Live

Video Luptele lui Mihai Viteazul la Slobozia: când călare, când pe jos. O poveste adevărată cu iz de Caragiale

Cătălin Firoiu Data publicării:
Statuia cu Mihai Viteazul agreată de Ministerul Culturii nu a fost pe placul localnicilor,, care l-au comparat pe domnitor cu un Moș Crăciun Foto: captură video Digi24

Mihai Viteazul trebuie să fie sau nu călare? Este o întrebare la care Primăria din Slobozia și Ministerul Culturii așteaptă un răspuns în sala de judecată.  Poate părea hilar, dar Primăria din Slobozia și Ministerul Culturii au o dispută cu privire la amplasarea în oraș a unei statui a domnitorului, iar justiția este chemată să spună de partea cui e dreptatea.

Primăria Slobozia se judecă de ceva vreme cu oficialii Comisiei Naționale a Monumentelor, din cadrul Ministerului Culturii, pentru dreptul de a expune în oraș statuia lui Mihai Viteazul călare. Este o variantă agreată și de cetățeni. În schimb, Comisia vrea o variantă cu Mihai Viteazul fără cal, o lucrare pe care orașul a comparat-o, la momentul inaugurării, în 2014, cu... Moș Crăciun. Statuia a fost luată în râs, iar în cele din urmă a fost demolată și dusă, pe bucăți, într-un depozit. 

„Doi ani de zile m-au tocat ăștia că seamănă cu Moș Crăciun. Că n-are gât!”, spune Alexandru Stoica, fost primar în Slobozia.

Povestea lui Mihai Viteazul cel Dolofan sau Moș Crăciun de Slobozia

Astăzi, Mihai Viteazul „Moș Crăciun” sau... „cel Dolofan”, cum l-a poreclit orașul, nu mai e pe soclu. Primăria l-a trimis la odihnă în curtea Administrației Domeniului Public Slobozia. E-n două bucăți, lângă o Dacie papuc ruginită, un cap de Eminescu, anvelope uzate, fiare vechi și diverse gunoaie.

Pentru lucrarea aceasta, realizată de sculptorul Vasile Aionesei, fosta administrație a Sloboziei a plătit un miliard și ceva de lei vechi. Are avizul Ministerului Culturii pentru expunerea legală în spațiul public, iar Comisia Națională pentru Monumente de For Public o vrea iar expusă în oraș. E proces la tribunal pe tema asta, între primăria locală și minister.

Dar primarul actual nici nu vrea să audă.

„Pare a avea un handicap la mână”

- Cred că a fost un test. A vrut să învețe să sculpteze, probabil. Pe așa ceva am primit aviz de la Ministerul Culturii! Probabil, prima parte a fost alt personaj, vreun sportiv sau ceva de gen, spune Dragoș Soare, actualul edil din Slobozia.

- După ce? După gambe?

- După gambe, după modul în care arată. Și ulterior s-a...

- A mai rămas material!

- Da, a mai rămas material și-au executat această statuie. Seamănă cu un personaj. Dar cu Mihai Viteazul, învingătorul, cel care a făcut Unirea, cu siguranță nu seamănă.

- Uitați-vă cum ține mâna! Parcă are o problemă!

- Ca un învingător!

- Da..., învingător, sigur că da. Pare a avea un mic handicap la mână. Numai forță nu-ți impune acest bloc de piatră rudimentar executat. Da, Moș Crăciun de Slobozia!

Sculptor: Toți semănăm cu Moș Crăciun!

„Toți semănăm cu Moș Crăciun! Măcar să fie așa. Dar nu. Asta e lansare, e o manipulare. Asta e”, spune, în apărarea statuii, sculptorul Vasile Aionesei, autorul ei.

Moș Crăciun de Slobozia, alias Mihai Viteazul ar trebui readus, conform dorinței Ministerului Culturii, pe piedestalul din piața publică a orașului. Adică fix în locul unde este deja un Mihai Viteazul, dar călare.

„N-are nicio legătură cealaltă statuie. Toată lumea a râs, la nivel de comunitate, a făcut mișto de această statuie, pe care vechea administrație a dat-o jos și-a pus-o pe aceasta. N-o să stăm să dăm statuile jos în fiecare săptămână, să le schimbăm. Dacă a râs o dată comunitatea, vreți să râdă și a doua oară? E strigător la cer!”, comentează indignat Dragoș Soare, primarul Sloboziei.

„Acel monument a avut aprobările de la Ministerul Culturii, că altfel nu se punea. Asta e o reacție lipsită de cultură. Nu știu ce să spun. Ministerul trebuie să acționeze conform legilor. Și în plus, cel care a dat-o jos trebuie anchetat”, spune sculptorul Vasile Aionesei.

O saga fără sfârșit, care înghite bani

Războiul statuilor și-al diverselor interese locale și ministeriale nu place orașului. Oamenii au alte nevoi. Și par plictisiți și de circ, și de statui.

- S-o ia s-o pună în față la poartă la el, spune o localnică.

- La minister?

- Acolo, da! S-o pună acolo, dacă-i place mai mult.

- Tot se face numai pe banii noștri și șoselele sunt vai de mama lor, varză, comentează un alt locuitor al Sloboziei.

La finalul poveștii, vă mai spunem ceva. Nici statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul, montată acum în piața publică a Sloboziei, nu este varianta finală. Este un model provizoriu care ar trebui înlocuit cu un altul, din bronz. Pentru mai mulți bani, desigur.

„Este o lucrare provizorie, până când Primăria va avea bani! Două milioane de euro. Trei milioane de euro. S-o toarne în bronz!”, spune Gabriel Manole, sculptorul variantei ecvestre cu Mihai Viteazul.

Citiți și: România furată | Statuile, o afacere profitabilă cu bani publici

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Fraudă sesizată la Palatul Peleș. Angajați ai muzeului au creat o rețea paralelă de vânzare a biletelor

Palatul Reginei Maria din Constanţa a intrat în administrarea Ministerului Culturii şi va fi restaurat

Un guvernator, fan al liderilor sovietici, a decis să ridice o statuie a lui Iosif Stalin într-un oraș din nord-vestul Rusiei

„Nu seamănă deloc cu ea”. O statuie a reginei Elisabeta a II-a din Irlanda de Nord a stârnit un val de comentarii

Partenerii noștri