Live

Live Text Rușii nu au reușit să distrugă sistemul energetic din Ucraina. 31 de copii se întorc acasă după ce au fost duși ilegal în Rusia

Data actualizării: Data publicării:
31 de copii ucraineni se întorc acasă după ce au fost duși ilegal în Rusia. Captură Foto: Save Ukraine/Twitter

Suntem în ziua cu numărul 409 a războiului pornit de Vladimir Putin în Ucraina. Volodimir Zelenski a tranşat, în discursul de vineri seară, controversa apărută în ultimele zile în legătură cu Crimeea şi o eventuală flexibilizare a poziţiei Kievului în privinţa negocierilor de pace, spunând clar că Ucraina nu va renunţa la obiectivul de a recupera întreg teritoriul ocupat de ruşi, inclusiv peninsula anexată ilegal de Moscova în 2014. Totodată, președintele ucrainean a acuzat Rusia de reprimarea musulmanilor din Peninsula Crimeea.

LiveText-ul Digi24.ro care a acoperit evenimentele din Ucraina poate fi urmărit AICI.

Ucraina anunță că poate să exporte electricitate din nou

ACTUALIZARE 20:00. Ucraina va putea să exporte din nou electricitate pentru prima oară în șase luni, în condițiile în care infrastructura sa energetică se recuperează după o vreme lungă de atacuri ale invadatorilor ruși.

Statul agresor a pornit un asalt lung și deliberat împotriva infrastructurii energetice a Ucrainei din luna octombrie a anului trecut. Atacurile sălbatice ale rușilor au provocat căderi de curent și opriri programate ale electricității în numeroase orașe.

Oameni din multe orașe ucrainene au fost obligați să stea în frig și întuneric pe parcursul iernii. În mai multe orașe, unii civili au folosit așa-numitele „centre de rezistență”, spații special amenajate unde au putut să stea la căldură pe parcursul iernii. 

Citiți mai departe AICI.

Rusia anunţă că a doborât o rachetă ucraineană deasupra Crimeei

ACTUALIZARE 16:45 Forţele antiaeriene ruse au doborât o rachetă deasupra oraşului Feodosia, în Crimeea ocupată, a informat sâmbătă guvernatorul peninsulei ucrainene anexate, Serghei Aksionov, transmit EFE şi Reuters, preluate de Agerpres. 

"O rachetă lansată din Ucraina a fost doborâtă deasupra Feodosia", a scris oficialul prorus pe Telegram, fără a oferi mai multe detalii despre incident. 

Consilierul lui Aksionov, Oleg Kriucikov, a transmis, la rândul său, că rămăşiţele proiectilului au căzut într-o localitate fără a provoca victime şi pagube materiale. 

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a dat asigurări vineri, în discursul său obişnuit din timpul nopţii, că ordinea va reveni în relaţiile internaţionale "doar când steagul ucrainean va reveni în Crimeea" şi acolo va fi libertate.

Ministerul britanic al Apărării: Rusia foarte probabil nu a reușit să degradeze sistemul energetic al Ucrainei

ACTUALIZARE 14:45 Rusia a efectuat atacuri masive cu rachete din octombrie 2022, dar frecvența atacurilor a scăzut de la începutul lunii martie 2023, potrivit Ministerului britanic al Apărării, care mai spune că campania Rusiei de a degrada sistemul energetic unificat (UES) al Ucrainei în sezonul de iarnă 2022-2023 a eșuat foarte probabil. 

31 de copii ucraineni se întorc acasă după ce au fost duși ilegal în Rusia

ACTUALIZARE 14:32 Treizeci și unu de copii s-au întors în Ucraina după ce au fost duși ilegal în Rusia, potrivit Save Ukraine, o organizație umanitară cu sediul la Kiev, informează CNN

Copiii - trăgând valize și saci cu lucruri, unii dintre ei strângând în brațe animale de pluș - însoțiți de membri ai familiilor, au fost îmbrățișați de voluntari după ce au trecut granița în Ucraina pe jos. Ei s-au urcat apoi într-un autocar pentru a-și continua călătoria.

„Copiii răpiți de ruși din regiunile Herson și Harkov au trecut în sfârșit granița cu familiile lor și sunt acum în siguranță”, a declarat Mikola Kuleba, fondatorul organizației Salvați Ucraina, într-o postare pe Telegram. „Atât copiii, cât și părinții lor au în față recuperarea psihologică și fizică. Și vom continua să avem grijă de ei până când familiile se vor întoarce în casele lor”, a mai spus Kuleba. 

Olha Yerokhina, de la Save Ukraine, a declarat pentru CNN că aceasta a fost a cincea misiune de salvare organizată de organizație.

Un grup de 13 mame au părăsit Ucraina cu puțin peste o săptămână în urmă, multe dintre ele au acordat o împuternicire care le-a permis să ia copiii altor părinți pe lângă ai lor, a spus ea. Grupul a trecut în Polonia înainte de a călători prin Belarus, Rusia și, în cele din urmă, a intrat în Crimeea ocupată de Rusia, unde s-au reunit cu 24 dintre copii. Ceilalți șapte copii au fost recuperați în Voronej, Rostov și Belgorod, toate în interiorul Rusiei, a spus ea.

Ierokhina a declarat că facilitarea misiunilor de salvare a fost dificilă, deoarece Salvați Ucraina nu are niciun contact oficial cu nimeni din Rusia. În schimb, organizația a primit ajutor crucial de la voluntari din diferite locații.

Acuzațiile privind deportarea forțată pe scară largă a copiilor din Ucraina în Rusia stau la baza acuzațiilor de crime de război aduse luna trecută de Curtea Penală Internațională împotriva președintelui rus Vladimir Putin și a unui înalt oficial rus, Maria Lvova-Belova.

Ucraina a declarat că există peste 16.000 de astfel de cazuri în curs de investigare. Rusia a negat că face ceva ilegal, spunând că salvează temporar copiii ucraineni din fața războiului și-i ține în siguranță.

Două avioane rusești, interceptate de prima misiune română cu aeronave F-16 în Țările Baltice

ACTUALIZARE 14:10 „Carpathian Vipers“ (Viperele Carpatine, n.r.) au efectuat prima misiune de Poliție Aeriană în Țările Baltice, la doar șase zile de la preluare misiunii. Piloții români au interceptat două avioane rusești aproape de spațiul aerian NATO, informează Forțele Aeriene Române într-o postare pe pagina de Facebook.

Intervenția piloților militari români a avut loc vineri. Astfel, la numai șase zile de la preluarea misiunii de Poliție Aeriană întărită sub comandă NATO în Țările Baltice, două avioane de luptă F-16 ale detașamentului „Carpathian Vipers” au fost alertate de Centrul de operații aeriene NATO din Uedem, Germania.

Citește continuarea AICI

Medvedev atacă din nou Kievul: Actualul stat ucrainean nu interesează pe nimeni

ACTUALIZARE 13:40 Vicepreşedintele Consiliului Securităţii Rusiei, Dmitri Medvedev, a dat asigurări sâmbătă că actualul stat ucrainean nu interesează pe nimeni în Rusia, Europa, SUA, America Latină, Asia şi Africa, motiv pentru care zilele Ucrainei sunt numărate, transmite EFE. 

Potrivit fostului preşedinte rus (2008-2012), ţara vecină s-a transformat într-o "neînţelegere" născută după prăbuşirea Uniunii Sovietice, notează Agerpres.

"Milioane dintre compatrioţii noştri trăiesc aici şi de ani de zile sunt hărţuiţi de regimul nazist de la Kiev", a spus Medvedev într-un mesaj pe reţeaua de socializare VKontakte. 

Fostul președinte rus Dmitri Medvedev. Foto: Profimedia Images

Citește continuarea AICI

Uriașul avion Antonov An-225 a fost distrus în primele ore ale invaziei rusești. Ucraina promite că va reveni pe cer

ACTUALIZARE 12:30 Avionul gigant Antonov An-225, denumit Mriya (Visul), singurul construit vreodată și deținătorul mai multor recorduri de mărime, a fost distrus în primele ore ale invaziei Rusiei din Ucraina.

Planul Ucrainei, anunțat încă de anul trecut de președintele Zelenksi, este să readucă pe cer aeronava uriașă. Antonov-225 era mândria Ucrainei și a lui Evgheni Bashynskyi, unul dintre piloții avionului.

Citește continuarea AICI

Rusia anunță că a doborât o rachetă ucraineană deasupra Crimeei

ACTUALIZARE 11:55 Forţele antiaeriene ruse au doborât o rachetă deasupra oraşului Feodosia, în Crimeea ocupată, a informat sâmbătă guvernatorul peninsulei ucrainene anexate, Serghei Aksionov, transmit EFE şi Reuters. 

"O rachetă lansată din Ucraina a fost doborâtă deasupra Feodosia", a scris oficialul prorus pe Telegram, fără a oferi mai multe detalii despre incident. Consilierul lui Aksionov, Oleg Kriucikov, a transmis, la rândul său, că rămăşiţele proiectilului au căzut într-o localitate fără a provoca victime şi pagube materiale. 

Ucraina va relua exporturile de energie electrică către Europa după o pauză de şase luni

ACTUALIZARE 11:10 Ucraina va relua exportul de energie electrică către Europa după o pauză de şase luni cauzată de atacurile paralizante cu rachete ruseşti asupra infrastructurii ţării, a anunţat vineri ministrul Energiei, German Galuşcenko, informează dpa. 

"Reţeaua electrică ucraineană funcţionează de aproape două luni fără nicio restricţie de consum şi cu o rezervă de energie" electrică, a spus Galuşcenko într-un comunicat, în care mai precizează că reparaţiile au fost un succes. 

Exportul surplusului de energie electrică ar oferi resurse financiare suplimentare pentru reconstrucţia infrastructurii energetice distruse şi deteriorate, a adăugat ministrul ucrainean. 

Noi legi la Moscova. Parlamentarii ruşi au propus pedepse mai dure pentru terorism şi sabotaj

ACTUALIZARE 10:30 Parlamentarii ruşi au propus vineri pedepse mai dure în cazul persoanelor condamnate pentru terorism şi sabotaj, propunere determinată de războiul din Ucraina, informează Reuters, citând agenţiile ruseşti de presă. 

Pedeapsa maximă pentru comiterea "unui act terorist", definit ca faptă ce pune în pericol vieţi şi are ca scop destabilizarea Rusiei, urmează să fie crescută de la 15 la 20 de ani.

Cei găsiţi vinovaţi de sabotaj ar putea fi pedepsiţi cu 20 de ani de închisoare, în loc de 15, în timp ce persoanele condamnate pentru "terorism internaţional" ar putea fi condamnate la închisoare pe viaţă, de la 12 ani, cât este pedeapsa în prezent, scrie Agerpres.

Citește continuarea AICI

ISW: Presupusa scurgere de documente de război clasificate evidențiază teama rușilor față de viitoarea contraofensivă ucraineană

ACTUALIZARE 09:41 Bloggerii militari ruși și-au exprimat îngrijorarea cu privire la presupusele documente de război clasificate despre efortul de război al Ucrainei, recent scurse online, subliniind teama față de viitoarea contraofensivă, se arată în cea mai recentă analiză a Institutului pentru Studiul Războiului (ISW)

„În timp ce mai mulți milbloggeri militari ruși proeminenți au respins imediat validitatea documentelor și au sugerat că acestea sunt falsuri, ei s-au fixat pe posibilitatea ca documentele publicate să fie dezinformări menite să deruteze și să inducă în eroare comandamentul militar rus”, a scris ISW.

ISW a sugerat că articolul din New York Times care detaliază planurile SUA și NATO de sprijinire a Ucrainei „a expus un punct semnificativ de nevralgie în spațiul informațional rusesc”, citează Kyiv Independent. Pentagonul a început să investigheze cine ar fi putut scurge documentele postate pe Twitter și Telegram, a relatat The New York Times. 

Potrivit analiștilor militari, este probabil ca documentele să fi fost manipulate față de formatul lor original, reducând numărul victimelor de partea rusă și umflând pierderile ucrainene.

Analiștii au declarat pentru The New York Times că modificările aduse documentului ar putea face parte dintr-o campanie rusă de dezinformare. Cu toate acestea, scurgerea de informații reprezintă o „breșă semnificativă a serviciilor de informații americane în efortul de a ajuta Ucraina”, a scris The New York Times. Serviciile secrete ucrainene au respins documentele ca fiind false.

„Un coşmar pentru cei cinci ochi”. O nouă scurgere de documente clasificate detaliază secrete de securitate ale SUA

ACTUALIZARE 09:10 Un nou set de documente clasificate care par să detalieze secrete americane de securitate naţională referitoare la Ucraina, Orientul Mijlociu şi China au apărut vineri pe reţelele sociale, alarmând Pentagonul şi agravând o situaţie care pare să fi prins administraţia Biden cu garda jos. Analiştii spun că este posibil să fi fost obţinute peste 100 de documente, iar oficialii americani subliniază că caracterul sensibil al acestora ar putea fi extrem de dăunător, scrie The New York Times. 

Un oficial de rang înalt din cadrul serviciilor de informaţii a numit scurgerea de informaţii „un coşmar pentru cei cinci ochi (Five Eyes)”, făcând referire la Statele Unite, Marea Britanie, Australia, Noua Zeelandă şi Canada, aşa-numitele naţiuni Five Eyes, care în general fac schimb de informații.

Cele mai recente documente au fost răspândite pe Twitter şi pe alte rețele sociale, vineri, la o zi după ce oficiali de rang înalt ai administraţiei Biden au declarat că investighează o altă potenţială scurgere de informaţii care ar fi dezvăluit planuri de război clasificate referitoare la Ucraina, inclusiv o analiză alarmantă a capacităţilor şubrede de apărare aeriană ale Ucrainei. 

Citește continuarea AICI

Zelenski a tranşat controversa apărută în ultimele zile în legătură cu Crimeea

ACTUALIZARE 07:15 Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a tranşat, în discursul de vineri seară, controversa apărută în ultimele zile în legătură cu Crimeea şi o eventuală flexibilizare a poziţiei Kievului în privinţa negocierilor de pace, spunând clar că Ucraina nu va renunţa la obiectivul de a recupera întreg teritoriul ocupat de ruşi, inclusiv peninsula anexată ilegal de Moscova în 2014, scrie Ukrinform

Andrii Sîbiha, adjunctul şefului de cabinet al preşedintelui Volodimir Zelenski, declarase miercuri pentru Financial Times că Kievul ar fi dispus să discute cu Moscova despre viitorul Crimeei, dacă o contraofensivă ucraineană va recuceri teritoriile ocupate în sud şi est şi va ajunge până la graniţa administrativă cu peninsula anexată de Rusia în 2014. 

Joi, Mihailo Podoliak, un consilier prezidenţial apropiat de Zelenski, a părut să contrazică pe Twitter remarcile lui Sîbiha. „Baza pentru negocieri reale cu (Rusia) este retragerea completă a grupurilor armate ruseşti dincolo de graniţele Ucrainei recunoscute la nivel internaţional în 1991. Inclusiv Crimea”, a spus el. „Nu se pune problema niciunei concesii teritoriale sau a negocierii drepturilor noastre suverane”, a punctat Podoliak. 

Remarcile contradictorii au strânit nedumerire şi nu a fost clar dacă reflectă o divizare pe această temă în cadrul elitei ucrainene sau dacă, poate, declaraţia iniţială a fost menită să fie un semnal pentru puterile străine care fac eforturi diplomatice pentru a aduce pacea în Ucraina, notează Reuters.

Într-o declaraţie separată, purtătorul de cuvânt al lui Zelenski, Serhii Nîkîforov, a a declarat pentru postul ucrainean Liga Net că doar preşedintele poate vorbi despre posibile discuţii de pace. Pe de altă parte, chiar liderul ucrainean declarase anul trecut că el crede că problema Crimeei poate fi rezolvată prin mijloace diplomatice.

Toate aceste speculaţii au fost clarificate de Zelenski în adresarea către naţiune de vineri seara. „Lumea ar trebui să ştie: respectul şi ordinea vor reveni în relaţiile internaţionale doar atunci când drapelul ucrainean se va întoarce în Crimeea, când va exista libertate acolo - la fel ca peste tot în Ucraina”, a declarat preşedintele Ucrainei.

Situaţia de pe front

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte situaţia de pe front, liderul ucrainean a subliniat că „accentul principal se pune pe luptele pentru Avdiivka şi Bahmut, pentru regiunea Luhansk, pentru fiecare dintre aceste direcţii în care inamicul încearcă să rupă apărarea întregii Ucraine”. 

Soldaţii care luptă acolo şi opun rezistenţă în cele mai fierbinţi puncte ale liniei de front „câştigă stabilitatea pentru Ucraina, pentru întregul stat”, a subliniat Zelenski, sugerând astfel că încă nu se pune problema unei retrageri, iar Kievul se ţine de strategia sa de a rezista la Bahmut, de a bloca inamicul şi de a-i provoca pierderi cât mai mari, în perspectiva contraofensivei preconizate.

Zelenski a menţionat, de altfel, că sunt instruite noi brigăzi şi sunt aprovizionate trupele cu muniţie şi arme.

Preşedintele a mai spus că a avut în cursul zilei „o lungă întâlnire dedicată energiei”, în care a fost vorba atât despre aspectele strategice - dezvoltarea şi protecţia sistemului energetic în orice condiţii -, cât şi aspectelor curente - aprovizionarea cu energie a populaţiei şi a întreprinderilor ucrainene. Infrastructura energetică a ţării a fost vizată în repetate rânduri de atacurile ruse, iar cea mai mare centrală atomică din Europa, cea de la Zaporojie, care contribuia într-o proporţie semnificativă la producţia energetică a ţării, este sub ocupaţie rusă din primele luni ale războiului şi are oprite toate cele şase reactoare. În plus, sunt tot mai multe îngrijorări, inclusiv din partea agenţiei ONU pentru energie nucleară (AIEA), că securitatea ei nu va putea fi menţinută în condiţiile în care linia frontului trece prin regiunea Zaporojie.

Zelenski a mai anunţat că va fi întocmită o listă de sancţiuni împotriva „persoanelor care lucrează pentru agresiune”. Acestea vor fi „blocate”, a spus el, referindu-se, cel mai probabil, la membrii clerului asociat cu Patriarhia Moscovei.

Volodimir Zelenski acuză Rusia de reprimarea musulmanilor din Peninsula Crimeea

ACTUALIZARE 07:00 Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat vineri Rusia că reprimă comunitatea tătarilor din Crimeea, angajându-se să reia controlul asupra peninsulei anexate cu ocazia cinei de iftar din perioada Ramadanului, informează AFP. 

"Încercarea Rusiei de a subjuga Ucraina... a început odată cu ocuparea Crimeei, cu reprimarea libertăţii Crimeei, a ucrainenilor şi a tătarilor din Crimeea", a declarat el în faţa liderilor musulmani ucraineni şi a ambasadorilor ţărilor musulmane. 

Comunitatea tătară, care reprezintă între 12% şi 15% din cele două milioane de locuitori ai Peninsulei Crimeea, a boicotat pe larg referendumul organizat de Moscova în 2014 pentru anexarea acestuia. În anii care au urmat, autorităţile ruse au interzis şi au clasificat drept "extremist" Mejlis-ul, adunarea tradiţională a minorităţii musulmane din Crimeeam şi au întemniţat membri ai comunităţii tătare. 

"Nu există altă soluţie pentru Ucraina sau pentru lume decât dezocuparea Crimeei. Ne vom întoarce în Crimeea", a insistat preşedintele Zelenski înainte de a prezenta decoraţii mai multor soldaţi ucraineni de credinţă musulmană.

Vorbind la o moschee de lângă Kiev, Volodimir Zelenski a anunţat că Ucraina începe o nouă tradiţie prin găzduirea unui iftar oficial, cina care întrerupe postul zilnic în timpul lunii Ramadan. "Ucraina este recunoscătoare musulmanilor din ţara noastră şi tuturor membrilor comunităţii musulmane din întreaga lume care, la fel ca noi, tânjesc după pace şi protecţie împotriva răului", a adăugat el. Mai multe ţări cu populaţie majoritar musulmană, inclusiv Turcia şi Arabia Saudită, s-au poziţionat ca mediatori în conflictul ucrainean, negociind acordul dintre Kiev şi Moscova privind exporturile de cereale sau schimburile de prizonieri. 

Rusia are o minoritate musulmană importantă în regiuni precum Cecenia şi Daghestan, cu contingente care luptă pentru armata rusă în Ucraina.

Cele mai importante informații din ziua precedentă: 

  • Premierul ucrainean va merge în vizită în Canada
  • Zeci de mii de militari şi civili sunt daţi dispăruţi de familii
  • Pentagonul investighează o scurgere de documente clasificate privind pregătirea contraofensivei ucrainene
  • Kievul spune că documentele publicate despre contraofensiva ucraineană sunt false
  • Kievul îi rapsunde președintelui brazilian: Ucraina „nu face comerț cu teritoriile sale”
  • Obiectivul strategic al Kremlinului în Ucraina este crearea unei „noi ordini mondiale”, susține Lavrov
  • Kremlinul urmărește discuțiile dintre UE și China, dar se îndoiește de o schimbare de poziție a Beijingului cu privire la Ucraina
  • Ministerul britanic al Apărării: Forțele ruse au preluat controlul asupra malului vestic al râului Bahmutka

Editor : Marco Badea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ucraina a trimis primul lot de ajutor umanitar către Siria. Anunțul lui Zelenski

Medvedev încurajează imigranții să comită „atrocități” în Europa. Aceasta „a devenit o bătrână rea și fără minte”

Rusia vine cu propria versiune privind cauzele care au dus la prăbușirea avionului azer. Ce a declarat șeful Rosaviația

Azerbaijan Airlines a suspendat toate zborurile către șapte orașe din Rusia. Care este motivul

Partenerii noștri