Live

MAE: Doi șoferi români au fost răniți în accidentul din Bulgaria. Pasagerii autobuzului sunt cetățeni străini

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Captură video Digi24

Ministerul Afacerilor Externe a transmis, marți, în legătură cu accidentul din Bulgaria în care a fost implicat un autobuz cu turiști din România, că doi șoferi cu cetățenie română au primit îngrijiri medicale la fața locului și nu a fost necesară transportarea acestora la spital. Potrivit MAE, pasagerii autobuzului sunt străini. 

„Din informațiile obținute de la autoritățile bulgare, a reieșit faptul că cei doi conducători auto, ambii cetățeni români, au primit îngrijiri medicale de specialitate și nu a fost necesară internarea. Pasagerii autocarului sunt cetățeni străini.

MAE precizează că, până la acest moment, la nivelul Ambasadei României la Sofia nu au fost înregistrate solicitări de asistență consulară ca urmare a producerii acestui accident rutier. Reprezentanții misiunii diplomatice mențin legătura cu autoritățile bulgare competente și și sunt pregătiți să acorde asistență consulară, conform competențelor, în măsura în care situația o va impune”, se arată în comunicatul transmis de Minister. 

„Ministerul Afacerilor Externe informează că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al Ambasadei României în Bulgaria: +35929733510, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de operatorii Call Center în regim de permanență.
MAE amintește că cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de permanență al Ambasadei României la Sofia: +359879440758”, mai transmite Ministerul. 

Un autobuz care transporta turişti din România s-a ciocnit cu un camion turcesc pe drumul dintre Ruse şi Biala, în Bulgaria, cel puţin zece pasageri fiind răniţi. 

Citește mai mult AICI

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Trafic complet blocat pe DN14, în Sibiu: Accident grav cu patru autoturisme implicate. A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Un șofer a intrat cu mașina în vitrina unui magazin din Suceava

Viktor Orban: Ungaria se bazează pe sprijinul României și al Bulgariei pentru a-și asigura livrările de energie

O poliţistă în vârstă de 23 de ani a murit în urma unui accident rutier

Partenerii noștri