Live

Impiegatul care nu a raportat că două trenuri au fost la un pas să se ciocnească în Gara Sighișoara a fost amendat cu 15.000 de lei

Data publicării:
Impiegatul de mişcare care nu a raportat că două trenuri au fost la un pas să se ciocnească în Gara Sighișoara a fost amendat cu 15.000 de lei. Foto: Inquam Photos / Alexandru Busca

Impiegatul de mişcare care era de serviciu la momentul în care un tren de marfă a trecut peste un macaz și a fost la un pas să se ciocnească frontal cu alt tren a fost amendat cu 15.000 de lei, deoarece nu a anunţat producerea incidentului, informează Autoritatea de Siguranţă Feroviară Română (ASFR).

"S-a constatat faptul că impiegatul de mişcare de serviciu la momentul producerii incidentului nu a respectat prevederile art. 22, alin. (4) din Anexa la HG 117/2010, în sensul că nu a avizat producerea acestui incident feroviar. Pentru nerespectarea acestor prevederi, acesta a fost sancţionat cu amendă în valoare de 15.000 de lei în conformitate cu prevederile art. 92, alin. (1) din Anexa la HG 117/2010 pentru aprobarea Regulamentului de investigare a accidentelor şi a incidentelor, de dezvoltare şi îmbunătăţire a siguranţei feroviare pe căile ferate pe reţeaua de transport cu metroul din România", precizează Autoritatea, informează Agerpres.

La rândul său, CFR SA a informat că primul responsabil care trebuia să-i avizeze telefonic pe şeful de staţie şi regulatorul de circulaţie al Regionalei CF Braşov era impiegatul de mişcare, care nu a raportat incidentul, acesta fiind cercetat disciplinar pentru neavizare şi neîndeplinirea obligaţiilor de serviciu.

"Avizarea scrisă a fost transmisă tuturor organelor de cercetare abilitate, inclusiv Revizoratului General de Siguranţa Circulaţiei (RGSC), după ce echipa de control a Regionalei CF Braşov a ajuns în staţia Sighişoara pentru verificarea tuturor datelor, inclusiv a înregistrărilor video de pe instalaţia de centralizare electronică a traficului din staţie, toate informaţiile şi constatările echipei de control fiind înscrise în Avizare şi transmise electronic tuturor reprezentanţilor organelor de cercetare abilitate - AFER, AGIFER, Poliţia TF şi RGSC. După verificarea imaginilor video ale instalaţiei de centralizare electronică, s-a constatat faptul că mecanicul trenului GFR nu a oprit la linia 5, acesta şi-a continuat parcursul, a depăşit semnalul de ieşire din staţie, care era în poziţia OPRIRE, a talonat macazul nr. 26 şi s-a înscris pe parcursul de intrare al trenului CER-Fersped, care avea comandă de intrare la linia 4. Impiegatul de mişcare a declarat că le-a solicitat imediat telefonic celor doi mecanici măsuri de oprire, iar după oprirea celor două garnituri trenul GFR a fost retras pe linia 5, iar trenul CER-Fersped a fost garat la linia 4, fiecare garnitură fiind reînscrisă ulterior în circulaţie", precizează CFR SA.

Potrivit sursei citate, în urma verificărilor efectuate de Revizoratul Regionalei Braşov s-a constatat faptul că mecanicul trenului GFR a fost testat cu aparatul etilotest la intrarea în serviciu, în Depoul Braşov, testare efectuată chiar de personalul operatorului privat.

În ceea ce priveşte marfa transportată de cele două trenuri private de marfă, CFR SA menţionează că acestea nu erau încărcate nici cu motorină, nici cu îngrăşăminte chimice, trenul GFR transportând ciment, pe relaţia Rupea - Dej, iar trenul CER-Fersped era încărcat cu buşteni şi circula în relaţia Curtici - Sfântul Gheorghe.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş a anunţat, duminică seara, că poliţiştii Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Mureş din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Braşov s-au sesizat din oficiu şi au deschis un dosar de cercetare penală în cazul celor două trenuri ajunse pe aceeaşi linie, la Sighişoara.

"Având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public, referitoare la un posibil eveniment petrecut la data de 8 iunie 2023, în Gara Sighişoara, în care un tren ar fi pătruns pe o altă linie, pe care se deplasa o altă garnitură de tren, poliţiştii Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Mureş din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Braşov s-au sesizat din oficiu şi au deschis un dosar de cercetare penală. Cercetările sunt desfăşurate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă, din culpă, cu ocazia acestora urmând a fi verificate toate circumstanţele în care s-ar fi produs evenimentul în cauză", a arătat IPJ Mureş, într-un comunicat de presă.

Reacţia IPJ Mureş a venit la o zi de la apariţia în spaţiul public a informaţiei potrivit căreia "o coliziune a două trenuri încărcate cu motorină, respectiv îngrăşăminte chimice" ar fi fost evitată în ultima clipă, în data de 8 iunie, în Gara Sighişoara.

Editor : D.R.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nord-coreenii răniți în Kursk și spitalizați în Moscova se numără cu vagoanele de tren. „Ieri a fost unul cu 100, azi sunt 120”

Europa, acaparată de greve de călătorie. Pe ce aeroporturi vor fi afectate zborurile și ce trenuri vor avea întârzieri 

Un șef de tren a obligat un ofițer rus să-și plătească bagajul suplimentar. Acum va fi trimis pe front, drept pedeapsă

Traficul feroviar, blocat 4 ore la Balota din cauza locomotivei trenului IRN 79 Arad - București. Întârzieri de până la 240 de minute

Partenerii noștri