Poliţistul, care a accidentat o femeie în Caracal şi a plecat de la locul faptei, a fost reţinut de procurori
Poliţistul în vârstă de 21 de ani care în urmă cu două zile, în timp ce ar fi condus un autoturism sub influenţa alcoolului, în municipiul Caracal, a accidentat o femeie a fost reţinut joi de procurori de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt au confirmat că tânărul a fost introdus joi seara în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal a început, miercuri, urmărirea penală "in rem" în cazul unui accident rutier produs în dimineaţa zilei de 5 septembrie în municipiul Caracal de un tânăr poliţist în vârstă de 21 de ani, testat pozitiv pentru consumul de alcool şi substanţe psihoactive cu aparatele alcooltest şi Drug Test.
Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, maşina condusă de poliţist a accidentat o femeie care traversa strada prin loc nepermis, aceasta necesitând îngrijiri medicale.
Sursa citată de Agerpres menţionează că bărbatul aflat la volanul autoturismului, poliţist la Postul de Poliţie TF Negru Vodă, ar fi părăsit iniţial locul accidentului şi a revenit în câteva zeci de minute ca pasager în aceeaşi maşină, dar condusă de sora sa.
"În ziua de 05.09.2023, în jurul orei 05,51, numitul B.F.S.C. din municipiul Caracal, judeţul Olt, agent de poliţie în cadrul Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Constanţa - Postul de poliţie TF Negru Vodă, desemnat ca organ de cercetare penală al poliţiei judiciare, a condus un autoturism pe strada Vornicul Ureche din mun. Caracal şi a accidentat pietonul S.D.N. care se angajase în traversarea drumului prin loc nepermis, după care a părăsit locul accidentului, fără încuviinţarea organelor de poliţie sau a procurorului. Ulterior, în jurul orei 06,20, sus-numitul a revenit la locul producerii accidentului ca pasager în acelaşi autoturism, susţinând că acesta a fost condus la momentul producerii accidentului rutier de sora sa, B.E.A", precizează procurorii.
Testat cu aparatul alcooltest, bărbatul a prezentat o alcoolemie de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar testarea cu Drug Test a indicat rezultat pozitiv pentru substanţa psihoactivă T1B THC.
Tânărului i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii prezenţei în organism a substanţelor psihoactive.
Femeia accidentată în timp ce traversa strada a fost transportată iniţial la Spitalul Municipal Caracal şi de acolo la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, pentru îngrijiri medicale.
În cauză au fost dispuse expertize medico-legale şi toxicologice, mai informează Parchetul Caracal.
Editor : A.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News