Live

Iohannis: Pogromul de la Iaşi a fost un capitol sângeros dintr-un şir lung de asasinate antievreieşti

Data actualizării: Data publicării:
Klaus Iohannis, președintele României. Foto: Inquam Photos / George Călin

Pogromul de la Iași a fost un capitol sângeros dintr-un șir lung de asasinate antievreiești care au avut loc în România în prima jumătate a secolului trecut, a transmis, marți, Klaus Iohannis, într-un mesaj cu prilejul comemorării a 81 de ani de la Pogromul din Iași.

 Mesajul a fost prezentat de către Constantin Ionescu, Consilier de Stat - Departamentul Securităţii Naţionale, Directorul Oficiului Informaţii Integrate, în cadrul evenimentelor comemorative organizate la Iaşi.

”În urmă cu 81 de ani, la Iaşi, împotriva evreilor din România a început una dintre cele mai violente persecuţii, cu asasinate în masă organizate de către regimul antonescian, care a promovat ura şi agresivitatea faţă de populaţia evreiască şi a mutilat destinele a mii de familii. Gropile comune, trenurile morţii, curtea Chesturii sunt doar câteva dintre locurile care păstrează amintirea victimelor şi unde atât de mulţi evrei şi-au dat ultima suflare. Ordinele iraţionale şi criminale ale autorităţilor române de atunci şi complicitatea ruşinoasă a multor civili care s-au întors împotriva semenilor lor trebuie amintite constant, pentru a menţine vii aceste lecţii în conştiinţa colectivă.

Pogromul de la Iaşi a fost un capitol sângeros dintr-un şir lung de asasinate antievreieşti care au avut loc în România în prima jumătate a secolului trecut.

Comemorarea dramei din urmă cu 81 de ani reprezintă un act de profund respect şi reparaţie morală faţă de victime, supravieţuitori şi urmaşii acestora.

Odată cu trecerea timpului, evenimentele, mai ales cele extrem de dureroase, tind să fie uitate. Să nu lăsăm ca acest lucru să se întâmple şi în privinţa acestei perioade de istorie marcate de un genocid! Doar prin asumarea onestă a trecutului şi prin educarea tinerelor generaţii în spiritul adevărului şi dreptăţii putem dezvolta o societate puternică, gata să acţioneze şi să se opună derapajelor şi încercărilor de negare a Holocaustului şi de distorsionare a istoriei.

Astăzi avem nevoie mai mult ca oricând de vocile tuturor: supravieţuitori, istorici, cercetători şi societate civilă, pentru a menţine vie amintirea milioanelor de oameni torturaţi şi ucişi în timpul Holocaustului, astfel încât, împreună, să consolidăm democraţia, solidaritatea şi toleranţa în societatea noastră, o lume în care antisemitismul, rasismul, ura sau xenofobia nu trebuie să îşi aibă locul.

Manifestările violente, antisemite şi xenofobe din spaţiul public şi din mediul online, prin omagierea şi promovarea memoriei criminalilor de război, prin acte de discriminare faţă de comunitatea evreiască şi prin distorsionarea Holocaustului, sunt complet inadmisibile.

La un an de la adoptarea Strategiei naţionale pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursului instigator la ură, aferentă perioadei 2021 – 2023, s-au înregistrat primele rezultate ale implementării acesteia, ceea ce demonstrează, încă o dată, angajamentul deplin în această direcţie. Încurajez autorităţile centrale şi locale să depună eforturi substanţiale pentru atingerea tuturor obiectivelor din strategie.

Fie ca amintirea victimelor să rămână veşnic în inimile noastre!”

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Partidul SOS România a sesizat CCR privind mandatul președintelui Klaus Iohannis

Gardul de la Cotroceni a fost vandalizat. Mesajul lăsat de un bărbat pe gardul palatului și amenda primită

România are un nou Guvern. Mesajul lui Marcel Ciolacu, la prima ședință a noului executiv: „Știm ce greşeli nu mai trebuie să repetăm”

Prima declarație a lui Ciolacu după ce a fost desemnat premier: „Nu va fi un mandat uşor. România a transmis un mesaj clar”

Partenerii noștri