Live

Zelenski, despre contraofensiva ucraineană: Ne pregătim, dar nu dăm detalii

Data publicării:
Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei. Foto: Profimedia Images

Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat, joi seară, că obiectivul Ucrainei este de a elibera întreg poporul şi teritoriul ocupat de ruşi, inclusiv Crimeea, şi a spus că aşteptata contraofensivă este în pregătire, dar nu vor fi date detalii în acest sens.

Președintele ucrainean a precizat, totuși, că prioritățile pe termen scurt rămân obținerea de "sisteme suplimentare de apărare aeriană, rachete suplimentare, pregătire şi avioane, arme cu rază lungă de acţiune".

"Ne pregătim, dar fără să dăm detalii", a spus președintele ucrainean referindu-se la pregătirea contraofensivei, potrivit News.ro.

"Avem sarcina de a menţine impulsul de sprijin internaţional şi de comunicare pentru Ucraina, care a fost realizat în prima jumătate a lunii mai, şi în aceste săptămâni. Sunt încrezător că vom îndeplini această sarcină", a spus el.

Zelenski a dedicat o bună parte din alocuţiunea sa comunităţii tătare din Crimeea, în condiţiile în care joi Ucraina a comemorat victimele deportării poporului tătar din Crimeea. A fost un prilej pentru ca preşedintele să reitereze că obiectivul Ucrainei este de a obţine inclusiv eliberarea Crimeei.

"A fost una dintre cele mai grave crime ale secolului XX - o întreagă naţiune (tătarii din Crimeea - n.r.) a fost scoasă cu forţa din ţara sa natală şi forţată să trăiască zeci de ani într-o ţară străină. Iar când oamenii s-au întors acasă, Rusia şi-a adus din nou răul în casa lor, în Ucraina noastră - răul agresiunii, al represiunii, al umilirii. Este sarcina noastră istorică să restabilim dreptatea pentru toţi oamenii noştri, să garantăm libertatea pentru întreaga noastră ţară, fără nicio excepţie. Este sarcina tuturor celor care apără ţara, a tuturor celor care au ales Ucraina şi care, prin urmare, vor învinge", a declarat Zelenski.

El a spus în acest context că Ucraina pregăteşte "câteva măsuri comune foarte importante pentru viitorul apropiat. Aducem problema Crimeei, a prizonierilor din Crimeea şi a întregului nostru popor din Crimeea la un nou nivel internaţional", a afirmat Zelenski, fără a da detalii.

El şi-a încheiat mesajul cu un nou apel mobilizator la unitate: "Acţionăm împreună, în unitate, având grijă unii de alţii şi de stat, şi nu ne vom opri până când nu vom învinge", a spus Zelenski.

Editor : D.R.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

"A devenit oficial aliatul nostru împotriva României!" Anunțul făcut de presa din Kosovo, la două zile după decizia UEFA

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Atac rusesc cu drone asupra oraşului Sumî: cel puțin doi morți, mai mulți răniți și clădiri avariate

Deputații ruși au aprobat o creștere impresionantă a cheltuielilor militare anul viitor. Care este procentul alocării

„Putin folosește Ucraina ca teren de antrenament”. Ce spune Zelenski despre atacul rusesc cu rachete asupra orașului Dnipro

Ucraina acuză Rusia că a atacat-o în premieră cu o rachetă balistică intercontinentală. Reacția Kremlinului

Partenerii noștri