorii nu știu sigur ce este

Partenerii noștri