Live

Foto Închiriau mașini de lux din străinătate și le vindeau în România cu acte false. Patru bărbați din Hunedoara, reținuți de polițiști

Data publicării:
Credit foto: Guliver/Getty Images

Patru bărbați din Hunedoara au fost reținuți de polițiști, după ce ar fi pus la cale o afacere ilegală, cu mașini de lux închiriate. Bărbații, spun anchetatorii, închiriau autoturismele din alte țări și, după ce le făceau acte false, le vindeau în România sub prețul pieței.

Afacerea ilegală funcționa încă din 2021, iar din rețea făceau parte atât cetățeni români, cât și străini.

"Persoanele în cauză ar fi închiriat autoturisme cu o valoare de piață ridicată, din diverse țări europene, ar fi întocmit documente false în vederea înmatriculării și, ulterior, le-ar fi transportat și comercializat în România, la un preț inferior celui de piață, pentru înlesnirea procesului de valorificare", se arată în comunicatul Poliției Române.

Polițiștii au confiscat 18 astfel de autoturisme, iar prejudiciul, spun anchetatorii, depășeste 1,8 milioane de euro.

Bărbații închiriau autoturismele din diferite țări din Europa și le vindeau în România sub prețul pieței. Sursa foto: Poliția Română

Pentru a strânge probe la dosar, polițiștii au făcut, marți, 6 percheziții domiciliare în județele Hunedoara, Bihor, Caraș-Severin și Gorj. În urma lor, oamenii legii au reținut 4 bărbați și au confiscat alte două autoturisme.

"Urmare a acțiunilor întreprinse de către polițiștii de investigații criminale, la data de 13 iunie 2023, a fost luată măsura reținerii a patru bărbați, cu vârste cuprinse între 28 și 52 de ani, toți domiciliați în județul Hunedoara", au transmis, miercuri, reprezentanții IGPR.

Cei patru sunt cercetați pentru înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals și vor fi prezentați Judecătoriei Avrig cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Editor : Izabela Zaharia

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Cristiano Ronaldo, dezlănțuit! A rostit 3 nume și apoi a trecut la atac: "O spun aici, de față cu toată lumea"

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Percheziţii în Vaslui după un conflict violent între români în Marea Britanie. Ce au descoperit autoritățile

Ce au găsit polițiștii la perchezițiile efectuate pentru destructurarea unui grup infracțional specializat în trafic de migranți

Percheziții de amploare la hackeri care au înșelat sute de oameni prin anunțuri false. Prejudiciul depășește 100 milioane de euro

Rețea de trafic de migranți, destructurată. Aproape 70 de percheziţii în București și 12 județe din țară

Partenerii noștri